Începe Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Tradiţională Veche ”Sus pe Argeş la Izvoare”. Lăutari cu renume vor susţine recitaluri la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 17 - 18 octombrie 2019, la Piteşti va avea loc cea de a X-a ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de Muzică Tradiţională Veche ”Sus pe Argeş la Izvoare”.

Concursul se adresează tinerilor cu vârste între 16 şi 35 de ani din Şcolile Populare de Arte şi Meserii din România, precum şi din instituţiile similare din Republica Moldova, evenimentul având ca scop descoperirea şi încurajarea talentelor muzicale.

Prima seară a Festivalului, rezervată concursului, începe la ora 18.00 şi se desfăşoară pe două secţiuni: Interpretare vocală şi Interpretare instrumentală şi are următoarele premii: Trofeul ”Sus pe Argeş la izvoare”, câte un Premiu I, II, III şi câte o menţiune pentru fiecare secţiune.

Fiecare concurent la secţiunea Interpretare vocală va cânta o doină sau o baladă şi o piesă ritmată cu acompaniament. Instrumentiştii vor interpreta doar piesa ritmată cu acompaniament.

Spectacolul va fi prezentat de actriţa Luiza Stoica, din corpul de experţi al Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti, împreună cu interpretul de muzică populară George Mărgineanu, el însuşi absolvent al Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti şi câştigător al Trofeului Festivalului Sus pe Argeş la izvoare în 2015.

Acompaniamentul va fi realizat de către Orchestra Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, însă din orchestră vor face parte şi colegi invitaţi de la Şcolile Populară de Arte din Focşani şi Cluj şi de la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti.

Juriul este format din personalităţi de renume ale muzicii şi folclorului românesc: Conf. Univ. Dr. , Gabriela Rusu-Păsărin, realizator la Societatea Română de Radiodifuziune - preşedintele juriului; Elena Sima - interpret de muzică populară, profesor şi expert în cadrul Şcolii Populare de Arte Piteşti; Felix Goldbach - Lector Univ. Dr. la Universitatea Valahia din Târgovişte, Prof. Dr. Camelia Vodă, de la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, prof. Marius Moldovan, Şcoala Populară de Arte Tudor Jarda din Cluj-Napoca.

Seara de joi va fi completată de un recital susţinut de Ansamblul Vatră de Dor al Şcolii Populare de Arte ”Tudor Jarda” Cluj-Napoca.

Ansamblul de muzică tradiţională veche ”Anton Pann” va deschide gala

Festivalul – Concurs Internaţional de Muzică Tradiţională Veche ”Sus pe Argeş la izvoare” îşi va desemna câştigătorii în cadrul Galei laureaţilor de vineri seara, de la ora 18.00.

Spectacolul de gală va fi deschis de Ansamblul cameral de muzică tradiţională veche ”Anton Pann”, primul şi singurul ansamblu grup profesionist din România care şi-a ales ca misiune să redescopere frumuseţea muzicii vechi româneşti. De altfel este singura formaţie românească ce a înregistrat în premieră mondială toate compoziţiile principelui Dimitrie Cantemir cu paternitate certă. Ansamblul Anton Pann a luat fiinţă în 2004 şi a atras tineri muzicieni, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică, uniţi de pasiunea lor de a aduce la lumină valori culturale muzicale din secolele XIV şi XIX.

Autenticitatea muzicii lor se bazează pe folosirea instrumentelor tradiţionale, pentru un sound ce redă cât mai fidel emoţia epocii, cât şi pe o amplă cercetare în urma cărora au fost descoperite documente vechi şi manuscrise, aflate în custodia unor biblioteci din ţară sau în arhivele unor mănăstiri şi biserici din România. Ansamblul Anton Pann aduce pe scenă muzica aşa cum era cântată în urmă cu secole la curţile boiereşti şi în conacele domneşti, interpretând piese ale unor compozitori valoroşi din vechime precum Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Gheorghe Ucenescu, Mitropolitul Veniamin, Costache, Ioan Căianu.

Ţiteraşii de la Galeş vor urca şi ei pe scenă

Festivalul-Concurs Internaţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală "Sus pe Argeş la Izvoare", aflat acum la a X-a ediţie, s-a bucurat de-a lungul anilor de o largă participare a publicului argeşean, la ultimele două ediţie fiind în sală 800 de spectatori în fiecare seară., dar şi de o largă participare din partea tinerilor artişti care s-au înscris la concurs. De aceea, în cadrul Galei, înainte de anunţarea laureaţilor din acest an, este invitat să susţină un scurt recital câştigătorul Trofeului Sus pe Argeş la izvoare, Florin Costan din judeţul Suceava. Şi pentru a-i încuraja şi pe cei mai tineri artişti din Argeş, îi avem invitaţi în spectacol şi pe câştigătorii concursului ”Mugurii folclorului argeşean din acest an – Anastasia Gropan din Stoenesti şi Marian Şchiopu din Poiana Lacului.

Sunt invitaţi pe scenă, de asemenea, Ţiteraşii de la Galeş, cursanţi ai Secţiei externe de Ţiteră a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti, coordonată de meşterul popular Tică Vasile şi Inimoşii dansatori ai Ansamblului Murguleţul de la Popeşti.

Intrarea este gratuită

Spectacolul de Gală se va încheia cu un dialog al instrumentelor, protagonişti fiind îndrăgitul interpret Gelu Voicu, acompaniat de Aurel Lăutarul, Cătălin Iancu Jr. la ţambal, Nicolae Oprea, Victor Buştean, Cornel Ţiţirigă şi Onel Sergiu la vioară, Ionel Feraru la contrabas, Petrişor Mihalcea şi Ionel Pascu la acordeon, Viorel Predoiu la clarinet, iar la nai, maestrul Vasile Răducu.

Ediţia din acest an este una aniversară. Intrarea este gratuită, pe bază de invitaţie. Invitaţiile pot fi ridicate doar de la sediul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite