Alexandru Cercel, povestea unui rapsod care a luptat în Primul Război Mondial. Cânta la nunţi de la 8 ani

Unul dintre cei mai apreciaţi rapsozi români, Alexandru Cercel a fost recunoscut un mare interpret de balade, doine şi melodii populare, cântate în tradiţia lui Anton Pann. Vocea sa i-a uimit pe specialiştii în folclor. Alexandru Cercel a luptat şi în Primul Război Mondial, remarcându-se prin faptele sale de vitejie.

Născut în comuna argeşeană Boţeşti în 1883, într-o familie de lăutari români autentici, Alexandru Cercel a cântat încă de la vârsta de 8 ani, când tatăl său, Ghiţă, îl lua cu el la nunţi. A avut zece fraţi. Dintre băieţii lui Ghiţă, doar Alexandru a dus mai departe cântecul. Şi l-a dus bine. La 6 ani, Alexandru a început să cânte „ţiituri” împreună cu un frate mai mare. Dar vioara îl atrăgea şi ea foarte mult. Când rămânea singur acasă, lua vioara tatălui său şi cânta cu ea pe bătătură. Pentru că era mic şi nu prea ştia cum se ţine, o scăpa din mâini şi îi rupea cuiele. Când Ghiţă venea acasă de la treburi, îi administra copilului o bătaie cruntă. Mai pe furate, mai pe învăţate, Alexandru şi-a însuşit repede meseria de cântăreţ de la tatăl său. Mărturisea că multe cântece le ştia însă de la mama sa, care „mai cânta prin casă” şi care era fiica unui lăutar din comuna argeşeană Stoieneşti.

Alexandru Cercel a făcut armata în Câmpulung şi a luptat în primul război mondial în 1916 în Moldova, unde s-a remarcat prin faptele sale de vitejie.

Specialiştii în folclor, uimiţi de vocea sa

Aflaţi pe teren la cercetări etnologice, specialiştii de la Institutul de Folclor au fost uimiţi de vocea lui Alexandru Cercel. În 1957 l-au înregistrat pe Alexandru cu aproape 150 de melodii, voce şi vioară. La acestea două excela, deşi ştia să cânte şi la cobză, şi la nai. Alexandru Cercel le mărturisea etnomuzicologilor că îi plac foarte mult doinele şi baladele. Dar chiar de atunci, de la jumătatea secolului trecut, publicul nu mai era foarte interesat de astfel de cântece. Cântăreţul care îi uimea pe toţi cu interpretarea originală a baladelor şi doinelor spunea la un moment dat: „De vreo 10-15 ani au început să dispară cântecele bătrâneşti. Şi haiducii au dispărut. Oamenii de acum nu mai cred în haiduci. Dacă un bătrân comandă un „Radu Anghel”, tineretul râde şi zice: „Ce-mi spui mie poveşti? Cine a fost Radu Anghel?”. Se cer alte cântece, nu haiduceşti. Sunt prea de jăluire. Bunăoară, dacă unul e necăjit şi cere „Lie, lie, ciocârlie”, ceilalţi îi spun: „Ce, mă, numai tu eşti aici? Te jeleşti la masă?”.

Interpretul de muzică populară Gavriil Prunoiu vorbea în urmă cu câţiva ani cu multă admiraţie despre Alexandru Cercel şi taraful lui, format din Ion Niţoi la cobză şi Ion Cercel la ţambal. „Alexandru Cercel a fost un rapsod extraordinar de puternic în zona Muscelului. L-am văzut, când eram copil, cântând la voce şi vioară. Era prin 1957-1960. Cânta la Câmpulung, la Casa de Cultură. Eram copil şi totuşi mi-am dat seama că el, Ion Niţoi, şi Ion Cercel, fiul lui, sunt mari valori, mari lăutari. Era un grup format nemaipomenit. După ce i-am văzut eu până în perioada asta, Brăiloiu, cu Paula Carp, cu Gizela Suliţeanu, doamna Comişel au fost şi au cules folclor din Muscel”.

Din 1920, Cercel s-a mutat cu familia la Câmpulung, unde a trăit tot restul vieţii. A avut şase copii, patru băieţi şi două fete. Dintre ei, doar unul singur, Ion Cercel, zis „Biju”, a învăţat să cânte. „Biju” a fost şi el un lăutar apreciat, cânta la ţambal, fiind chemat la multe nunţi din zona Muscelului, alături de tatăl său.

Alexandru Cercel a cântat la nunţi, petreceri, botezuri, la clăci, la horă, la baluri, la cămine culturale în toată ţara. La cârciumi era „angajat cu anul”, începând de prin 1906, dar, conform contractului, era „liber la nuntă”. Alexandru Cercel s-a stins din viaţă în 1970, la vârsta de 87 de ani.