Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Argeş: Coif din secolul al XVIII-lea, obiect de patrimoniu, găsit de poliţişti în locuinţa unui bărbat care încerca să îl vândă pe internet

4
25 Jan 2022 19:10:29
Autor: News.ro

Un obiect cu valoare de patrimoniu - un coif datând, cel mai probabil, din secolul al XVIII-lea - a fost descoperit de către poliţiştii argeşeni în locuinţa unui bărbat care încerca să vândă artefactul pe site-uri de specialitate. Bărbatul cerea, potrivit unor surse din anchetă, 5.000 de lei pe obiectul cu valoare istorică.

„Un coif - turban turcesc cu diademă, posibil din secolul al XVIII-lea, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional, a fost descoperit în urma unei percheziţii desfăşurată în cursul zilei de 25 ianuarie a.c., de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural şi tăinuire”, informează, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul - un localnic în vârstă de 55 de ani, din Ştefăneşti - a declarat că are obiectul de patrimoniu de la o altă persoană. El încerca să îl valorifice postând anunţuri pe site-urile specializate în vânzări. Bărbatul cerea pe coif aproximativ 5.000 de lei. 
 
Artefactul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, urmând să fie predat Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, pentru a fi supus unei expertize de specialitate.
 
Legea 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil prevede obligaţia persoanelor fizice care descoperă în mod întâmplător bunuri arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geologice sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea. Conform aceluiaşi act normativ, bunurile trebuie apoi predate la Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu cultural naţional, în termen de 10 zile.
 
Autorii descoperirilor întâmplătoare care au predat în condiţiile legii bunurile descoperite au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

john pope
25.01.2022, 19:22:15

Nu este de patrimoniu, nefiind încă înregistrat de vreun muzeu. Iar statul vrea să-l ia cu japca în loc să-l cumpere, sub aberația diferitelor legi.

+1 (1 vot)
lucian Marius
25.01.2022, 19:39:41

Da,cei 30% din valoare platiti la pastele cailor.

+1 (1 vot)
Ludwig
25.01.2022, 20:37:04

Pai imi aduc aminte de cumintenia pamantului a lui Brancusi ce pe timpul guvernarii Ciolos s-a facut cheta sa o cumpere statul. Proprietarul lucrarii nu o putea sscoate peste granita ca cica e de patrimoniu. Mai oameni buni atat timp cat e al tau, faci ce vrei cu el. Cum naiba e de patrimoniu?!

+3 (3 voturi)
Iobag Nerfos
25.01.2022, 19:53:25

Chestia cu "patrimoniul" e comunism curat. Americanii au o regula: finders keepers. Ai gasit ceva, nu e furat, tu esti proprietarul. Il vrea statul? Sa-l cumpere

-12 (14 voturi)
Modifică Setările