Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

Un drum important din ţară, închis până la sfârşitul anului. Pe unde vor trebui să ocolească şoferii în următoarele 6 luni

0
22 Jul 2019 15:45:18
Autor: Florin Jbanca
Sectorul de drum naţional este în reparaţii până pe 31 decembrie 2019
Sectorul de drum naţional este în reparaţii până pe 31 decembrie 2019

Un sector important de drum naţional, din judeţul Neamţ, este în lucrări de reparaţii şi consolidare pentru o perioadă de 6 luni.

Lucrările de reparaţii începute în luna iunie pe DN15, în Neamţ, au impus închiderea până la sfârşitul anului a unui tronson de 44 de kilometri, între Bicaz şi viaductul de la Poiana Largului (comuna Poiana Teiului). După ploile abundente din ultimii ani, sectorul de drum era grav afectat în 70 de puncte.
 
Astfel, până pe 31 decembrie 2019 (data de finalizare a lucrărilor), şoferii care au ca destinaţie staţiunea Durău sau Vatra Dornei (via Bicaz) trebuie să utilizeze varianta Piatra Neamţ - Târgu Neamţ - Poiana Teiului. De la interdicţie sunt exceptaţi riveranii, maşinile pentru urgenţe (pompieri, ambulanţă, poliţie) şi cele pentru transport sub 3,5 tone.
 
Din Piatra Neamţ, ruta ocolitoare are 95 de kilometri, cu 20 de kilometri mai lungă decât drumul în lucru de pe malul Laculul Bicaz.
 
Cu o zi înainte de a se lua decizia închideri tronsonului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit să vadă cum se derulează lucrările.
 
Pe tronsonul Poiana Largului - Bicaz, lucrările sunt executate de asocierea S.C. AQUA PARC S.R.L., S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. şi S.C. DANLIN XXL S.R.L. Contractul atribuit în urma licitaţiei are o valoare de 302.132.014,19 lei cu TVA, durata acestuia fiind de 6 luni.
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii