VIDEO Turmă de zimbri filmată mergând pe un drum forestier din munţi. Cele 14 exemplare, conduse de femela dominantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zimbri

O turmă de zimbri liberi a fost filmată zilele acestea în timp ce deplasa pe un drum ce leagă două mănăstiri din Neamţ, în căutarea hranei.

Imagini cu o turmă de zimbri liberi care se deplasează pe un drum forestier au fost filmate zilele trecute de un reprezentant al Parcului Natural Vânători-Neamţ şi făcute publice pe reţelele sociale. Rangerul Lică Balmoj este autorul filmării în care se vede cum exemplarele sălbatice se apropie într-un marş prin zăpada afânată. 

Răzvan Deju, biologul Parcului Natural de la Vânători Neamţ, spune că drumul respectiv este între Mănăstirile Agapia şi Văratec, o cale restricţionată circulaţiei în această perioadă a anului. Practic, doar zimbrii folosesc acum acest drum. 

„Sunt două grupuri de zimbri: unul e cantonat în zona Cracăul Negru, celălalt pe Valea Agapiei. Turma filmată de colegul meu este în zona Agapia, chiar pe drumul forestier ce leagă mănăstirile Agapia de Văratec. Acolo e barieră pusă, nu e exploatare forestieră, iar zimbrii stau liniştiţi. Doar noi şi pădurarul avem acces. 14 exemplare au rămas în turma care se vede pe filmare, adică un efectiv complet, cu femela dominantă, cu masculi şi viţei. La vreun kilometru distanţă, peste o vale, spre Mănăstirea Agapia, mai sunt 5 exemplare“, a precizat Răzvan Deju.     

Turma condusă de femela dominantă se apropie foarte mult de rangerul parcului, în timp ce pe fundal se aude cum un coleg îi cere cameramanului  să părăsească zona cât mai repede. 

„Fiind animale sălbatice, e bine să păstrăm o distanţă de confort de minim 50 de metri. Când se apropie foarte mult, nu ştii ce reacţie pot să aibă. Colegul era mai fricos şi îl zorea pe cel care filma, să plece. Ceea ce facem noi prin acest proiect derulat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ, de reintroducere a zimbrului în libertate, este un experiment reuşit la nivel internaţional“, a mai spus Răzvan Deju.    

Pe perioada iernii, când hrana este limitată, specialiştii Parcului mai asigură supliment nutritiv în câteva locuri pe care zimbrii le cunosc. Chiar dacă animalele sunt libere, rangerii monitorizează exemplarele îndeaproape, cel puţin o dată la două zile, pentru a observa comportamentul şi zonele de deplasare.  

„Zimbrii sunt oportunişti, de regulă merg pe calea bătută, nu taie zăpada. Nici nu-şi caută de mâncare. Dacă ştiu că li se asigură rămân acolo în zonă, nu merg trei văi şi trei dealuri ca să-şi caute de mâncare. Extrapolând cumva, sunt relativ ca oamenii: dacă-l înveţi cu pomana, de ce să mai muncească…“, a mai precizat specialistul Parcului.  

Parcul Natural Vânători-Neamţ este singurul loc din Europa unde zimbrul trăieşte în libertate (37 de exemplare), în semilibertate (11) şi în captivitate (7). Arealul este situat în nordul judeţului Neamţ şi se întinde pe o suprafaţă de 30.018 hectare, din care 26.190 hectare păduri fiind unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. 

Prin proiectul derulat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ s-a urmărit repopularea pădurilor României cu această specie legendară, iar primul pas s-a făcut pe 22 martie 2012, când în Neamţ a fost eliberat primul grup de cinci zimbri. Ulterior, an de an, au fost făcute eliberări, din aceeaşi zonă (Chitele), iar turma a crescut şi datorită celor 14 fătări. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite