Accident teribil în Argeş, pe DN 73C. Un tânăr a rămas încarcerat în maşina cu care a ajuns pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 26 de ani din Argeş a fost scos cu răni deschise de un echipaj de descarcerare dintre fiarele contorsionate ale maşinii sale implicate într-un accident, pe drumul ce leagă Curtea de Argeş de Câmpulung Muscel.

Pompierii de la Detaşamentul Câmpulung au fost solicitaţi să intervină miercuri la un accident rutier produs între două autoturisme, pe raza localităţii argeşene Berevoeşti.

"Ajunşi la faţa locului, salvatorii au găsit o victimă încarcerată. Este vorba de un tânăr care era conştient şi prezenta o fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor cu echipamentele speciale de descarcerare, pentru extragerea victimei şi predarea acesteia unui echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean", precizează ISU Argeş.

În urma verificărilor preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că tânăul (în vârstă de 26 de ani), din Corbi, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza localităţii Berevoeşti, din direcţia Câmpulung spre Curtea de Argeş, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung.

Imagine indisponibilă

"În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 26 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală cu diagnostic preliminar de fractură membru inferior. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", precizează IPJ Argeş.

Imagine indisponibilă

Pe parcursul intervenţiei s-au asigurat şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite