Bărbat rănit grav într-un accident absolut bizar: un tobogan gonflabil luat de vânt a izbit un stâlp de electricitate, din care s-a deprins o piesă care l-a lovit pe trecător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook IGSU
Foto: Facebook IGSU

Medicii încearcă să salveze viaţa unui bărbat grav rănit într-un incident petrecut vineri la un târg tradiţional de Buna Vestire, după o rafală puternică de vânt. Alţi doi oameni au fost răniţi.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Ştefan cel Mare, acolo unde, de Buna Vestire, se organizează un târg tradiţional. Oamenii au sunat la 112 ca să anunţe că un bărbat e rănit după ce a fost lovit de o bucată dintr-un stâlp de electricitate.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital,în stare gravă, iar medicii încearcă să-l ţină în viaţă. 

De asemenea, alte două persoane au ajuns ulterior la spital, solicitând îngrijiri, în urma aceluiaşi eveniment.

„La faţa locului, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Rociu, desfăşoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, şi luarea măsurilor legale care se impun. Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din localitate, ar fi fost lovit la cap, de un element desprins de pe un stâlp al reţelei de alimentare cu energie electrică, după ce acesta ar fi fost lovit de un topogan gonflabil, desprins de la sol de o rafală puternică de vânt.

Cercetările sunt în curs, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Elena Lasconi, despre digitalizarea Primăriei Câmpulung: „Puteţi câştiga zile pentru o documentaţie fără să vă deplasaţi la ghişee“ VIDEO

Mesajul oficialilor Ministerului Mediului pentru autorităţile locale din Piteşti cu privire la protejarea Pădurii Trivale: „Hotărâţi-vă odată!”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite