Alte câteva sute de porci de la ferma din Slobozia ajung joi la groapă. Peste 20.000 de animale trebuie ucise din cauza pestei porcine. “Efectele sunt incomensurabile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupăce marţi a fost confirmat virusul pestei porcine africane la Slobozia, într-una dintre cele mai mari ferme din Argeş, autorităţile sanitar-veterinare au început uciderea şi îngroparea animalelor. Operaţiunea e una de durată, dat fiind că în crescătorie sunt peste 20 de mii de porci care trebuie sacrificaţi .

În medie, la ferma de la Slobozia (una din cele trei pe care un investitor danez le deţine în zonă) vor fi neutralizaţi zilnic în jur de 500 de porci. Prima tranşă din cele 20.157 de suine a ajuns miercuri la groapa amenajată în spatele fermei, la o distanţă semnificativă de crescătorie.

Întreaga procedură se desfăşoară sub strictă supraveghere sanitar-veterinară pentru a împiedica răspândirea virusului pestei porcine la animalele din celelate ferme sau din gospodăriile populaţiei.

Localnicii din Slobozia se tem că dacă virusul a ajuns în fermă, unde condiţiile de igienă sunt stricte iar situaţia e monitorizată permanent de specialişti, pesta va face prăpăd şi în gospodăriile lor. 

Cu spaimă stau şi oamenii din localităţile învecinate, inclusiv cei din satele dâmboviţene alăturate, având în vedere repeziciunea răspândirii virusului.

"Este o perioadă de circa patru-cinci luni în care nu se poate repopula ferma"

Pentru proprietarii fermei, situaţia este una critică, chiar dacă vor primi despăgubiri pentru animalele care trebuie ucise şi îngropate.

“Efectele sunt incomensurabile. În primul rând, pentru că se întâmplă la sfârşit de an şi era o posibilitate suplimentară pentru alimentarea pieţei cu carne de porc. Impactul economic este foarte mare, nu atât prin cei 20.000 de porci, a căror contravaloare, potrivit legislaţiei, este acoperită, ci mai ales pentru faptul că este o perioadă de circa patru-cinci luni în care nu se poate repopula ferma”, a explicat prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea. 

Pentru a preveni răspândirea virusului, autorităţile din Argeş au instituit filtre în zonă şi au interzis ca maşinile cu furajele, produsele din carne sau alte utilaje să iasă sau să intre în perimetrul restricţionat.

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu fac un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente.

“Pentru a limita răspândirea bolii, recomandăm cetăţenilor să îşi ţină animalele închise în gospodărie, fără acces la păşunat şi la bălţi, iar orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar. De asemenea, toate cazurile în care cadavre de porci sunt descoperite în spaţii publice trebuie raportată. Sunt interzise târgurile de animale şi expoziţii de păsări”, precizează Instituţia Prefectului Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite