Membru în asociaţiile Filmbrund şi Carteliari

Jean Mihail s-a născut la 6 iulie 1896, în comuna Hălăuceşti, judeţul Roman (d. 12 martie 1963, Bucureşti), fiind fiul lui Max Mihailovici, „de profesiune comersant“. A urmat şcoala primară şi liceul la Roman, unde a văzut şi primul film românesc, „Războiul Independenţei“, în stagiunea 1912-1913). În preajma Primului Război Mondial a urmat Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa maestrului Constantin Nottara. După absolvire, devine membru al Companiei teatrale Excelsior, alături de mari nume ale scenei româneşti. 

Jean Mihail, fotografie din tinereţe FOTO www.istoriafilmuluiromanesc

În noaptea de 12/13 octombrie 1920, Teatrul Modern, unde juca trupa, este mistuit de un incendiu, astfel că Jean Mihail decide să plece la Viena, pentru a se iniţia în tainele artei cinematografice. O va face la Studioul Vita Film, cel mai bine utilat din capitala Austriei, unde va lucra, ca asistent de regie, până la începutul anului 1923. Întors în România, debutează, la sfârşitul anului 1923, ca asistent al cineastului german Alfred Halm, la filmul „Ţigăncuşa de la iatac“. 

Anul următor se consemnează debutul ca regizor „plin“, ecranizând nuvela caragialiană „Păcat“. Mihail avea să rămână, ani de zile un împătimit al platourilor de filmare, realizând film după film, relansând producţia naţională în ultimii ani ai deceniului al treilea, producând - în anii de pionierat ai peliculelor sonore, primele versiuni româneşti ale unor filme străine. A fost primul cineast român cooptat ca membru în Filmbrund (Federaţia Filmului) - Societatea regizorilor de film din Viena. 

A făcut parte din juriului organizaţiei Săptămâna filmului internaţional şi din Societatea Filmului Italian - Carteliari. A mai regizat filmele „Die Lest“ (Povara), realizată la Viena în 1928; „Prima Dragoste“ - 1933 la Budapesta, „Ofiţerul de Gardă“ - 1933 şi semnează scenariul şi regia la „Omul fără identitate“ 1938, „O scrisoare pierdută“ şi „Omul cu mîrţoaga“ (1955). Între 1950 şi 1952, a fost şi profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Ultimulul său film a fost turnat în 1957, după care se retrage de pe platouri, îşi scrie memoriile, apărute postum, în 1967, sub titlul „Filmul românesc de altădată“. 

„O vinit don' prefect, dă-i drumul!“ 

Despre pionierul cinematografiei româneşti a scris şi criticul de film Viorica Bucur într-un articol publicat în revista AaRC - All about Romanian Cinema, care-l cita pe Călin Căliman: „«Jean Mihail a pus câte o cărămidă la edificiul cinematografiei naţionale în fiecare dintre etapele ei, din anii filmului mut până în deceniul al şaselea, slujind deopotrivă filmul documentar şi filmul cu actori, comedia şi drama, ecranizările sau scenariile originale. El nu ne-a lăsat capodopere, multe dintre proiecte au fost abandonate, dar şi-a închinat viaţa propăşirii filmului românesc, în câteva dintre cele mai grele perioade ale istoriei sale». Pionier al filmului românesc, Jean Mihail este astăzi un cineast uitat“. E povestea unui om, povestea unei epoci dar, mai ales, povestea unui crez: cinematografia naţională“. 

Primele demonstratii de cinema la Bucureşti au fost oferite trecătorilor în vitrina ziarului „L’Indépendance Roumaine”, iar puţin mai târziu pe faţada casei Torok din Piaţa Teatrului  FOTO www.istoriafilmuluiromanesc

Tot despre cel care a adus primul premiu pentru România la Cannes consemna şi Dorin Stănescu în documentarul „Cum s-a filmat Marele Război“, publicat în „Historia“ nr. 194 din martie 2018: Unul dintre primii regizori români, Jean Mihail, descrie derularea unui spectacol de cinema în oraşul copilăriei sale, Roman, unde se proiectează „Războiul de Independenţă“. O sală cu aspectul unui coridor îngust şi lung, în prelungirea unui restaurant de unde pătrund mirosuri de carne prăjită la grătar; în spatele ecranului, un gornist şi un toboşar de la regimentul local de infanterie sună atacul sau bat din tobă, mimând plecarea la atac şi loviturile de tun, din sală, 20 de soldaţi, aduşi special, strigă „Ura!“ la scenele de atac, iar entuziasmul lor molipseşte publicul, care trăieşte cu intensitate momentul luptei, strigând cot la cot cu soldaţii. În primele rânduri stau oficialităţile locale, iar spectacolul începe întotdeauna după ce din sală se strigă: „O vinit don' prefect, dă-i drumul!“. 

Un proiecţionist rulează filmul, manevrând o manivelă, iar scenele de luptă se succed rapid şi cele de dragoste mai încet. Aşa crede de cuviinţă proiecţionistul să utilizeze aparatul. Se strigă, se participă, se mănâncă seminţe, se bea suc, iar un cinematograf din Bucureşti afişează chiar un anunţ: „Nu mâncaţi seminţe, că mâncaţi bătaie!“. Altădată, într-una dintre primele proiecţii din mediul rural, filmul de Actualităţi redă o cursă de maşini, iar ţăranii din sală au fugit având impresia că maşinile au intrat în sală şi îi vor călca“.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ţinutul Zimbrului şi poveştile despre Ştefan cel Mare, pe ruta turistică la care vrea să adere şi Ucraina. Locul l-a inspirat şi pe Mihai Eminescu

Monedă extrem de rară, descoperită din întâmplare. În timpul cărui voievod a fost bătută