10 elevi minori de la un liceu din Argeş, amendaţi pentru că practicau jocuri de noroc în timpul orelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Locală Mioveni a dat amenzi de 2.200 de lei FOTO: Primăria Mioveni
Poliţia Locală Mioveni a dat amenzi de 2.200 de lei FOTO: Primăria Mioveni

În cursul acestei săptămâni, în baza unor informaţii deţinute de reprezentanţii Poliţiei Locale Mioveni, cu privire la faptul că în unele unităţi de învăţământ de pe raza oraşului şi în jurul lor există suspiciunea că s-ar comite unele fapte de natură antisocială, în timpul orelor, un echipaj al Poliţiei Locale a efectuat mai multe verificări.

În urma acestei acţiuni, au fost depistaţi, în incinta Grupului Şcolar Colibaşi, un număr de zece elevi minori, care practicau, în mod organizat, jocuri de noroc, chiar în timpul programului de cursuri. Cei zece elevi depistaţi au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional de către Poliţia Locală Mioveni cu amenzi în valoare totală de 2.200 lei.

Totodată, autorităţile locale din Mioveni atrag atenţia tuturor agenţilor economici de pe raza oraşului care au ca domeniu de activitate organizarea de jocuri de noroc, pariuri sportive, săli de casino cu privire la interzicerea accesului în unitate a minorilor. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în art. 150, litera r) din HG nr. 111/2016 “Organizatorii de jocuri de noroc au obligatia de a nu permite accesul minorilor în locaţiile în care se desfãsoarã activităţi de jocuri de noroc, la mijloacele de joc sau la sistemele informatice care permit participarea la jocurile de noroc” se pedepseşte cu amendă din partea Poliţiei pentru agentul economic în cauză, iar Direcţia de Supraveghere si Control a O.N.J.N. poate suspenda autorizaţia de funcţionare a societăţii respective în domeniul jocurilor de noroc.

Vă mai recomandăm şi:

Jaf la o sală de jocuri de noroc din Iaşi. Supărat că a pierdut la „păcănele”, un bărbat a furat 25.000 de lei

Calvarul dependenţilor de păcănele: datorii imense, familii ruinate şi cariere distruse

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite