Este mare fierbere în sistemul de învăţământ din judeţul Neamţ, după ce o situaţie şocantă a ieşit la iveală. Pe reţelele de socializare a fost postat, zilele trecute, un filmuleţ porno în care protagonişti sunt doi elevi de la Liceul Economic şi Administrativ „Alexandru Ioan Cuza“ din Piatra Neamţ.
Partida de sex oral s-a petrecut în una dintre toaletele unităţii de învăţământ şi a fost filmată probabil chiar de unul dintre protagonişti.
A fost declanşată şi o anchetă penală de către cadrele Poliţiei Neamţ, urmând să se stabilească despre ce infracţiuni este vorba. Poate fi vorba despre viol, dacă fapta a fost realizată prin constrângere, perversiuni sexuale sau act sexual cu un minor. În cazul celui care a difuzat filmuleţul pe reţelele de socializare, acuzaţia ar fi de pornografie prin mijloace informatice.
Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis că este abilitat să facă următoarele precizări în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini privind savârşirea unei posibile fapte de natură sexuală, într-o unitate de învăţământ din Piatra Neamţ.
„Pe 19 ianuarie, poliţiştii din cadrul Biroului de Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificari în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun“, se arată într-un comunicat de presă.
În acest caz, după cum a declarat Mihai Obreja, inspector general în Neamţ, a fost demarată şi o anchetă la nivelul Inspectoratului Şcolar, un raport urmând să-i fie înaintat de conducerea liceului. În funcţie de acesta se vor stabili măsurile disciplinare în ceea ce-i priveşte pe elevi, ei riscând să fie
exmatriculaţi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Deja s-au introdus in programa scolara lectiile de educatie sexuala si noi inca n-am aflat? Sa fi primit elevii exercitiile inaintea teoriei? Ce chestie, dom'ne! Elevii aveau si matricole curcubeice?
Daca au facut sex oral inseamna ca deja au inceput sa foloseasca mijloace contraceptive. LOL!!!!!!
E un lucru normal în județul Neamt1
Deci nu le mai trebuie ore de educatie sexualå, elevii exerseazå intre ei. Panå la urmå partea practicå e importantå.
Soldoveni promitatori?