Poveşti de pe frontul din Afganistan. Cazul unic al celor patru fraţi militari din Forţa Jderii Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fruntaş Alexandra Aniţoiaei şi sergent Cosmin Aniţoaiei FOTo www.mapn.ro
Fruntaş Alexandra Aniţoiaei şi sergent Cosmin Aniţoaiei FOTo www.mapn.ro

Patru fraţi, între care şi gemeni, participă la operaţiunile militare de pe frontul din Afganistan, ei făcând parte din Batalionul Forţa Jderii Neamţ.

Intrarea României în NATO, în 2004, şi apoi în UE, în 2007, dar chiar şi înainte de aceste date, a însemnat pentru Armata Română asumarea unor obligaţii, între ele şi cea de a participa cu efective, mai mari s-au mai mici, în diferite teatre de operaţiuni militare de pe glob. Dintre acestea, destinaţia predilectă a fost Afganistan, cele mai multe ajungând acolo. 

Ultima serie a plecat în ţara din Asia Centrală acum circa două luni, fiind vorba despre cadrele Batalionului de Protecţie Forţa Jderii Piatra Neamţ, care au fost dislocaţi în două baze. Până aici nimic deosebit, ei mai având misiuni în Afganistan. Numai că, printre „jderii“ ajunşi acum se află patru fraţi, între ei şi gemeni, situaţie care poate fi considerată unică la nivelul unei unităţi militare româneşti, argumentând cu faptul că fraţi militari sunt în acelaşi teatru de operaţii. 

Cazul acestora a fost dezvăluit pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale, în preajma datei de 10 aprilie, când este sărbătorită Ziua internaţională a fraţilor şi surorilor. Românii au fost intervievaţi şi prezentaţi în două texte semnate de căpitanii Alexandra Trefaş şi Andrei Vicol, cărora li s-a alăturat plutonier-adjutant principal Lucian Irimia. 

Fruntaşul Alexandra Mihaela Aniţoaiei şi sergentul Constantin Cosmin Aniţoaiei sunt la prima lor experienţă, desfăşurându-şi activitatea la Baza Aeriană Bagram. Sora a spus că are o relaţie specială cu fratele, fiind foarte uniţi, deoarece părinţii munceau în străinătate când ei erau mici: „La începutul carierei nu mă gândisem că o să ajung vreodată într-o misiune internaţională. Cu timpul, după ce am văzut toate oportunităţile, am zis că trebuie să execut o astfel de misiune. (...) Sunt mai mare ca el cu trei ani şi jumătate. El are mai multă vechime în sistem deoarece a făcut alegerea imediat cum a terminat liceul“. 

Fratele, Cosmin, a afirmat că sora sa l-a convins să vină în Afganistan şi că au fost sprijiniţi de colegii mai mari, care au experienţa unui teatru de operaţii, atât pe timpul pregătirii, cât şi aici. „Sora mea a fost persoana care m-a convins să venim în această misiune. Când am păşit pe pământul afgan, am simţit entuziasm. Eram curios să descopăr tot ceea ce este pe aici, cum arată baza, deoarece până la acel moment auzisem doar poveşti. Este o mândrie pentru noi că facem parte din familia «Jderilor» şi cred că puţini sunt cei care au reuşit să vină împreună cu fratele sau sora în Afganistan“. 

Căpitanii gemeni şi „Frăţia Jderilor“ 

Personajele principale ale celeilalte „poveşti“ prezentate de Ministerul Apărării sunt căpitanii Cătălin şi Alin Sava, fraţi gemeni, care activează la bazele aeriene din Kandahar şi Bagram. Cătălin este la a doua experienţă în Afganistan, zice că a vrut să îmbrăţişeze o carieră în uniformă, plăcându-i rigoarea, dar că i-a fost mai uşor în prima misiune, pe când acum e şi fratele: 

„Deşi sunt la a doua experienţă, sincer, mi-a fost mult mai uşor în prima. Erau toţi acasă, în siguranţă.

Acum, Alin este în altă bază, am mai multe emoţii decât în prima misiune. Ştiu că e bine, dar fratele e frate! La greu, nimic nu este mai aproape decât un frate, mai ales geamăn. Părinţii nu au fost de acord să venim în misiune, însă ştiind că suntem împreună, le este mai uşor să treacă peste emoţiile inerente şi grija faţă de copii“. 

jdersava2

Căpitanii Cătălin şi Alin Sava FOTO www.mapn.ro

Căpitanul a mai dezvăluit că soţiile sunt mai liniştite, deoarece amândoi se află în Afganistan şi că această misiune le-a unit mai mult familia. Din cele spuse de Alin Sava a reieşit că-şi propusese de ceva timp să participe la o misiune externă, iar faptul că este alături de frate în această postură se datorează doar hazardului: „Din păcate, eu sunt pe Bagram, el pe Kandahar. Distanţa nu e o problemă, sistemele de comunicaţii funcţionează foarte bine şi tehnologia actuală ne ajută mult. Am lucrat o bună perioadă de timp împreună, apoi drumurile s-au despărţit, fiecare a ales altă unitate, dar colaborarea nu s-a oprit niciodată. Soarta a făcut să participăm împreună la această misiune“. 

A concluzionat, spunând că în Afganistan a descoperit exact ceea ce aştepta, deoarece avea multe informaţii de la frate şi colegi, fiind mulţumit de cum se desfăşoară lucrurile. Cât despre „frăţia Jderilor“, căpitanul Alin Sava a explicat că „vine din copilărie, din trilogia istorică a lui Sadoveanu şi ne caracterizează pe toţi militarii nemţeni. Acest batalion are ca emblemă jderul, animal reprezentativ pentru zona de unde provine unitatea noastră“.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Primul român premiat la Cannes. „Ţăranii din sală au fugit crezând că maşinile au intrat acolo şi-i vor călca“

 

Miza numirii a zece directori într-un an la spitalul unde pacienţii au ars de vii: „Puşculiţă de partid“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite