Adriana Mitu, trainer în dezvoltarea inteligenţei emoţionale: „Dacă un copil este subnutrit emoţional, efectele sunt devastatoare“

Adriana Mitu este şi autoarea unei colecţii de poveşti terapeutice FOTO: arhiva personală

Adriana Mitu (28 de ani) consideră că inteligenţa emoţională îl pregăteşte pe copil, îl face apt, flexibil şi adaptabil pentru lumea de mâine, care este, fie că acceptăm, fie că nu, o lume a relaţiilor.

Autoare de poveşti terapeutice şi trainer specializat în dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Adriana Mitu a vorbit în interviul pentru „Weekend Adevărul“ despre cum stimulează poveştile terapeutice inteligenţa emoţională a copiilor, cum poate fi stimulată în general inteligenţa emoţională juvenilă şi cât de important este să ne învăţăm copiii despre educaţia mâniei.

„Weekend Adevărul“: Inteligenţa emoţionala a copilului este un subiect căruia adesea nu i se acordă foarte mare importanţă. Cum poate fi stimulată această inteligenţă emoţională juvenilă şi care ar fi beneficiile stimulării ei?

Adriana Mitu: Am început să acordăm mai multă importanţă inteligenţei emoţionale în ultimii ani, odată ce am conştientizat că este nevoie de ceva mai mult decât de performanţă pentru a reuşi în viaţă şi pentru a ne simţi echilibraţi şi împliniţi. Emoţiile joacă un rol foarte important, ele fiind catalizatorul unei vieţi fericite sau, din contră, uneia trăite în „faliment“ – „faliment“ financiar, profesional, sentimental. Iar, din păcate, astăzi sunt mulţi adulţi în faliment. Dacă aruncăm un ochi pe statistici, privim în cabinetele terapeuţilor sau la cei din jurul nostru, ne dăm seama că societatea de astăzi este departe de a fi bine. Însă ne îndreptăm spre drumul cel bun. Spunem tot mai des că această generaţie de copii are tot ce-şi doreşte şi punem accent pe lucrurile materiale şi pe oportunităţile lor. Însă un copil poate primi cele mai bune alimente, haine, jucării, poate merge la cele mai bune şcoli şi să ia parte la zeci de activităţi extraşcolare, dar dacă este subnutrit emoţional, pe termen lung, efectele asupra dezvoltării sale sunt devastatoare. Totodată, să ţinem cont că blocajele de care ne lovim astăzi şi neputinţele noastre îşi au rădăcinile în copilărie. Multe dintre emoţiile trăite de noi la vârsta adultă sunt emoţii vechi, pe care le-am simţit la un moment dat în copilărie şi le retrăim în relaţiile noastre adulte. Aşadar, aceasta este perioada în care copilul pune cărămizile, baza pentru viitorul său. Iar temelia poate fi una puternică, durabilă sau una fragilă, pe care se va construi un adult nepregătit pentru societatea de mâine. Inteligenţa emoţională face exact acest lucru: îl pregăteşte pe copil, îl face apt, flexibil şi adaptabil pentru lumea de mâine, care este, fie că acceptăm, fie că nu, o lume a relaţiilor.

Cât de important este rolul părinţilor în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului?

Este esenţial rolul părintelui în dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Prin părinte, mă refer la persoana sau persoanele care ocupă acest rol în viaţa copilului şi nu neapărat la părintele biologic. Pentru că se întâmplă ca un copil să îşi petreacă multe ore din zi cu bunica, bona, mătuşa sau cu o altă persoană, iar atunci copilul va „descărca“ programe emoţionale, va prelua modele de comportament şi valori de la acea persoană, şi nu de la părintele biologic. Relaţia părinte-copil este matricea pentru toate relaţiile viitoare ale copilului. Părinţii joacă un rol esenţial în dezvoltarea emoţională a copilului, întrucât un copil învaţă să-şi gestioneze emoţiile în trei moduri: din felul în care adulţii din jurul lui i-au răspuns la emoţiile sale; din modul în care aceştia şi-au gestionat propriile emoţii; din modul în care părinţii relaţionează între ei şi cu alte persoane din viaţa lor.

Ne puteţi da exemple de jocuri ce dezvoltă inteligenţa emoţională a copilului?

Da, sunt o mulţime de jocuri ce pot fi jucate împreună cu cei mici. Aici ar fi multe de spus şi să le împărţim pe vârste, însă haideţi să luăm câte un joc pentru fiecare grupă de vârstă. Pentru copilul preşcolar, puteţi începe cu un joc simplu de a recunoaşte emoţiile, să transpună în corpul său diferite emoţii: furie, tristeţe, dezgust, frică, surpriză, bucurie, curaj, mândrie şi aşa mai departe. Mai întâi să le exprime prin gesturi şi mimică, apoi să le atribuie câte o voce, spre exemplu, cum ar spune frica: „Eu sunt frica!“, cu o voce subţire, de şoricel, sau cu o voce groasă, de urs? Şi apoi să le transpună în mers: să meargă precum un om furios, speriat, mândru, fericit. Este important să păstraţi ordinea menţionată mai sus pentru a trece de la stări emoţionale neplăcute la cele plăcute. Pentru copilul şcolar, puteţi face o mulţime de jocuri, unele foarte simple, dar foarte eficiente. Spre exemplu, să priviţi împreună oamenii din parc şi să vă întrebaţi ce simt, să fiţi detectivi care descoperă lucruri ascunse despre ceilalţi. Sau copilul să fie ghidat să construiască un copăcel al încrederii în sine, unde să lipească frunze pe care să scrie calităţile sale şi fructe unde să scrie lucruri pe care ştie să le facă.

GESTIONAREA FURIEI

Cât de important este să ne învăţăm copiii despre educaţia mâniei?

Este esenţial ca ei să înveţe să-şi gestioneze mânia, iar noi să avem aşteptări adaptate vârstei lor, pentru că nu ne putem aştepta ca un copil de 4 ani să-şi gestioneze furia, în special pentru că el se află într-o perioadă în care creierul său trece prin multe restructurări, care duc la exacerbarea emoţiilor. Aceleaşi efecte le vedem şi într-o altă perioadă în dezvoltarea copilului, desigur, aici vorbesc despre adolescenţă. Educaţia mâniei ar trebui să vină la pachet cu acceptarea sentimentului de furie, a faptului că este natural să-l simţim. Spunându-i „N-ai de ce să fii furios!“ nu îl face pe copil să nu mai simtă furie. Noi de câte ori ne calmăm când suntem furioşi pe cineva sau pe ceva, iar o altă persoană ne spune: „N-ai de ce să fii furios/nervos“? Negarea sentimentului îl îndepărtează pe copil şi-l face să simtă că este ceva în neregulă cu el. Un joc prin care îi învăţ pe copii să se calemeze este respiraţia floare-lumânare, care presupune să îţi imaginezi că ai în mâna dreaptă o floare şi în mâna stângă o lumânare. Şi tragi aer în piept şi miroşi floarea, iar apoi sufli în lumânare pentru a o stinge. Şi repetaţi de mai multe ori. La capitolul educaţia mâniei, este foarte important pentru copil să vadă cum părintele îşi gestionează propria furie. Pentru că toate jocurile şi tehnicile din lume nu vor înlocui modelul parental. Aşadar, când vă mâniaţi, puneţi în cuvinte emoţia simţită şi lăsaţi-l să observe cum reacţionaţi. De fapt, aici este secretul, tehnica-minune pe care toţi o caută: cel mai uşor mod de a insufla un comportament este prin puterea exemplului personal.

Aţi conceput, împreună cu o editură, un proiect unic adresat atât părinţilor, cât şi dascălilor şi tuturor celor ce lucrează cu cei mici. Acest proiect cuprinde zece pachete terapeutice, fiecare cutie fiind un mic atelier pentru dezvoltarea emoţională a copilului şi pentru a trata o anumită situaţie din viaţa sa. De unde a pornit ideea scrierii de poveşti terapeutice şi, implicit, a realizării de pachete terapeutice?

Scriu de ani buni poveştile, iar acum s-au concretizat în cărţile de poveşti terapeutice. Poveştile sunt o metodă de a ne adresa unei situaţii întâmpinate, iar prin intermediul poveştii, copilul primeşte anumite modele de comportament, soluţii, valori şi aşa mai departe. Ei bine, prin aceste poveşti, mi-am propus să abordez câteva dintre cele mai frecvente situaţii întâmpinate în educarea copilului: teama de separare, furia în dublă perspectivă – agresor şi agresat, lipsa încrederii în sine, dezvoltarea empatiei, asumarea responsabilităţii, teama de întuneric, aprecierea cadourilor şi a fi generos cu ceilalţi, cum să construieşti relaţii bune cu cei din jurul tău şi mai urmează şi altele. Scopul poveştilor este unul terapeutic, de învăţare/vindecare, nefiind acel gen de poveşti de citit înainte de culcare. Copilul este implicat activ în poveste, prin întrebări ce îl fac să reflecteze la mesajul metaforic şi prin jocurile pentru dezvoltarea emoţională de la finalul cărţii, ce se adresează acelei teme. Iar pe lângă poveste, în carte sunt incluse şi soluţii pentru a gestiona situaţiile respective şi informaţii utile în acest sens, care îl sprijină pe părinte.

