În 1906, Regele Carol I serba 40 ani de domnie. Un muzeu are macheta cărţii poştale aniversare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macheta a fost realizată la Milano FOTO: Mihai Alexandrescu
Macheta a fost realizată la Milano FOTO: Mihai Alexandrescu

La Vila Florica de la Ştefăneşti-Argeş, locul unde s-a născut şi a trăit familia Brătienilor, funcţionează de la 1 iunie 2020, Muzeul Naţional Brătianu. Iar în acest cel mai nou muzeu din România se află zeci de exponate de mare valoare.

Unul dintre aceste obiecte inedite este macheta litografică a unei cărţi poştale tipărite în 1906 cu ocazia a patru decenii de domnie ai Regelui Carol I.

În anul 1906 urmau să se celebreze 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, precum şi 25 de ani de la proclamarea Regatului. Pentru a sărbători acest jubileu, în şedinţele Adunării Deputaţilor şi Senatului, de la 3 mai 1905 şi, respectiv, 5 mai 1905, a fost votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze, în Bucureşti, o Expoziţie Naţională, locul ales pentru desfăşurarea acestei manifestări fiind Câmpia Filaretului, actualul Parc Carol. 

Expoziţia urma să prezinte faptul că dezvoltarea comerţului şi extinderea relaţiilor internaţionale ale României au avut o influenţă favorabilă asupra industriei, agriculturii şi, implicit, o îmbunătăţire a stării sociale a poporului, prin progresul intelectual şi material. Lucrările de amenajare au durat 11 luni, iar la 6 iunie 1906, expoziţia a fost inaugurată de Regele Carol I, la deschidere fiind prezenţi şi Regina Elisabeta, Principele Ferdinand şi Principesa Maria.

„Alături de organizarea expoziţiei, jubileul a fost celebrat şi prin construirea mai multor edificii publice (între care amintim Parcul Carol, Arenele Romane, Biserica „Cuţitul de Argint”, Turnul de apă „Cetatea lui Ţepeş Vodă”), prin baterea mai multor medalii (între care şi Medalia Jubiliară „Carol I Rege al Romaniei 1866-1906”), prin instituirea unui ordin regal (Ordinul „Carol I”), prin baterea unor monede din aur şi din argint, prin editarea unor broşuri şi cărţi, prin emisiunea unor timbre şi prin tipărirea unor cărţi poştale. Între cărţile poştale apărute în 1906, a fost una a cărei machetă litografică se află la Muzeul Naţional „Brătianu”. Macheta a fost realizată la Milano, în atelierul artistului Giuseppe Ripalta, după planurile mai multor artişti români”, precizează muzeograful Dragoş Chistol.

Macheta cărţii poştale realizate acum 116 ani a fost donată Muzeului Naţional Brătianu de către o persoană care a dorit să rămână anonimă. Macheta se află în biroul lui Ionel Brătianu din cadrul muzeului.

La Muzeul Naţional Brătianu pot fi văzute şi 24 de obiecte ce au aparţinut familiei Brătienilor, multe dintre ele provenind de la Muzeul Goleşti.

Un exponat deosebit este tocul folosit de către Ion C. Brătianu la Congresul de pace de la Berlin din 1878. Este tocul cu care a semnat actul ce consfinţea independenţa României. La muzeu poate fi văzut şi bastonul lui Ion C. Brătianu.

Vă mai recomandăm şi:

INTERVIU EVENIMENT Marie-Hélène Fabra Brătianu: „Românii îşi imaginează că descendenţii Brătienilor sunt foarte bogaţi. Sunt dezolată să-i dezamăgesc“ 

EXCLUSIV Strănepoata lui Ion I.C. Brătianu vrea cetăţenie română: „E o reconciliere cu mine însămi“


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite