A murit unul dintre cei mai apreciaţi dermatologi. Mii de mesaje de condoleanţe pe reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Silvia Bilous avea o vastă experienţă în dermatologie FOTO: arhiva personală
Medicul Silvia Bilous avea o vastă experienţă în dermatologie FOTO: arhiva personală

Duminică 8 august s-a stins din viaţă medicul Silvia Bilous, unul dintre cei mai apreciaţi dermatologi din ţara noastră. Doctorul Silvia Bilous a tratat în cariera sa mii de pacienţi, iar mesajele de condoleanţe au curs în valuri la aflarea tristei veşti.

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, Silvia Bilous avea peste 20 de ani de experienţă în dermatologie. A lucrat timp de peste un deceniu în sistemul public de sănătate, iar de mai mulţi ani avea un cabinet privat în Piteşti. Din păcate, o boală necruţătoare a făcut-o să îşi reducă în ultimii ani activitatea. Medicul Silvia Bilous revenise la lucru în această primăvară, însă problemele delicate de sănătate au revenit şi au făcut-o să renunţe la activitatea de la cabinet.

Mii de persoane pe care Silvia Bilous le-a tratat cu succes de-a lungul anilor au reacţionat pe reţelele de socializare la aflarea dureroasei veşti.

”A fost un medic cu multă dedicare, bunătate, îngrijorare sinceră şi devotament, dar şi o femeie deosebită cu suflet extrem de generos, sensibil şi delicat, cu zâmbet prietenesc şi blând, care împărtăşea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaştere medicală cu sfaturi nepreţuite”, a scris Radu Angela pe contul de Facebook al cabinetului medical.

La rândul său, Mariana Floroiu a scris: ”Este o veste foarte tristă. Doamna Silvia Bilous a fost un doctor extraordinar şi un om deosebit”.

Trupul neînsufleţit al doctoriţiei Silvia Bilous va fi depus la Biserica Brătienilor din oraşul Ştefăneşti începând cu joi, 12 august, ora 10.00. Ulterior, ceremonia funerară va avea loc în data de vineri, 13 august, ora 12.00, în acelaşi loc.

Vă mai recomandăm şi:

Ce spun dermatologii despre pericolul pe care îl prezintă statul la plajă ore în şir

Impactul stresului asupra sănătăţii pielii. Sfatul specialiştilor


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite