A lăsat Occidentul pentru a face artă din cofetărie în oraşul ei. „Un soi de patriotism local“, spune Raluca VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Ţîrcomnicu, o tânără din Piteşti, s-a întors în România după ce a lucrat nouă ani la Paris şi Londra. Raluca face artă din cofetărie, realizând torturi sculptate. Deserturile realizate de ea au fost recompensate cu premii la nivel naţional şi internaţional.

Printre altele, Raluca a „construit“ barajul Vidraru în formă de tort, iar cel mai mare tort făcut până acum este unul în forma unei maşini Range Rover, cântărind 60 kilograme şi având o lungime de 80 de centimetri.

Absolventă în 2005 a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Piteşti, specializarea Franceză-Engleză, Raluca Ţîrcomnicu are 37 de ani şi timp de nouă ani ani a lucrat pentru mai multe hoteluri de top din Paris (între 2007 şi 2012) şi de la Londra (între 2012 şi 2016), ajungând chiar să deţină funcţie revenue manager, o funcţie de top. 

În 2007, a plecat la Paris, şi prima oară a lucrat ca recepţioneră la un hotel de patru stele. Iar apoi a urcat în carieră. De la recepţioneră a ajuns asistent de rezervări, apoi manager de rezervări şi revenue manager. La Paris şi-a descoperit pasiunea de a realiza torturi şi brioşe. 

Înainte de a se întoarce în România, a lucrat la sediul regional din Londra al faimosului lanţ de hoteluri Hilton. 

La Londra a început să se perfecţioneze şi să se perfecţioneze tot mai mult în realizarea brioşelor. Raluca a făcut cursuri cu unii dintre cei mai mari decoratori de torturi de pe planetă.

De ce a revenit în ţară

Raluca s-a decis să revină în ţară acum patru ani şi cu o parte din economii şi-a deschis afacerea, dându-i un nume sugestiv: Busy Bee Party Cakes. Care a fost motivul pentru care a dorit să revină în România? A lucrat în corporaţii, a urcat pe scara ierarhică, dar în acelaşi timp şi-a descoperit şi pasiunea pentru torturi sculptate. Încetul cu încetul, investeam din ce în ce mai mult în pasiune şi a luat hotărârea să o transforme în meserie.

„Având în vedere că eram singură acolo, fără familie, să-mi dezvolt o afacere de la zero erau atât un risc financiar extrem de mare, dar, chiar şi aşa, fezabil într-o perioadă prea lungă de timp. Iar eu îmi doream schimbarea macazului cât mai curând. Ceea ce mi-am dorit a fost să le aduc bucurie piteştenilor mei (şi nu numai) prin abilităţile dobândite în artă decorării de torturi”, spune Raluca, adăugând că după aproape patru ani este recunoscătoare fiecărui client care i-a păşit pragul, mândră că unii dintre ei i-au devenit prieteni şi le promit că se va strădui mereu să îi surprindă mereu prin creaţiile sale.

„M-am hotărât să deschid laboratorul la Piteşti şi nu la Bucureşti pentru că am considerat că şi Piteştiul merită lucruri de calitate. Am avut şi un fel de patriotism local, ca să spun aşa. Am locuit în prea mult în capitale europene şi cred că a fost şi dorinţa de a nu mai sta atât de mult în trafic şi de a nu mai alerga pe străzi“, adaugă Raluca.

Investiţia iniţială în afacerea de care este atât de ataşată a fost de 10.000 de euro.

În 2017, Raluca Ţîrcomnicu a avut o comandă ieşită din comun: un tort de 60 de kilograme în forma unei maşini Range Rover. A lucrat o săptămână pentru a îl realiza, iar la final acesta avea o lungime de 80 de centimetri. Tortul a costat 3.500 lei. Tânăra a realizat inclusiv un tort în forma vasului Titanic sau chiar un tort în formă de hârtie igienică.

Realizarea unui tort, minimum două zile

Crearea unui tort îi ia Ralucăi cel puţin două zile. „Fizic, nu am cum altfel. Şi asta pentru că nu se aşază blatul mai repede. În funcţie de complexitate şi de volumul de lucru, le recomand clienţilor să dea comanda cu cel puţin două săptămâni înainte. Am şi comenzi date cu două-trei luni înainte“.

Raluca a obţinut mai multe premii importante pentru torturile ei sculptate. La Londra, chiar a obţinut un premiu doi la concursul internaţional The Cake&Bake Show, relizând un tort în forma Cruellei de Vil, personajul din 101 Dalmaţieni.

În 2017 şi 2018 a obţinut Premiul de Excelenţă la Expoziţia Internaţională GastroPan, la Sibiu şi respectiv Târgu Mureş. În 2017, a fost premiată pentru că a realizat un tort în forma îndrăgitului personaj Mărgelatu. Iar în 2018 a creat un tort în formă de căluşar, o lucrare extrem de dificilă pe care a transportat-o cu maşina sute de kilometri de la Piteşti la Târgu Mureş. Pentru tortul-căluşar, Raluca a luat şi Premiul Publicului.

Pentru creaţiile ei, Raluca nu percepe un tarif la kilogram, aşa cum se practică la noi, ci per lucrare, precum în Marea Britanie. „În România, un tort personalizat se vinde la kilogram. Din punctul meu de vedere, este o muncă artistică. Iar în opinia mea, munca artistică nu trebuie cântărită”.

„Dacă eu am reuşit, şi voi puteţi”

În general, preţul unui tort pentru o zi de naştere se situează între 400 şi 800 de lei. Dar cu cât este mai complicat designul tortului, cu atât va creşte şi preţul.

Mai trebuie spus că torturile create de Raluca nu se ţin la frigider, pentru că reţetele sunt pe bază de zahăr şi unt de 82%, ce acţionează ca un conservant. Torturile făcute de ea se menţin proaspete până la 7 zile daca sunt ţinute la temperatura camerei.

Raluca are un mesaj special de 1 Decembrie pentru români: „Mi-aş dori să văd din ce în ce mai mulţi tineri că dau curs pasiunii lor, că se documentează şi învaţă cât mai mult, că investesc în ei, că se implică în îmbunătăţirea mentalităţilor societăţii noastre. Până la urmă, schimbarea începe cu noi. Şi dacă eu am reuşit, şi voi puteţi. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!“

Vă mai recomandăm şi:

Cum a reuşit o fetiţă de 9 ani să înveţe singură limba rusă: „Până la 3 ani nu vorbea aproape deloc, apoi a început o explozie de cuvinte în ruseşte“

De ce nu funcţionează şcoala online


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite