Spargeri în serie la sediul PNL. Suspecţii au fost reţinuţi în urma unor percheziţii. Prejudiciul este de zeci de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imobilul care găzduieşte filiala nemţeană a Partidului Naţional Liberal a fost de mai multe ori ţinta hoţilor, ultima fiind în august 2020.

Anchetatorii de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ sunt pe cale să rezolve o infracţiune de furt calificat, „victimă“ fiind filiala Neamţ a Partidului Naţional Liberal.

Vineri, 29 octombrie 2020, anchetatori au efectuat trei percheziţii la domiciliile unor persoane suspecte de implicare în acest caz, iar în urma documentării activităţii infracţionale tot atâtea persoane au fost aduse la sediu pentru audieri. 

Apoi, după ce s-au conturat probe ce atestă implicarea în spargerea de la sediul liberalilor nemţeni, a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. 

Poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, în vederea continuării cercetărilor, vehiculul fiind folosit la comiterea spargerii de la imobilul situat pe bulevardul Republicii, într-o zonă foarte circulată din oraşul de la poalele culmii Pietricica. 

Totodată, au fost puse în aplicare mandate emise pe numele persoanelor suspecte pentru a fi aduse la audieri, două fiind depistate în Piatra Neamţ, iar cea de-a treia în Roman. În acceastă speţă sunt cercetate patru persoane, care au avut roluri bine stabilite, două dintre ele pătrunzând în imobil, iat celelalte au stat de „şase“, pe stradă, misiunea lor find de a anunţa spărgătorii dacă apar persoane nedorite sau echipaje ale forţelor de ordine. 

„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26/27 august, un bărbat de 39 de ani, din Roman, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracţie în sediul unui partid politic din Piatra Neamţ, de unde ar fi sustras 88.000 de lei, precum şi alte bunuri, beneficiind de sprijinul celorlalte două persoane de 33, respectiv 45 de ani, din Târgu-Neamţ, care ar fi supravegheat zona comiterii faptei. În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat“, a comunicat Poliţia Neamţ astăzi, 30 octombrie 2020. Altfel spus, prejudiciul este de peste 20.000 de euro.

Altă spargere şi o vandalizare

Activităţile desfăşurate pentru prinderea suspecţilor au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.

În misiune au fost angrenate cadre ale Poliţiei Roman, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, precum şi jandarmi. 

Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării celei de-a patra persoane şi documentării întregii

activităţi infracţionale a celor implicaţi. Nu este prima dată când sediul PNL Neamţ a fost spart sau vandalizat. În 2014, în preajma alegerilor prezidenţiale, a mai fost înregistrat un furt la imobilul liberalilor nemţeni, activitatea filialei find dată peste cap deoarece au fost sustrase telefoane mobile, laptopuri şi camere video. 

Imagine indisponibilă

Ioan Scripcaru a vandalizat sediul liberalilor, în 2016. FOTo Stirineamt.ro

Iar pe aparatura IT se aflau baze de date extrem de necesare pentru campania electorală, una în urma căreia a ieşit preşedinte Klaus Iohannis, pe 16 noiembrie 2014, cu 54,43% din voturi. Un alt incident la sediul de pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamţ avea loc în 2016, când casa a

fost vandalizată de Ioan Scripcariu, un individ din comuna Piatra Şoimului, pripăşit prin oraş. 

Pe 25 septembrie, în jurul orei 14:30, nemţeanul, care are probleme psihice, s-a înarmat cu doi

bolovani şi a spart geamul uşii de la intrare. A plecat, însă la scurt timp s-a întors şi a mai spart un geam, dar a fost văzut de o persoană venită să verifice primul incident. După ce a fost pris de poliţişti,

Scripcaru, o persoană fără adăpost, a declarat că a vandalizat sediul deoarece era supărat că nu are unde dormi. 

A fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere, dar despre recupararea prejudiciului nici vorbă, la fel cum se preconizează şi în cazul ultimei spargeri, deoarece infractorii nu au posibilităţi materiale şi nici bunuri de valoare pe care să fie pus sechestru asigurator.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un fost parlamentar, condamnat pentru evaziune. Ce impozit neplătit i-a adus sechestrul pe avere de la Fisc

Şpăgi de 2,3 milioane de euro la Hidrocentrale Neamţ. Judecătorii au admis rechizitoriul DNA

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite