Baston telescopic găsit asupra unui elev din Argeş. Alt puşti şi-a atacat un coleg cu briceagul, pe terenul de sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto IJJ Argeş
Foto IJJ Argeş

Un elev al unui liceu din Piteşti a venit la şcoală cu un baston telescopic, iar acum s-ar putea alege cu dosar penal. Jandarmii argeşeni au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”port fără drept de obiecte periculoase”.

După ce, tot săptămâna aceasta, un băiat de 14 ani a fost tăiat la picior cu un briceag de un altul, mai mic, pe terenul de sport al unei şcoli din Bascov - Argeş, un elev de liceu a fost depistat având asupra sa, la şcoală, un obiect considerat periculos.

"A atras atenţia jandarmilor"

S-a întâmplat în dimineaţa zilei de miercuri (8 iunie), jandarmii argeşeni care asigurau măsuri de ordine publică cu ocazia desfăşurării examenului de bacalaureat la un liceu din Piteşti au descoperit un baston telescopic asupra unui băiat în vârstă de 15 ani.

"Minorul, elev la aceeaşi instituţie de învăţământ, a atras atenţia jandarmilor prin comportamentul său şi prin faptul că a evitat contactul cu aceştia în momentul interceptării. Oamenii legii au procedat la controlarea unei borsete pe care o avea asupra sa şi au descoperit un baston telescopic, obiect considerat periculos şi interzis pentru deţinere", precizează  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Argeş.

De precizat că băiatul nu este candidat la Bacalaureat.
 

Pe numele elevului, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”port fără drept de obiecte periculoase.
 

Documentele întocmite cu această ocazie au fost predate lucrătorilor Secţiei 3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Băiat de 14 ani, tăiat la picior cu un briceag de un altul, mai mic, pe terenul de sport al unei şcoli din Argeş

Plantele acvatice pe care biologii Apelor Române le cercetează pentru a afla cum s-a schimbat echilibrul lacurilor şi râurilor VIDEO

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite