Top 10 asasinate care au zguduit lumea. Cum şi-au înfruntat moartea preşedintele Abraham Lincoln sau ţarul Pavel I
0
Istoria umanităţii e plină de exemple de oameni celebri care au sfârşit brutal, în urma unor atentate cărora le-au căzut victime.
Istoricul francez Isabelle Bricard reuşete în lucrarea „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii” (2000) să prezinte aspecte mai puţin ştiute ale ultimelor momente din viaţa unor personaje ilustre ale umanităţii.
Opera a fost tradusă în limba română de Adriana Liciu şi Sorina Urdoi şi a fost publicată la Editura Albatros trei ani mai târziu de la lansare (2003). Pentru o serie de personaje din lucrarea amintită, moartea a fost provocată de atentatele reuşite ale unor asasini, mai mult, sau mai puţin cunoscuţi. Vă prezentăm alăturat 10 oameni celebri cuprinşi în repertoriul realizat de Isabelle Bricard, precum şi ultimele vorbe ale acestora (sau ale ucigaşilor lor) înainte de comiterea asasinatului.
1. Troţki (Lev Davidovici Bronstein, zis Leon) - om de stat sovietic
Data morţii: 21 august 1940 (la 63 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Coyoacán, la periferia oraşului Mexico (Mexic)
Înhumat: Mexico
De puţin timp, jurnalistul Ramon Mercader reuşise să pătrundă în anturajul lui Troţki. Pe 20 august, spre sfârşitul după-amiezii, acesta veni să-i arate un articol pe care tocmai îl scrisese. Troţki îl conduse în birou şi închise uşa. Câteva clipe mai târziu a fost auzit „un strigăt de agonie, care era şi strigăt, şi hohot de plâns“: în timp ce el citea articolul, Mercader îl izbise în cap, pe la spate, cu un piolet pe care îl ţinuse ascuns sub impermeabil. Rana avea o adâncime de 7 centimetri.
„De data asta, au reuşit!“, a şoptit Troţki, care a fost transportat imediat la clinica Croix-Verte. Pentru că trebuia să fie operat, a fost tuns.
„Vezi“, i-a spus el soţiei, căreia îi ceruse în dimineaţa aceea să cheme un frizer, „frizerul a venit, totuşi…“
Înainte de a intra în sala de operaţie, i-ar fi spus secretarului său, Hansen: „Sunt sigur de triumful Internaţionalei a patra. Înainte!“ A murit în ziua următoare, la orele 8 seara, fără să-şi mai recapete cunoştinţa.
2. Xerxe I - rege al Persiei
Data morţii: anul 465 î.Chr. (nu se ştie la ce vârstă)
Cauza: asasinat
Locul: Susa (Iran)
Înhumat: Susa
După mai multe înfrângeri, Xerxe a încercat să-şi înece amarul în orgii şi dezmăţuri. Căpitanul gărzilor sale, Artaban, a folosit prilejul pentru a pune la cale un complot împotriva lui. Cu complicitatea eunucului Mitridate, în care Xerxe avea deplină încredere, Artaban a pătruns, într-o noapte, în odaia regelui şi l-a ucis. După care, fără să piardă o clipă, a fugit la Artaxerxe, fiul regelui, ca să-i spună că fratele său, Darius, îi ucisese tatăl şi să-l îndemne să răzbune paricidul. Artaxerxe l-a crezut şi s-a dus, pe loc, să-l omoare pe Darius, astfel că Artaban a scăpat de el. Dar mai rămânea Artaxerxe. Artaban a vrut să-l înlăture şi pe el, dar în lupta care a urmat, prinţul a fost doar rănit, în timp ce Artaban a murit.
3. Veneziano (Domenico) - pictor italian
Data morţii: 1461 (la 61 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Florenţa (Italia)
Înhumat: nu se cunoaşte locul
Într-o seară, pe o stradă întunecoasă, pictorul a fost atacat de un necunoscut şi rănit mortal. Neştiind că agresorul nu era altul decât confratele şi „prietenul“ său, pictorul Andrea del Castagno, care îl invidia pentru succesul pe care îl acea, Veneziano s-a dus să caute ajutor chiar la ucigaşul său, murindu-i în braţe. Adevărul nu a ieşit la iveală decât mulţi ani mai târziu, când Castagno, pe patul morţii fiind, şi-a mărturisit crima, recunoscând că l-a ucis pe Veneziano pentru a rămâne singurul care ştia să stăpânească meşteşugul picturii în ulei.
4. Thomas Becket (sfântul) - Prelat şi om politic englez
Data morţii: 29 decembrie 1170 (la 52 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Canterbury (Marea Britanie)
Înhumat: Catedrala din Canterbury. Sub Henric al VIII-lea, osemintele i-au fost arse şi împrăştiate
Cancelar al regelui Henric al II-lea, din al cărui ordin a fost apoi ales arhiepiscop de Canterbury, Becket s-a opus voinţei suveranului de a supune justiţia ecleziastică justiţiei regale, mergând până la a-l excomunica. Neputând tolera un asemenea lucru, regele a hotărât suprimarea celui care-i fusese prieten apropiat.
La 29 decembrie, patru cavaleri pătrunseră în catedrală. Îl găsiră pe înaltul prelat la masă, în apartamentul său alăturat bisericii. Ghicindu-le intenţiile, Becket a vrut să se refugieze în sanctuar şi s-a îndreptat spre altar, dar cavalerii i-au tăiat calea în dreptul unui stâlp şi au încercat să-l tragă afară. Becket s-a împotrivit:
„Nu voi ieşi. Faceţi aici ce aveţi de făcut“.
Lovit de moarte, mai avu puterea să spună: „Doamne, îţi înapoiez sufletul meu”, şi a murit, murmurând:
„Pentru Dumnezeu şi Biserică, accept moartea“.
Becket a fost înhumat în catedrală, iar mormântul său a devenit loc de închinare, mai ales după canonizarea sa, în anul 1173. Pelerinii aduceau ofrande, deseori foarte bogate, iar regele Franţei, Ludovic al VII-lea, a depus pe altar un giuvaer de valoare nepreţuită.
Patru secole mai târziu, regele Henric al VIII-lea n-a mai îngăduit un asemenea cult pentru un episcop care voise să ridice puterea papală deasupra autorităţii regelui. Şi a început prin a-şi însuşi comoara care se strânsese pe altar, după care l-a somat pe sfânt să compară în faţa curţii sale de judecată. Cum acesta n-a dat curs citaţiei [sic!], a fost judecat şi condamnat ca trădător, numele i-a fost şters din calendar, osemintele arse şi cenuşa împrăştiată în vânt.
5. Kennedy (John Fitzgerald), al 36-lea preşedinte al SUA
Data morţii: 22 noiembrie 1963 (la 46 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Spitalul Parkland, din Dallas, Texas (SUA)
Înhumat: Cimitirul Arlington, Washington (SUA)
Când Lincolnul prezidenţial a intrat în Piaţa Dealy, doamna Connally, soţia guvernatorului Texasului, s-a aplecat, zâmbind, spre preşedintele Kennedy: „Nu puteţi spune că locuitorii Dallasului nu v-au făcut o primire frumoasă, nu-i aşa?!“. Preşedintele zâmbi, şi el, dar, în clipa când se pregătea să-i răspundă, şi-a dus, brusc, mâna la gât. Pe chip i s-a aşternut o expresie de suferinţă, şi capul i-a căzut într-o parte. Era vineri, 22 noiembrie, orele 12.31.
6. Henric IV, rege al Franţei
Data morţii: 14 mai 1610 (la 56 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Palatul Luvru, Paris (Franţa)
Înhumat: Bazilica Saint-Denis; inima, în biserica mânăstirii iezuiţilor din La Flčche, până în 1793, când a fost arsă
La o zi după încoronarea reginei, la Saint-Denis, Henric al IV-lea dori să meargă să-l viziteze pe ministrul său Sully, care era bolnav, la locuinţa lui de la Arsenal. De câteva zile, era chinuit de presimţiri negre, pe care le împărtăşise şi prietenului său Bassompierre.
Pe 14 mai 1610, urcând în trăsură, împreună cu La Force, Montbazon şi d’Épernon, regele întrebă ce dată era. Unul dintre însoţitori îi răspunse: „13, Sire“, în timp ce altul spuse că e 14. „Între 13 şi 14“, conchise regele, apoi ceru să fie ridicate cele două obloane laterale ale trăsurii. La orele 16.00, trăsura intră pe îngusta Rue de la Ferronnerie, veşnic aglomerată.
Deşi, în urmă cu exact 56 de ani, la 14 mai 1554, Henric al II-lea dispusese, prin scrisori deschise, lărgirea străzii, lucrurile rămăseseră neschimbate. Îmbulzeala de trăsuri sili caleaşca regală să încetinească în dreptul unui han, cu pitoreasca firmă ,,La inima străpunsă de săgeată”.
Profitând de situaţie, un bărbat care urmărea trăsura urcă din mers şi îi dădu regelui o lovitură de pumnal, rănindu-l între coaste.
„Sunt rănit!“, strigă regele.
Agresorul îl mai lovi o dată, iar cea de-a treia lovitură se pierdu în mâneca lui Montbazon. Această a nouăsprezecea tentativă de asasinat a reuşit: regele a murit la întoarcerea la Luvru, în timp ce era transportat, într-un jilţ, în apartamentele sale.
S-a spus că Ravaillac ar fi avut o mulţime de complici: Casa de Austria, Ducele d’Épernon, Marchiza de Verneuil şi chiar Maria de Medici. Se pare, însă, că ucigaşul, fanatic şi mistic, acţionase de unul singur.
7. Lincoln (Abraham) - al 17-lea preşedinte al SUA
Data morţii: 14 aprilie 1865 (la 56 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Teatrul Ford, Washington (SUA)
Înhumat: Springfield, Illinois (SUA)
În seara zilei de 14 aprilie 1865, preşedintele se dusese cu soţia sa, Mary, la Teatrul Ford, pentru a vedea „Vărul nostru american“. Piesa îi amuza şi amândoi râdeau cu poftă. Uşa lojei era păzită de un singur poliţist, care, văzând că lumea urmărea cu atenţie spectacolul, s-a dus, fără grijă, să bea şi el ceva. De altfel, Lincoln era de părere că nici un serviciu de pază nu e absolut sigur.
„Dacă cineva vrea să mă omoare, o s-o facă. Pot să port zale, pot să ţin o armată întreagă în jurul meu, e totuna. Sunt mii de feluri de a ajunge la un om, dacă vrei să-l omori“.
Spectacolul era excelent şi doamna Lincoln, destinsă, se rezemase de braţul soţului său. Deodată se îndreptă:
- Ce-o să gândească Miss Harris (care se afla în loja lor) văzându-mă cum stau agăţată de tine?
- N-o să gândească absolut nimic! răspunse bine dispus Lincoln.
În clipa aceea, un bărbat se strecură în întunericul lojei şi trase de foarte aproape asupra preşedintelui. Lovit în tâmplă, Lincoln se prăbuşi. În locul râsetelor izbucniră ţipete.
Ucigaşul, un actor sudist, pe nume Wilkes Booth, scoase un pumnal şi, agitându-l în faţa publicului năucit, strigă teatral:
„Sic semper tyrannis!“ („Aşa pier tiranii!“), apoi, deşi avea un picior rupt, reuşi să dispară.
Preşedintele a fost dus peste drum de teatru, în casa unui croitor, Peterson, unde a şi murit în dimineaţa următoare, la ora 7, fără să-şi mai fi revenit. Wilkes Booth avea să fie ucis câteva zile mai târziu, în timp ce era arestat.
8. Cicero (Marcus Tullius), om politic şi orator roman
Data morţii: 7 decembrie 43 î. Chr. (la 63 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Gaeta (Italia)
Înhumat: Gaeta
Fugind de asasinii trimişi de Antoniu să-l execute, Cicero îşi părăsi casa din Gaeta şi se îmbarcă pe o corabie. Seneca povesteşte că Cicero suferea în asemenea măsură de rău de mare, încât, în ciuda pericolului, a preferat să debarce şi să se întoarcă, să înnopteze în casa lui.
În dimineaţa următoare, pregătindu-se să se îmbarce, din nou, pentru a părăsi Italia, cobora spre mare, într-o litieră, dar a fost ajuns din urmă de soldaţii comandaţi de tribunul Popilius.
„N-am uitat, niciodată, că sunt muritor“ – le spuse.
Centurionul Herennius – pe care Cicero îl apărase şi, astfel, îl salvase, cândva, de acuzaţia de paricid -, a fost cel care l-a ucis. Capul şi mâinile lui Cicero i-au fost duse lui Antoniu, care le-a expus pe tribuna din for.
9. Wilhelm I de Orania-Nassau (zis Taciturnul) - Guvernator al Ţărilor de Jos
Data morţii: 10 iulie 1584 (la 51 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Delft (Olanda)
Înhumat: Noua-Biserică din Delft
Balthasar Gerard, un tânăr ucenic ebenist, îşi pusese de mult în gând să-l ucidă pe prinţul de Orania. I se prezentă sub un nume fals, pretinse că tatăl său fusese torturat, la Dole, pentru cauza protestantă şi că el dorea să se pună în slujba celui mai mare dintre toţi conducătorii reformaţi.
Wilhelm îl trimise să se alăture ducelui d’Anjou, în Franţa, dar Gerard rămase la Delft, cu gândul la crima pe care o plănuia, făcând mare paradă de religie şi înşelând bănuielile strajei de la Prinsenhof, prin faptul că îi ceruse Biblia cu împrumut.
Agasat să-l tot vadă dându-i târcoale, „Taciturnul“ îl întrebă, într-o zi, de ce nu s-a dus, aşa cum fusese vorba, să-şi ofere serviciile în Franţa. Gerard îi răspunse că n-are nici un ban şi că încălţările îi erau prea uzate pentru un drum aşa de lung. Atunci, prinţul îi dărui câteva coroane ca să-şi cumpere încălţări, dar acesta i-a folosit ca să-şi cumpere perechea de pistoale cu care l-a împuşcat la ieşirea din palat.
„Doamne, ai milă de sufletul meu“, a reuşit să spună prinţul, clătinându-se. „Doamne, ai milă de acest sărman popor!“. Şi-a dat sufletul, înainte de a apuca să vină un medic.
10. Pavel I - Împărat al Rusiei
Data morţii:11/12 martie 1801 (la 46 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: palatul Sfîntul Mihail, Sankt-Petersburg (Rusia)
Înhumat: catedrala fortăreţei Petropavlovsk, Sankt-Petersburg
În noaptea de 11 spre 12 martie, conjuraţii – generalii Talitin, contele Palen, contele Panin, generalul Bennigsen şi fraţii Zubov, a căror acţiune avea încuviinţarea marelui duce moştenitor Alexandru – au pătruns în dormitorul ţarului de la palatul Sfîntul Mihail.
Înţelegând că îl aşteaptă soarta tatălui său, Petru al III-lea, ţarul s-a ascuns după un paravan, picioarele rămânându-i însă la vedere. Conjuraţii au răsturnat paravanul şi Pavel I a apărut în cămaşă de noapte şi scufie vătuită, dârdâind de frică. N-a apucat să pună mâna pe pistol, pentru că a fost trântit la pămînt. Nicolai Zubov i-a trecut pe după gât eşarfa unuia din ofiţerii aflaţi de faţă.
„Iertare! Iertare! Fie-vă milă! Aer, aer!“, striga nefericitul. În sfârşit, după 10 minute de chin, şi-a dat duhul.
Se încarcă comentariile...
