Turistă salvată de pe versantul vestic la masivului Ceahlău. Femeia de 53 de ani nu se mai putea mişca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operaţiunea de salvare a fost realizată, duminică seară, de echipa Salvamont de la Baza de Intervenţie Durău (Neamţ). Pe timpul nopţii, temperatura scade drastic, aproape de zero grade, în zona unde se afla turista.

Salvamont Neamţ a finalizat, duminică seara, o nouă acţiunea de recuperare a unei turiste aflată în pericol pe partea de vest a Masivului Ceahlău.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 53 de ani, din Constanţa, care a sunat după ajutor după ce, pe fondul unui blocaj articular la piciorul drept, ajunsese în stare de epuizare avansată, iar întunericul se lăsa peste munte, marcajele fiind aproape imposibil de identificat, mai ales că persoana în cauză nu avea nicio sursă de lumină la ea.

În urma apelului la 112, a fost mobilizată echipa din Baza de Intervenţie Durău, care a reuşit să o coboare pe femeie în siguranţă de pe munte.

În ultimele trei luni, echipele de salvare din Ceahlău au avut circa 20 de cazuri de acest fel. Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să aleagă trasee adecvate stării lor fizice, să nu plece la drum singuri şi fără echipament corespunzător şi să apeleze salvatorii imediat ce constată că se află în dificultate majoră.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite