Boierul cu monument în faţa bisericii. A fost ucis în 1878 de localnici revoltaţi de birurile uriaşe pe care le percepea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O cruce a fost amplasată lângă locul unde a fost ucis boierul Ioan Lerescu FOTO ziaruldinmuscel.ro
O cruce a fost amplasată lângă locul unde a fost ucis boierul Ioan Lerescu FOTO ziaruldinmuscel.ro

În urmă cu 140 de ani, în octombrie 1878, un boier care era stăpânul unor moşii imense în comuna argeşeană Lereşti, era ucis de membrii unei familii nemulţumite de birurile percepute.

Boierul Ioan Lerescu avea 43 de ani, era stăpânul moşiei Lereşti şi a fost împuşcat pe 5 octombrie 1878. Chiar în locul unde a fost ucis cu două focuri de armă, Lerescu a fost înmormântat, adică în faţa Bisericii „Sfinţii Voievozi” din comună, dovadă a poziţiei sale înalte pe care o avea în comunitatea lereşteană, iar pe latura sudică a locaşului de cult a fost zidită recent o altă cruce, spre aducerea aminte a celui care a fost Ioan Lerescu.

„Călători, staţi şi citiţi! Aici este locul unde mi-am dat sfîrţitul, eu, Ioan lerescu, proprietarul Comuni Lereşti, în etate de ani 43, la 5 octombrie 1878, ora 2:00, după-amiezii. Am fost omorît de tîlhari prin două focuri de puşcă, cu al doilea glonţ am fost străpuns în partea dreaptă căzutu mortu. Spre aducerea aminte, ziceţi Dumnezeu să-l ierte”, stă scris pe cele două cruci, cea de pe peretele Bisericii şi cea din zona în „Vîrf la Iaru”, în amintirea stăpânului moşiei Lereşti.

Acest incident este catalogat de profesorul Ion Oană în Monografia localităţii drept „un aspect al nesupunerii generate de nemulţumiri în Lereştii secolului XIX”. Stăpînul moşiei Lereşti, Ion (Iancu) Lerescu a fost ucis „cu focuri de armă în timp ce se afla în vîrf la Iaru”. Fără să se fi stabilit cu exactitate autorii acestui asasinat, tradiţia orală spune ca ei ar fi fost „unii ai lui Vulpoiu”, care venind seara acasă şi constatînd că „femeia nu are ce le pune pe masă” întrucât venise boierul şi le luase totul, au recurs la uciderea lui, în localitate circulând multă vreme vorba că „ăştia i-au pus capu!” ”.

După cum spune profesorul Ion Oană, autorul monografiei comunei Lereşti, ”acest boier era intransigent, aspru şi nu admitea nicio abatere de la regulile ce trebuia respectate. Şi cum era proprietar al aşezării, oamenii din zonă aveau obligaţia de a contribui la vistieria sa. La un moment dat, o familia nu şi-a putut achita obligaţiile şi atunci oamenii boierului le-au confiscat lucruri din casă. Când capul familiei respective a ajuns acasă şi soţia i-a spus că nu au ce mai pune pe masă, acesta s-a înfuriat, a luat un pistol de la un prieten şi împreună cu acel prieten l-au pândit pe boier. Cu primul foc l-au dat jos de pe cal şi cu al doilea l-au ucis”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite