Regulile impuse de comunişti în sportul de masă din România. Care erau disciplinele favorite şi ce ramuri erau considerate elitiste

Meci de baschet pe stadionul Tineretului din Bucureşti, în cadrul competiţiei "Cupa Unităţii Tineretului" (1948) - FOTO: arhiva istorică Agerpres

În primii ani după instalarea în România, regimul comunist a dorit să-şi impună modelul preluat din Rusia sovietică în toate domeniile de activitate. Între ele, văzut ca un mijloc de propagandă şi control, era şi sportul.

În iunie 1949, conducerea Partidului Muncitoresc Român (numele sub care a funcţionat Partidul Comunist Român aproape două decenii din 1948 până în 1965) a luat o hotărâre ce privea „problema stimulării şi dezvoltării continue a culturii fizice şi sportului“. 

Pentru a-şi motiva deciziile în acest domeniu, regimul înfiera activitatea de până atunci a cluburilor sportive din ţară:

„Cluburile sportive, în special cele sindicale, nu şi-au îndreptat suficient atenţia asupra muncii sportive de massă. Ele cuprind un procent de sportivi încă foarte scăzut faţă de numărul muncitorilor din întreprinderi şi îşi irosesc munca şi resursele materiale în manifestaţii de suprafaţă. Cele mai multe cluburi se rezumă la practicarea unuia sau două sporturi şi îndeosebi a footballului“, se arată în „Hotărîrea Biroului Politic al C.C. al P.M.R asupra  problemei stimulării şi dezvoltării continue a culturii fizice şi sportului“, document aflat în arhivele CNSAS.

O altă nemulţumire a comuniştilor era că unele ramuri sportive aveau un caracter de elită, provenite din burghezie, şi nu erau practicate de masele populare. 

„Cultura fizica generală, precum şi ramuri importante de sport ca gimnastica, turismul, înnotul. tirul, sporturile nautice şi altele au fost ne- glijate(...) Unele ramuri sportive mai au un caracter de <elită>. În ele predomină încă elemente provenite din rândurile burgheziei (scrima, tenisul etc.)“.

O altă grijă în acea perioadă era că unele instalaţii şi terenuri de sport erau folosite în alte scopuri decât cele sportive. 

„Toate acestea constitue serioase piedici în dezvoltarea culturii fizice şi sportului în rândurile oamenilor muncii“.

Disciplinele dragi comuniştilor: gimnastica, aviaţia şi şahul 

Pentru a îndrepta aceste situaţii, comuniştii au decis să impună anumite măsuri menite să stimuleze practicarea sportului de masă şi, în special a unor anumite ramuri sportive. De aceste direcţii urma să răspundă Comitetul  pentru Cultură Fizică şi Sport, organism nou-înfiinţat la nivel central şi în fiecare judeţ:

„Organizarea pe baza de massă a tuturor ramurilor de sport şi în special a gimnasticii, atletismului, înnotului, skiului, volley-ballului, tirului, turismului, aviaţiei sportive, sporturilor nautice şi şahului“.

O altă misiune a comitetului nou-înfiinţat era de a organiza competiţii în ramurile cele mai potrivite condiţiilor locale.

„Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport trebue să trimită instructori şi antrenori cercurilor sportive ce se vor constitui la sate, să asigure aprovizionarea lor cu materiale sportive. Organizaţiile de massă şi în primul rând Uniunea Tineretului Muncitor trebue să atragă şi să îndrumeze massele în cercuri sportive, organizând întreceri mai ales în ramurile de sport cele mai potrivite condiţiilor locale (la munte: ski; lângă ape: înnot, canotaj etc.)“.

În aceeşi hotărâre se preciza că trebuie combătut cosmopolitismul în sport care se manifesta prin „slugărnicia faţă de sportul în descompunere din Apus şi desconsiderarea unor jocuri sportive naţionale ca oina“.

Nu în ultimul rând, presa trebuia îndrumată de activiştii din fiecare judeţ ai Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport cum să se raporteze la fenomenul sportiv. 

„Editarea de cărţi şi broşuri în legătură cu problemele culturii fizice, precum şi îndreptare, buletine şi almanahuri anuale, care să cuprindă cele mai bune rezultate ale tuturor ramurilor de sport din ţara noastră, din U.R.S.S., din ţările democraţiei populare. Deasemenea, vor cuprinde recordurile mondiale“.