Răsunătorul proces „Brâncuşi împotriva Statelor Unite“. Cum a schimbat genialul sculptor român legea operelor de artă

Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi s-a judecat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii timp de un an (1927-1928), şi la final a avut câştig de cauză. Acest proces răsunător a dus la schimbarea şi lărgirea interpretării legii SUA în privinţa vămuirii operelor de artă, mai ales a celor moderne.

Criticul de artă Emil Nicolae dezvăluie în nr. 22 al revistei Conta, publicaţie cu profil cultural ce apare trimestrial în Neamţ, detalii despre dezbaterea pe care opera lui Constantin Brâncuşi a stârnit-o în Statele Unite ale Americii. 

La 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi (1876), subiectul a fost abordat cu date şi mărturii inedite. Autorul articolului "Calea sinuoasă a succesului" porneşte de la momentul toamna anului 1926, atunci când Galeriile Brummer din New York pregăteau o importantă expoziţie personală „de consacrare“ a lui Constantin Brâncuşi. 

„La Paris, artistul şi-a ales operele care să-l reprezinte şi a purces la împachetarea lor, ţinând seama de avertismentul prietenului său, scriitorul James Joyce, de a nu include printre exponate şi Portretul Principesei X (care fusese motivul unui alt <scandal> cu câţiva ani în urmă, în 1920, când poliţia a confiscat portretul din Expoziţia Artiştilor Independenţi din Paris!)“, spune Emil Nicolae. 

"Principesa X", autor Constantin Brâncuşi

„Măiastra“ din bronz, vămuită ca „piesă industrială“

Criticul de artă nemţean povesteşte că vameşii new-yorkezi au scotocit lăzile în căutarea „Principesei“, dar pentru că nu au dat de ea şi era târziu în noapte (30 septembrie 1926), au amânat deliberările pentru a doua zi. 

Cercetarea cu sârg a coletelor a fost pusă pe seama faptului că, cel mai probabil, vameşii erau „montaţi“ de detractorii sculptorului modern, şi ai artei moderne, în general. 

„Atunci le-a fost comunicat rezultatul vămuirii lui C. Brâncuşi însuşi, dar şi fotografului Edward Steichen, care-l asista din partea organizatorilor expoziţiei: lucrările supuse atenţiei (între care Pasărea sau o versiune a Măiastrei, în primul rând) <nu pot beneficia de avantajele art. 1704 din Tariff Act 1922, ele neprezentând indiciile cerute şi certe că sunt opere de artă>; acestea n-ar fi decât <piese industriale confecţionate prin mijloace mecanice> dintr-un material cvasiprohibit importului în SUA – spre protejarea producţiei naţionale - bronzul, încercându-se a se introduce lotul în frauda taxelor vamale, sub pretenţia nejustificată de a fi lucrări de artă ale unui pretins artist, sculptor, necunoscut (sic! – C. Brâncuşi mai expusese în SUA, cu mult succes, în anii 1911 şi 1913, n.a.); în consecinţă se respinge acordarea avantajelor art. 1704 din Tariff Act> (adică scutirea de taxe vamale, n.a.)“

"Pasărea măiastră", autor Constantin Brâncuşi

Stenograme din Dosarul 209109-G 

Organizatorii expoziţiei au fost nevoiţi să plătească taxele în dolari pentru a putea scoate lucrările din vamă, dar l-au ajutat pe Brâncuşi să declanşeze şi un proces, consemnat de istoria artei sub genericul „Brâncuşi împotriva Statelor Unite“. Procesul s-a derulat în perioada 1927-1928, dar demersurile şi relatările din presă datează din octombrie 1926). 

„Între susţinătorii lui C. Brâncuşi, chemaţi ca martori în proces, trebuie amintiţi: Ed. Steichen (pictor-fotograf), Jacob Epstein (sculptor), Forbes Watson (editorul rev. The Arts), Frank Crowinshield (editorul rev. Vanitiy Fair), William Henri Fox (director la Brooklyn Museum of Art) şi Henri McBride (critic de artă la The Sun). În afara sălii de tribunal (unde, la un moment dat, <Măiastra> a fost adusă şi înregistrată ca <Proba nr. 1>!), sculptorul a fost sprijinit de Marcel Duchamp, Vanderbilt- Whitney (artist plastic), Jeanne R. Foster (scriitoare) ş.a. prin intervenţii în presă, declaraţii, interviuri“, spune criticul Emil Nicolae. 

După o călătorie în Statele Unite ale Americii, făcută în anul 1968, criticul de artă Petru Comarnescu a adus în ţară o copie a stenogramelor din Dosarul 209109-G, al procesului lui Brâncuşi derulat între 21 octombrie 1927 şi 26 noiembrie 1928. 

În revista Conta se face trimitere la detalii ciudate din proces, între acestea, interesante fiind mărturiile făcute în sala de judecată de detractorii lui Brâncuşi. Astfel, autorul articolului prezintă un fragment din depoziţia sculptorului Thomas H. Jones (martor al apărării, respectiv al Guvernului SUA), care răspunde întrebărilor avocatului Marcus Higginbotham (şi el reprezentant al apărării), în şedinţa din 23 martie 1928: 

„Marcus Higginbotham: Care este profesiunea dv.?

J: Sculptor. la o şcoală din Boston, la Art Students League din New York şi la American Academy din Roma.

M.H.: Acum lucraţi în mod efectiv în profesiunea dv. de sculptor?

Th.H.J.: Da.

M.H.: In oraşul New York?

Th.H.J.: Da.

M.H.: Predaţi şi altora sculptura?

Th.H.J.: La Universitatea Columbia.

M.H.: Aţi expus sculpturi ieşite din mâna dv.?

Th.H.J.: Da. Pe tot cuprinsul Statelor Unite.

M.H.: În ultimii zece ani?

Th.H.J.: Da, domnule.

M.H.: Întemeindu-vă răspunsurile pe studiul operelor de artă şi pe propria dv. operă, priviţi la Proba 1 (Pasăre - n.a.) şi declaraţi dacă aţi considera-o sculptură sau operă de artă? Th.H.J.: Nu. După părerea mea nu este sculptură sau o operă de artă...“

„Este plăcută la vedere şi într-un înalt grad ornamentală“

Argumentaţiile/părerile sculptorilor Th. H. Jones şi Robert I. Aitken nu au bătut pledoariile avocaţilor şi martorilor lui Constantin Brâncuşi, iar instanţa i-a dat artistului român câştig de cauză. Criticul Emil Nicolae notează că procesul a dus la schimbarea/lărgirea interpretării legii SUA în privinţa vămuirii operelor de artă, mai ales a celor moderne. 

În acest sens, decizia curţii (judecători: Waite, Young şi Cline) este relevantă:

„Obiectul pe care trebuie să-l judecăm este dovedit a fi făcut cu scop ornamental, folosinţa fiind aceeaşi ca a oricărei alte piese de sculptură create de vechii maeştri.

Este frumoasă şi simetrică în înfăţişare şi, cu toate că se întâmpină oarecare dificultate spre a o asemui cu o pasăre, este plăcută la vedere şi într-un înalt grad ornamentală (sic!).

Şi cum este dovedit că face parte din producţia originală a unui sculptor profesionist şi că este de fapt o piesă de sculptură şi operă de artă conformă cu părerea persoanelor cu autoritate la care ne-am referit mai sus, admitem contestaţia şi, în consecinţă, obiectul are liberă trecere, conform cu paragraful 1704, supra. Judecata să fie înregistrată ca atare“.

Cu toate acestea, autorul a descoperit cu surprindere că şi în zilele noastre, tocmai în Occident, sculptorului nostru i se pun etichete dintre cele mai stranii.