Argeşul, în primele 10 judeţe cu  incidenţă mică a cazurilor COVID-19. Măsuri pentru deschiderea şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul de ArgeŞ, Emanuel Soare, a anunţat marţi că în Instituţia Prefectului  lucrează la câteva măsuri care vor contribui la redeschiderea în siguranţă a şcolilor din Argeş, din 8 februarie

Potrivit prefectului, se au în vedere câteva măsuri eficiente, prin care să se reducă aglomeraţia din jurul şi din incinta unităţilor de învăţământ.

"Suntem în scădere"

Se au în vedere: fluidizarea traficului în Piteşti, în colaborare cu IPJ Argeş; dublarea numărului de mijloace de transport în comun, în colaborare cu operatorii de transport şi începerea defalcată a orelor de curs şi a programului şcolilor, în colaborare cu IŞJ Argeş.

“În Argeş am prelungit restricţiile din scenariul galben pentru a pregăti deschiderea şcolilor. Am mers pe ideea menţinerii unui nivel mai ridicat al restricţiilor, generalizate la nivelul întregului judeţ, încă din decembrie. Suntem acum în top 10 al judeţelor cu cea mai mică incidenţă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus şi suntem în scădere", a anunţat, marţi, Emanuel Soare. 

Prefectul a mai precizat că Argeşul are "cea mai mică incidenţă, de când se calculează la nivelul judeţului (0.78)”.

 
Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică din judeţ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituţionalizată: 1;

-persoane ieşite din carantină instituţionalizată: 1.500;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 907, dintre care 399 în carantină la domiciliu şi 508 în izolare;

-persoane ieşite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 39.772;

-persoane internate în spital: 156 (ieri  169);

-persoane internate la ATI: 28 (ieri 30);

-persoane vindecate: 18.935 (ieri 18.874);

-persoane diagnosticate pozitiv: 20.049 (ieri 20.016);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 33 (ieri 20);

-număr teste RT-PCR efectuate în spitalele publice: 82.898 (299 în ultimele 24 de ore);

-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19  cu prima doză: 11.102 (805 în ultimele 24 de ore); 

-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (rapel): 456 (356 în ultimele 24 de ore);

-persoane decedate de la începutul pandemiei: 604 (ieri 602).

Datele despre incidenţa pe localităţi, prezentate sub forma unei hărţi interactive, sau prin grafice, precum şi multe alte informaţii utile, despre situaţia epidemiologică şi despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro/.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Piaţa Primăriei Piteşti, reabilitată pentru a doua oară în 14 ani. „WC-ul e singurul lucru care arată bine“

O reţetă savuroasă de humus cu tahini şi usturoi, propusă şi ilustrată spectaculos de doi artişti 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite