Preparate farmaceutice împotriva anemiei, în anii interbelici. Vinul care înmulţea cu milioanele globulele roşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laboratorul farmaceutic Vorel în perioada interbelică
Laboratorul farmaceutic Vorel în perioada interbelică

Laboratorul farmaceutic Vorel din Piatra Neamţ producea în perioada interbelică medicamente pentru aproape toate afecţiunile comune.

Revista „Sănătatea pentru toţi“, o publicaţie lansată în anul 1933 sub administraţia şi redacţia Laboratorului Vorel, era principalul mijloc de mediatizare a produselor realizate la Piatra Neamţ. În anii dintre cele două războaie, Laboratorul Vorel de la Piatra Neamţ era între cele mai moderne din ţară, firma purtând denumirea „Farmacia Vorel - Laborator chimico-farmaceutic”.   

Între produsele pe care laboratorul farmaceutic Vorel şi le promova prin revista „Sănătatea pentru toţi“ erau şi cele care aveau efecte benefice asupra persoanelor care sufereau de anemie. 

„Anemia deschide calea la tot felul de boli grele“  

În numărul 7-8 din anul 1934 al publicaţiei amintite, se făcea publicitate pentru două preparate naturale împotriva anemiei. Mai întâi, cititorii aflau care sunt cauzele acestei afecţiuni cauzată de scăderea numărului de globule roşii:   

„Sângele – seva sănătăţii, conţine nişte corpuri foarte mici, dar foarte însemnate, numite globule roşii. La omul puternic, sănătos, pe fiecare milimetru cub de sânge se găsesc 5.000.000 (cinci milioane) globule roşii. Aceste globule, care întreţin viaţa, conţin ca substanţă principală hemoglobina, ce dă sângelui culoarea roşie – închisă“.

Simptomele sub care se recunoştea organsimul tarat erau enumerate în continuarea articolului:

„Din diferite cauze, numărul de globule roşii, deci şi hemoglobina, scade simţitor, uneori la mai puţin de jumătate cât trebuie. Din această cauză organismul anemicului lâncezeşte, e plăpând şi fără vlagă. Lipsă de putere, ameţeli, faţă palidă, vise urâte, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, palpitaţii (bătăi de inimă) iată numai câteva din semnele şi neajunsurile anemiei. La femei se mai adaugă tulburări în menstruaţie, poală albă, etc.”

Argumentul suprem pentru a trata anemia era că, netratată, această afecţiune aparent banală, poate facilita instalarea unor boli mai grave:

„Anemia este periculoasă deoarece deschide calea la tot felul de boli grele, aşa că trebuie îngrijită serios”

Vinul Vorel şi Hemoneurol, produsele minune

Cele mai noi descoperiri făcute în laboratorul farmaceutic Vorel din Piatra Neamţ promiteau o îmbunătăţire vizibilă a stării de sănătate a persoanelor anemic. 

„Dacă vă simţiţi slăbit, fără vlagă, fără griji de muncă, nu întârziaţi videncarea! Începeţi îndată tratamentul cu preparatele Vin Vorel şi Hemoneurol pentru întărirea dvs! Bolile atacă mai uşor pe cei slabli!”

Cele două preparate farmaceutice erau aprobate de Ministerul Sănătăţii şi erau considerate a forma tratamentul cel mai eficient pentru videncarea anemiei. 

„Dând sângelui hemoglobina de care are nevoe, globulele roşii se vor înmulţi repede (într’o lună de zile dela 2 milioane la 3-4 milioane) aşa că vă veţi întări văzând cu ochii”.

„Vă puteţi îngrăşa şi căpăta obraji rumeni”

Un efect promis după tratamentul cu Vin Vorel şi Hemoneurol („foarte plăcut de luat”) era că măreşte pofta de mâncare, iar corpul ia în greutate:

„Vă veţi îngrăşa, veţi recăpăta buna arătare la faţă şi puterea de muncă fizică şi intelectuală”.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite