Un sihastru, „oaspete“ de seamă la pelerinajul Cuvioasei Parascheva. Sfântul Pelerin a trăit 26 de ani într-un turn

Publicat: 13.10.2021 18:45

Ultima actualizare: 02.08.2022 10:28

Singura fotografie care-l înfăţişează pe sfânt provine din arhiva personală a arhimandritului Vartolemeu Dolhan FOTO Mănăstirea Văratec

De marea sărbătoare a Cuvioasei Parascheva, la Iaşi a fost adusă şi racla cu moaştele Sfântului Pelerin, cel care s-a nevoit 26 de ani într-un turn-clopotniţă.

La marea sărbătoare a Cuvioasei Parascheva, care se celebrează mâine, 14 octombrie, credincioşii veniţi în pelerinaj la Iaşi se vor putea închina şi la moaştele altui sfânt. Este vorba despre Moş Lazăr, sau Moş Gheorghe, care după canonizare a fost numit Sfântul Gheorghe Pelerinul, a cărui raclă se află la un alt vestit lăcaş de cult, cel de la Văratec.

„Anul acesta, când s-au împlinit 380 de ani de când moaştele Sfintei Parascheva au poposit pe pământ românesc, Ocrotitoarea Moldovei primeşte de ziua ei

«vizita» unui sfânt nemţean, Cuviosul Gheorghe Pelerinul. Cei doi sfinţi, prin viaţa şi lucrarea lor, ne amintesc permanent că toţi suntem pelerini prin lumea pământeană, călătorind către Patria cerească“, se arată într-un articol publicat de Doxologia.ro, care-i semnat de arhimandritul Mihail Daniliuc, stareţul Mănăstirii Vovidenia.

Pe 15 iunie 2015, Mitropolia Moldovei propunea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române canonizarea unui mirean

sihastru, care vieţuise 26 de ani în Turnul lui Ştefan de la Piatra Neamţ, solicitare acceptată pe 15 iunie 2017, astfel că Moş Lazăr, după cum îi spuneau localnicii, devenea Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu zi de prăznuire 17 august.

După cum se arată în actul de canonizare, Moş Gheorghe Lazăr s-a născut în 1846 în comuna Şugag, Alba, iar la 24 de ani s-a căsătorit cu Pelaghia, soţia dăruindu-i cinci copii în cei 20 de ani de căsnicie. Era un ţăran înstărit, iar până să ajungă la Piatra Neamţ, se pare în 1890, a ajuns la Ierusalim şi la Muntele Athos. În 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului. A mai stat aproape doi ani la

muntele sfânt din Grecia, după care s-a întors în ţară.

„În 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei“, se arată într-un articol publicat pe portalul Crestinortodox.ro. Mărturii despre viaţa lui Moş Gheorghe Lazăr în Piatra Neamţ au fost făcute de ucenicii săi, arhimandritul Mina Prodan şi protosinghelul Damaschin Trofin de la Mănăstirea Neamţ.

„Drăguţă, dă-i la săraci, că aşa ne porunceşte Dumnezeu“

„Dimineaţa pleca, cu toiagul în mână şi cu Psaltirea sub braţ, la familii unde era chemat sau pe stradă, zicând pe de rost psalmii. Din banii pe care îi primea milostenie, cumpăra pâini calde şi la amiază, când se întorcea, le împărţea săracilor şi cerşetorilor din oraş, care-l aşteptau în faţa clopotniţei. Unora le dădea pâine, altora le dădea bani şi tot ce primea de la credincioşi. Apoi urca în turn singur numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară“.

Ucenicii mai consemnau că, după asfinţitul soarelui, Moş Lazăr mânca legume fierte şi se culca, dar la ora 11 noaptea cobora din turn, se închidea în biserica lui Ştefan şi se ruga până dimineaţă. Astfel, bătrânul devenise arhicunoscut în urbea Pietrei şi împrejurimi. „Tineri şi bătrâni, săteni şi orăşeni, săraci şi bogaţi, cu toţii îl numeau de obşte Moşu Gheorghe. Iar când trecea prin sate sau pe stradă,

unii îi sărutau Psaltirea pe care o purta permanent sub braţ, alţii îi dădeau milostenie ca să se roage pentru ei, copiii se opreau din joacă, vitele pe câmp stăteau o clipă din păscut, iar câinii niciodată

nu lătrau după el“, se mai spune despre el.

Cică mergea desculţ la vreme de iarnă şi vară, nu purta vreo cuşmă pe ger şi nu a fost bolnav niciodată. „Iarna ieşeau aburi de pe creştetul său, iar zăpada şi gheaţa i se topeau sub tălpi, încât toţi se minunau de aceasta şi slăveau pe Dumnezeu. Spuneau bătrânii din Piatra Neamţ că iarna, oricât de ger ar fi fost, Moş Gheorghe mergea încet pe stradă, prin viscol şi troiene, zicând Psaltirea pe de rost. Cei ce l-au cunoscut ziceau că nu a fost niciodată bolnav, căci darul Domnului era cu el“, consemnează Crestinortodox.ro. Despre Sfântul Pelerin se mai povestea că avea o regulă.

Dacă cineva îi dădea mai mult de un leu, nu voia să primească, sfătuindu-i pe milostivi astfel: „Drăguţă, dă-i la săraci, că aşa ne porunceşte Dumnezeu. Moş Gheorghe Lazăr a murit pe 15 august

1916 şi a fost petrecut de mii de credincioşi până la mormântul din cimitirul oraşului. Osemintele i-au fost strămutate la Mănăstirea Văratec în 1934, acolo unde se află şi acum, cripta unde îşi doarme somnul de veci fiind căutată de credincioşii ce calcă pragul aşezământului de cult.