Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

TIR scăpat de sub control pe un drum naţional, oprit într-o casă. A fost pericol de explozie

1
26 May 2022 15:58:15
Autor: Dan Sofronia
Cauza accidentului urmează să fie stabilită de poliţişti FOTO ISU Neamţ
Cauza accidentului urmează să fie stabilită de poliţişti FOTO ISU Neamţ

Un accident de circulaţie mai puţin obişnuit s-a petrecut pe Drumul Naţional 15 B, în Neamţ, locuinţa unui sătean fiind avariată de un autocamion scăpat de sub control

Pe Drumul Naţional 15 B, cel care leagă Moldova de Transilvania, pe la Târgu Neamţ - Pipirig - Viaduct Poiana Largului, s-a petrecut un accident de circulaţie ale cărui urmări putea fi foarte grave. 

În seara de miercuri, 25 mai, pompierii nemţeni au fost solicitaţi să intervină la incidentul care a avut loc în comuna Vânători Neamţ. 
 
La locul indicat s-au deplasat două echipaje de militari cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ, un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă şi voluntari din comuna menţionată. 
 
În accident a fost implicat un şofer aflat la volanului unui autocamion de mare tonaj, care a părăsit partea carosabilă, iar după ce a spulberat un gard s-a oprit în casa unui sătean. 

Cercetările au fost efectuate de către poliţiştii de la Serviciul Rutier Neamţ. 

Despre cauza accidentului se bănuieşte că şoferul ar fi aţipit la volan sau că a fost vorba despre o defecţiune tehnică. 
 
„În urma impactului o ţeavă de gaz a fost avariată. Conducatorul auto, un bărbat de 46 de ani, fost evaluat de către echipajul Serviciului De ambulanţă, dar a refuzat transportul la spital. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor până la sosirea unei echipe de la operatorul economic de distribuţie a gazelor“, a transmis ISU. 
 
În Neamţ, ultimul accident în care au fost implicate camioane a avut loc pe data de 27 aprilie 2022, după lăsarea întunericului, pe Drumul European 85, în comuna Gherăieşti. O neacordare de prioritate a făcut ca două TIR-uri, unul frigorific şi celălalt pentru transport ciment, să se tamponeze. Ambii şoferi au suferit leziuni foarte grave. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
Cruzime de nedescris: a chinuit, până la moarte, trei câini. Tânărul sadic a fost reţinut
 
Exhumare a copiilor morţi la „orfelinatul groazei“. Sute de orfani au murit aici, în condiţii suspecte, în comunism

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Medias
27.05.2022, 00:13:45

"Carnet de TRANZIT INTERNATIONAL RUTIER scăpat de sub control pe un drum naţional." Din ce se vede în poza, e ditamai basculanta, nu are nevoie de carnet TIR si de formalitati vamale. :)))

Modifică Setările