Cât de mult îi pot ajuta poveştile terapeutice pe copii?

Biblioterapia este recunoscută pentru beneficiile ei, iar la copii funcţionează foarte bine, pentru că ei au darul de a intra uşor în lumea poveştilor şi a imaginarului. Multe dintre lucrurile pe care ne-am dori ca un copil să le dezvolte i le putem transmite prin intermediul unei poveşti, el reuşind astfel să interiorizeze mult mai uşor valori, soluţii şi modele de comportament. De asemenea, citindu-i poveşti, îi stimulăm dorinţa de a citi şi inteligenţa verbal-lingvistică.

„O poveste bună este precum o haină, ţesută exact pe măsura copilului şi pentru nevoile sale“

Cum pot construi părinţii poveşti care să rezoneze cu nevoile copiilor lor?

Cele mai grozave şi eficiente poveşti sunt cele personalizate, construite special pentru un copil, pentru o situaţie anume. Pentru ca părinţii să construiască poveşti, au nevoie, mai întâi de toate, să intre în universul magic al copilului. O poveste terapeutică trebuie să-i ofere copilului ocazia să îşi proiecteze emoţiile asupra personajului sau personajelor din poveste. Spre exemplu, să spunem că este un copil care se teme de greşeli, atunci vom construi  o poveste cu un personaj simpatic şi pe placul copilului – un extraterestru, o zână, un spiriduş – care face foarte multe greşeli, învaţă din greşelile respective şi reuşeşte să le transforme în ceva benefic pentru el şi pentru ceilalţi. Tot ceea ce avem de făcut este să ne lăsăm imaginaţia să se joace cu elemente din lumea reală şi din cea fantastică. Un alt mod este să creăm poveşti împreună cu cei mici.

Putem face acest lucru urmărind ce situaţii aduce copilul în jocul lui, încercând să intuim nevoia din spatele jocului său. Pornind de la acel joc, putem crea o poveste în lanţ, în care eu spun o frază şi copilul o continuă, apoi mai adaug eu o frază şi el încă una şi tot aşa. O altă variantă este să îl ghidez pe copil prin diferite întrebări să construiască personajul principal din poveste. Cine va fi acesta: un copil, un animal, o plantă? Cum arată el? Aici, poate să-l deseneze. Cum este el, ce calităţi are? Ce superputere are? Şi tot aşa. O poveste bună este precum o haină, ţesută exact pe măsura copilului şi pentru nevoile sale.

Pot fi folosite fanteziile copiilor în creionarea unei poveşti terapeutice?

Desigur. Vă spun un secret: la copii funcţionează satisfacerea dorinţelor la nivel imaginar. Spre exemplu, atunci când nu vrea să meargă la culcare şi spune: „când o să fiu mare, nu o să dorm niciodată!“, aceasta este o modalitate prin care copilul îşi împlineşte dorinţa în imaginar. Şi, în loc să intrăm într-o luptă pentru putere, mai bine îl atragem într-un joc-poveste: „Sunt sigură că n-ai să dormi nopţi întregi, poate chiar săptămâni, luni sau ani. Ce ai face în loc să dormi?“. Şi aşa ne apucăm să ţesem iţele unei poveşti de noapte bună. Prin acest joc-poveste, îl aduci pe copil de la a fi reactiv, în opoziţie – „mă împotrivesc unei cerinţe“, în zona de cooperare. Desigur că aveţi nevoie să fiţi creativi şi să construiţi de fiecare dată noi jocuri.

CV             

Specializată în coaching

Numele: Adriana Mitu

Data şi locul naşterii: 30 octombrie 1988, Piteşti

Studiile şi cariera:

Este licenţiată în Management la Universitatea din Piteşti. Este studentă a Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti.

Psihoterapeut în formare în psihoterapia copilului şi a adolescentului, în cadrul Institutului european de studii pentru terapia copiilor şi adolescenţilor.

Este instructor aware parenting acreditat internaţional de Aware Parenting Institute şi trainer certificat de Ministerul Educaţiei.

S-a specializat în activitatea de coaching.

Este autoarea colecţiei de poveşti terapeutice „ABC-ul poveştilor terapeutice“  şi a cărţii „Puterea părinţilor. Succesul copilului tău depinde de tine“ , precum şi a ghidului „Şcoala care creşte Oameni de succes“.

A susţinut şi a organizat zeci de conferinţe în diferite oraşe din ţară, care au avut ca tematică parentajul şi dezvoltarea emoţională a copilului.

A elaborat programe pentru dezvoltarea cognitiv-emoţională a copiilor din centre de plasament şi din zone defavorizate.

Locuieşte în: Bucureşti