Angajaţii de la Mediu - voluntari în campania „Let’s do it, Romania!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarilor campaniei de ecologizare li se vor alătura, sâmbăta viitoare, şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Argeş.

Sâmbăta viitoare se va desfăşura la nivel naţional campania „Let’s do it, Romania! Curăţenie în toată ţara într-o singura zi”, acţiune la care Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sunt parteneri principali şi implicaţi în mod direct, prin Agenţiile de Mediu regionale şi judeţene din ţară. Astfel, conducerea APM Argeş a făcut apel către toţi angajaţii să ia parte la curăţenie.

„Este o datorie morală ca fiecare angajat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Piteşti, să participe activ,  în calitate de voluntar la această campanie”, spune Sorina Marin, purtător de cuvânt al APM Argeş.

În plus, în cadrul aceleiaşi campanii, vor face curăţenie şi autorităţile, împreună cu jurnaliştii de la ziarele şi posturile locale.

Acţiunea "Let’s do it, Romania!", marchează Ziua Mondială a Curăţeniei şi este o premieră naţională, fiind cel mai mare proiect de implicare socială din România, având la bază spiritul voluntariatului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite