Care este sursa principală a certurilor în cuplu. „În lipsa comunicării adecvate, imaginaţia celuilalt prinde teren“

FOTO Shutterstock

Exprimarea deficitară a propriilor gânduri duce la frustrări care alimentează tensiunea interioară. Consecinţa este sabotarea relaţiilor care, într-un alt context, ar putea fi mai armonioase.

“Poate fi o provocare atunci când se doreşte comunicarea unor gânduri către o altă persoană, mai ales atunci când părerea persoanei respective ar putea avea un anumit impact. Gândurile pot fi legate de aşteptări, visuri şi, pe de altă parte, în momentul în care decizi să laşi pe cineva să pătrundă în sfera intimităţii tale îi poţi da ocazia fie să te facă fericit, fie să te dezamăgească. Aici intervine asumarea şi conştientizarea faptului că, atunci când gândurile, aşteptările sunt comunicate adecvat, efectele comunicării depind şi de modul în care cealaltă persoană percepe mesajele, de modul în care este impactată de ceea ce i s-a transmis”, explică, pentru „Adevărul“, psihologul Erna Constantin, psihoterapeut - Psihoterapie integrativă.

Nu evitarea certurilor cu orice preţ este secretul unei relaţii funcţionate, fie că vorbim de cuplu, prietenie sau colegialitate, ci modul în care părţile “beligerante” reacţionează în mijlocul momentelor încărcate de tensiune.

“Dacă ne referim la comunicarea dintre două persoane, avem tendinţa să credem că în acea situaţie sunt doar partenerii de discuţie. În realitate, fiecare participant la dialog vine în relaţie cu propriile trăiri sau experienţe pe care şi le-a însuşit din comunicarea cu alte persoane. Şi, dintr-o dată, se observă că, în loc de două persoane, la modul în care se realizează comunicarea au participat, în mod indirect, şi alte persoane. Fiecare vine cu bagajul lui. Cu toate acestea, pentru ca o relaţie să funcţioneze este nevoie de comunicare adecvată şi de înţelegere”, mai spune specialistul.

Apreciem ceea ce se întâmplă în funcţie de propriile credinţe

Când una dintre părţi adoptă strategia tăcerii, lucrurile au, paradoxal, şansa să se precipite şi mai tare, pentru că neexprimarea propriilor emoţii poate naşte speculaţii de cealaltă parte a baricadei.

“Sunt situaţii în care se interpretează eronat anumite gesturi sau tăcerea, de exemplu. Pot apărea dezamăgiri în legătură cu atitudinea partenerului sau gânduri ale persoanei care consideră că nu i se acordă suficientă atenţie. În lipsa comunicării acestor credinţe, imaginaţia începe să câştige teren, pentru că persoana ajunge să îşi imagineze că celălalt este responsabil să definească ce se întâmplă, fără să fie nevoie de cuvinte. Ori, în acest caz, se ignoră faptul că fiecare apreciază ceea ce se întâmplă în funcţie de propriile credinţe”, mai spune psihoterapeutul.

Specialistul arată că şansele de a obţine efectul scontat apelând la stategia tăcerii sunt minimizate de un risc implicit pe care, de obicei, nu-l luăm în calcul.

“A nu-i spune celuilalt ce se întâmplă şi a aştepta ca el să citească gândurile înseamnă a-ţi asuma faptul ca el să reacţioneze nu aşa cum ţi-ai dori, ci aşa cum înţelege sau simte”, arată specialistul. 

Altfel  spus, tot comunicarea este de preferat. Nu însă sub orice formă. Mesajul are marea neşansă de a a nu-şi atinge ţinta dacă este inadecvat împachetat. 

“Dacă ceea ce spune vorbitorul generează un răspuns emoţional, atunci atenţia poate fi îndreptată către intenţia şi sensul deplin al cuvintelor lui. Pe fondul supărării sau criticii, pot fi pierdute din vedere aspecte esenţiale din conţinutul mesajului”, mai spune Erna Constantin.

Cum procedăm însă când ne dăm seama că nu ştim cum să ne comunicăm frustrările şi, practic, să ne facem înţeleşi? Răspunsul vine tot de la psiholog: “A conştientiza ce anume determină dificultăţi în a transmite mesajele dorite, este un prim pas în parcurgerea drumului schimbării acestui comportament. Unul dintre motive poate fi teama legată de sentimentele de furie sau conflicte cu oamenii. S-ar putea crede că cei care au relaţii bune nu ar trebui să se angajeze în ,,lupte” verbale sau cuvinte aprinse. În plus, s-ar putea crede că dezvăluirea gândurilor şi sentimentelor în faţa persoanelor care contează, ar putea duce la respingere din partea lor”.

Prihoterapeutul mai spune că sinceritatea şi eleganţa cu care ne spunem nemulţumirile sunt esenţiale pentru ca cearta să se transforme într-una constructivă.

“O relaţie autentică se bazează pe sinceritate şi ceea ce deranjează poate fi exprimat diplomat. De aceea, într-o comunicare autentică se pot exprima gândurile şi sentimentele şi în acelaşi timp celălalt să fie respectat. A spune ceea ce te deranjează nu înseamnă neapărat a-i face rău celuilalt, ci a dori să îmbunătăţeşti relaţia”, explică psihoterapeutul.

Pe de altă parte, mai arată specialistul, în cazul în care avem de-a face cu convingerea că relaţia nu mai poate fi îmbunătăţită, indiferent de ceea ce ar fi de făcut, este posibil să existe sentimentul că totul a fost încercat şi nimic nu a funcţionat: ”S-ar putea considera că partenerul este pur şi simplu prea încăpăţânat şi insensibil şi nu se va schimba”, mai spune specialistul.

Nici strategia aceasta nu este însă o opţiune pe care să mizăm.

“Aceste poziţii reprezintă un scenariu stabilit deja şi orice încercare de a face ceva în acest sens, va reprezenta un răspuns de întărire sau de confirmare a «credinţei»”,  arată Erna Constantin.

Psihoterapeutul spune că un alt motiv pentru care oamenii aleg să nu comunice ceea ce simt este dat de credinţa interiorizată că nu au dreptul  să o facă, sau să le spună celorlalţi ce îşi doresc: “Consideră că este mai bine să le facă celorlalţi pe plac, ignorând, astfel, propriile sentimente. În momentul în care frustrările se adună, atunci răbufnesc. De regulă, sentimentele sunt cel mai bine exprimate în timpul unui dialog într-o atmosferă calmă”.

. 

Orgoliul este şi  el, de multe ori, o piedică majoră în ducerea la “bun sfârşit” a certurior, mai ales când vorbim de unul exacerbat.

“Sunt persoane care se tem să recunoască că sunt supărate, dezamăgite pentru că nu doresc să le dea celorlalţi «satisfacţia» de a şti că nu se simt bine. Din acest motiv nu acceptă comunicarea clară şi funcţională şi îşi asumă mândria, cu tot ceea ce decurge de aici “, spune Erna Constantin

Ascultarea, o abilitatea care poate fi îmbunătăţită

Un alt  aspect pe care ar trebui să-l reţinem este acela că a comunica înseamnă nu doar a exprima, ci şi a asculta.

“Poate fi o provocare să găseşti cuvintele potrivite pentru a exprima adevăratele dorinţe şi gânduri. De multe ori există credinţa conform căreia comunicarea este doar despre a fi auzit şi despre a fi un bun ascultător. Deşi avem două urechi şi o singură gură. În orice caz, ascultarea este o abilitatea care poate fi îmbunătăţită”, arată specialistul.

Şi, nu ultimul rând, mai trebuie să ţinem cont de un lucru: nu de decibeli avem nevoie pentru a ne  face auziţi mai bine!

“Pe de altă parte, în situaţiile în care comunicarea poate fi dificilă, tratarea celeilalte persoane cu respect permite un schimb mai deschis şi mai constructiv de idei şi opinii. În loc să reacţionezi, poţi să răspunzi, fiind atent la propriile emoţii”, încheie Erna Constantin.