Urşii au atacat la o pensiune de la poalele Ceahlăului. Ce spune cabanierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De lângă cabana - pensiune se pleacă pe traseele ce duc în vârf de munte FOTO Facebook
De lângă cabana - pensiune se pleacă pe traseele ce duc în vârf de munte FOTO Facebook

Prezenţa urşilor a fost semnalată două zile la rând în satul Izvorul Muntelui, la cabana cu acelaşi nume de la poalele Ceahlăului fiind atacate animalele domestice

Începutul acestei săptămâni nu a fost liniştit pentru localnicii din Izvorul Muntelui, un sătuc din judeţul Neamţ situat chiar la poalele Ceahlăului, care aparţine administrativ de oraşul Bicaz. Prezenţa urşilor a fost semnalată în zona cabanei ce poartă numele satului, chiar din locul de unde pleacă mai multe trasee spre crestele masivului. 

Sălbăticiunile au fost observate ultima dată pe 16 august 2022, în jurul orei 19:00, în urma unui apel la numărul

unic de urgenţă 112, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz fiind direcţionat în localitate. Tot acolo au ajuns şi reprezentanţii unor instituţii abilitate să acţioneze în astfel de situaţii. 

„La sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent în zona indicată, dar forţele au rămas în zonă pentru monitorizare

şi pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, având în vedere că la cabana Izvorul Muntelui erau cazaţi şi turişti, intervenţia încheindu-se după aproximativ trei ore“, a transmis Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ. 

Apelantul, cabanierul de la pensiunea Izvorul Muntelui, a relatat jandarmilor că, în ziua precedentă, pe data de 15 august, urşii au atacat doi porci aflaţi într-o anexă a imobilului, undeva la marginea pădurii, iar înainte de efectuarea apelului la 112 observase din nou prezenţa animalelor sălbatice. Cei aflaţi în zonă au fost anunţaţi despre pericol de către ISU Neamţ, prin mesaje RO-ALERT. 

De la începutul acestui an, jandarmii au intervenit la 11 sesizări făcute prin apel la 112, în care era semnalată prezenţa urşilor, atât ziua cât şi noaptea, în apropierea gospodăriilor. Cazuri s-au petrecut la Tazlău, Bicaz-Chei, Izvorul Muntelui, Dămuc, dar şi pe traseele turistice din masivul Ceahlău. 

În noaptea de 4/5 mai 2022, localnicii din Tazlău au avut parte de situaţii deloc plăcute. Au sunat de două ori la serviciul unic de urgenţă 112, semnalând că urşii sunt prin grădinile lor, în gospodăria unui sătean fiind sfârtecată o oaie. Cu câteva zile înainte, animalul, poate acelaşi sau altul, venise iar în comună, prilej cu care a distrus stupii din curtea unui apicultor. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cum a ajuns examenul de bacalaureat coşmarul unei eleve cu medie foarte mare. Interdicţia judecătorilor

Salvamontiştii, zile grele din cauza unor teribilişti inconştienţi în şlapi. „Prea mulţi lipsiţi de educaţie“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite