Soţi la „cuţite“, cumplita răzbunare a femeii. Ce interdicţie ciudată au aplicat  judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţa incendiată a ars în totalitate FOTO ISU Neamţ
Locuinţa incendiată a ars în totalitate FOTO ISU Neamţ

După o ceartă în familie între soţii aflaţi la „cuţite“, o femeie s-a răzbunat cumplit şi a fost condamnată, anterior judecătorii aplicându-i o interdicţie ciudată

O tânără de 26 de ani, din Almaş, comuna Gârcina, judeţul Neamţ a aflat ieri, 20 aprilie 2021, sentinţa care i-a fost dată de magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ pentru că şi-a lăsat familia pe drumuri, dând foc casei în care locuia împreună cu soţul şi cei trei copii minori. 

Ana Nazaret a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere, iar judecătorii au aplicat o pedeapsă de 2 ani de detenţie, pentru care au dispus suspendarea sub supraveghere pe un termen de 2 ani şi jumătate. Inculpata a fost obligată să presteze un număr de 70 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Gârcina sau Primăria Dobreni. 

Are de respectat o serie de obligaţii, altfel condamnarea se poate transforma în una cu executare. Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău de către anchetatori sau de acuzată. La data faptei, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, apoi a fost prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Tânăra a beneficiat de clemenţa judecătorilor deoarece este mama a trei copii, fiind plasată în arest la domiciliu, la o rudă. Avea de îndeplinit câteva obligaţii, una dintre ele fiind oarecum ciudată, dar bazată pe o anume stare de fapt din familie. 

Nu trebuia să consume băuturi alcoolice 

Relaţiile dintre soţ şi soţie nu erau tocmai armonioase, scandaluri mai mult sau mai puţin violente iscându-se după ce partenerii consumau licori bahice. Din acest motiv, judecătorii i-au interzis tinerei, printr-o sentinţă de pe 30 ianuarie 2021, să consume alcool în perioada cât era consemnată să nu părăsească locuinţa. 

Judecătoria Piatra Neamţ stabilea că avea tânăra trebuia „să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţelor de judecată ori de câte ori era chemată şi să nu consume băuturi alcoolice“. Această interdicţie a fost

ridicată după pronunţarea sentinţei de condamnare. 

În noaptea de 26/27 ianuarie, în jurul orei 23:00, pompierii de la Detaşamentul Piatra Neamţ, au fost alertaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din satul Almaş. După stingerea flăcărilor, cadrele ISU au concluzionat că acţiunea intenţionată a fost cauza de

producere, ancheta a fost preluată de poliţişti, iar pe data de 28 ianuarie tânăra de 26 de ani era reţinută şi acuzată că a provocat incendiul. Lucru care s-a petrecut după o certă cu soţul. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Piscina animalelor din masivul Ceahlău. Fotografii inedite cu sălbăticiuni care se adapă şi scaldă într-un tău

Cazierul de fărădelegi al infractoarei „pericol public“ care a dus la demiterea unui şef de Poliţie

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite