Casa Rebreanu ar putea deveni locuinţă de vacanţă. Autorităţile ameninţă cu dosar penal dacă nu va fi reabilitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care marele romancier a scris mai multe romane celebre e în paragină de mulţi ani FOTO: Denis Grigorescu
Casa în care marele romancier a scris mai multe romane celebre e în paragină de mulţi ani FOTO: Denis Grigorescu

Casa lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare, din judeţul Argeş, unde marele romancier a scris Răscoala, Jar, Gorila şi Amândoi şi unde s-a stins din viaţă, în 1944, este într-o stare gravă de degradare de foarte mulţi ani. Proprietarul vrea să o transforme în casă de vacanţă în caz că nu va reuşi să acceseze fonduri europene pentru a o face casă memorială.

Actualul proprietar, omul de afaceri Robert Erbaşu, căruia i-a fost retrocedată casa în 2009, a început încă din 2011 demersurile pentru a reabilita casa, însă la vremea respectivă legislaţia şi procedurile greoaie au întârziat începerea lucrărilor.

 „Când am preluat casa în 2009 am găsit-o într-o stare asemănătoare cu cea actuală. Imobilul nu s-a degradat în perioada de când l-am preluat, ci în perioada de la naţionalizare până în când am intrat eu în posesie”, precizează omul de afaceri Robert Erbaşu, actualul proprietar al Casei Rebreanu.

Iată ce spune Cristian Cocea, directorul Direcţiei de Cultură Argeş: „l-am notificat pe proprietar, am discutat cu acesta. Proprietarul speră în obţinerea de bani europeni pentru a organiza casa ca muzeu. El are un aviz pe care l-a luat pentru a-şi face casă de vacanţă. Pentru organizare muzeistică i se cereau lucruri în plus. I-am dat o adresă prin care i-am precizat că nu avem nimic împotrivă să transforme Casa Rebreanu în casă memorială, să o introducă în circuitul turistic. Iar în momentul în care va obţine finanţare va trebui să facă câteva modificări în proiectul pe care l-a prezentat ca să obţină avizul pentru spaţiul muzeal. Aştept ca până la 1 iunie proprietarul să îmi spună clar dacă obţine finanţare să facă muzeu sau dacă face casă de vacanţă. În cel mai rău caz, voi face plângere penală pentru degradarea Casei Rebreanu”.

La rândul său, Robert Erbaşu spune, referitor la planurile sale privind Casa Rebreanu, că este o situaţie de urgenţă şi lucrurile sunt blocate. „Nu înţeleg de unde atâta presiune. Nu am primit până acum vreo notificare. Domnul Cocea a eliberat un aviz pentru reabilitarea casei. Eu am aviz şi autorizaţie de reparare a casei personal, pentru casa mea. Şansele de transformare în casă memorială depind de finanţarea unui proiect care încă nu a trecut de etapa de evaluare. Proiectul este depus la Bucureşti, la Ministerul Fondurilor Europene. Din cauza stării de urgenţă, nici dânşii nu mai lucrează. Ar fi bine dacă s-ar aproba proiectul. Dacă nu voi obţine fonduri europene, Casa Rebreanu va rămâne casă particulară”.

Casa, închisă pentru vizitatori din 2013

Toate obiectele din casă ce au aparţinut lui Rebreanu, inclusiv masa la care acesta a scris celebrul roman ”Răscoala”, sunt acum depozitate la Muzeul Judeţean Argeş.

Casa de la Valea Mare a fost achiziţionată de către marele scriitor în 1930. În aprilie 1945, la aproape opt luni de la moartea lui Rebreanu, casa a fost cumpărată de către doctorul Ion Erbaşu (bunicul actualului proprietar) de la Fanny Liviu Rebreanu şi Florica Vasilescu Rebreanu, soţia şi respectiv fiica marelui romancier. Ion Erbaşu a fost însă expropriat de comunişti în 1950, iar în 1969 locuinţa a fost declarată casă memorială. Casa a fost retrocedată în 2009 omului de afaceri Robert Erbaşu şi s-a închis pentru vizitatori în 2013.

Casa Rebreanu se află într-o zonă idilică, în statul Valea Mare, la 7 kilometri de Piteşti. De jur-împrejur sunt sute de case şi verdeaţă cât vezi cu ochii. Peisajul pare unul atemporal, asta poate şi pentru că maşinile sunt rare. Casa este la stradă, pe partea stângă, iar ca să o vezi de aproape trebuie să sari peste un şanţ lat de vreo jumătate de metru. Patina timpului şi a degradării se văd încă de la gard, o parte din acesta fiind deteriorat. Treptele ce duc spre casă sunt şi ele degradate, iar curtea este plină de vegetaţie uscată. Zidurile casei unde marele Rebreanu a scris ”Răscoala” au rămas parţial fără tencuială, iar o parte din cărămizi au dispărut.

În zonă, nu este niciun indicator sau vreo plăcuţă care să arate că aici este casa unde Liviu Rebreanu a scris o parte dintre capodoperele sale. În Jurnalul intim al lui Rebreanu publicat abia în 1984 graţie istoricului literar Niculae Gheran se fac numeroase referiri la perioada petrecută de Rebreanu în casa de la Valea Mare între 1930 şi 1944.

Ce spunea Rebreanu despre casă

În iulie 1930, la o lună după ce a cumpărat casa de la Valea Mare, Liviu Rebreanu scria în jurnalul său: „La Valea Mare, unde ne-am instalat o mică, dar adevărată gospodărie. Prima mea proprietate reală. Să-mi ajute Dumnezeu să trăiesc, să mă pot bucura puţin de ea. Evident că facem mereu planuri de viitor, cum s-o mărim, cum să schimbăm casa şi s-o înfrumuseţăm… Cât este, e foarte bine. Am un adăpost pentru orice împrejurare”

Ultima etapă a creaţiei rebreniene este, după toate indiciile, legată de refugiul la casa cu vie de la Valea Mare, unde elaborează romanele (unele doar în versiunea finală, începute la Bucureşti): Răscoala (publicat în 1932), Jar (1934), Gorila (1938) şi Amândoi (1940). În 1944, scriitorul Liviu Rebreanu a fost înmormântat în satul argeşean Valea Mare unde a locuit, iar mai târziu osemintele sale au fost strămutate la Bucureşti, în cimitirul Bellu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite