Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ: „Dacă nu se intervine timpuriu, procesul dezaptativ este fixat“

Sursă  foto The Financial Gazette

Divorţul reprezintă un context în care copiii sunt expuşi la stări de confuzie sau vinovăţie. Poate mai mult decât părinţii, copiii au nevoie de evaluare şi consiliere psihologică în astfel de situaţii.

“Divorţul părinţilor sau separarea acestora reprezintă o schimbare majoră în viaţă copilului, cu un impact puternic psihotraumatizant. În cazurile în care copilul primeşte suport şi afecţiune din partea ambilor părinţi, acesta reuşeşte să traverseze această perioadă, făcând în timp tranziţia către o nouă redefinire a familiei. Chiar şi aşa, copiii vor rămâne urme emoţionale, resentimente şi se vor defini noi credinţe şi atitudini privind conceptul de familie, iubire şi siguranţă", explică, pentru "Adevărul", psihologul Ionuţ Ghiugan.

 Copilul poate dezvolta mecanisme disfuncţíonale  de adaptare la stres

Specialistul spune că o situaţie specială o reprezintă cazurile în care părinţii continuă conflictul şi după divorţ, menţinând un nivel ridicat de stres pentru copil.

"Conflictul prelungit dintre părinţi şi lipsa acestora de comunicare afectează copilul într-o măsură mai mare decât despărţirea propriu-zisă. Copilul, în astfel de situaţii, pentru a descărcă emoţiile tulburătoare pe care le trăieşte (tristeţe, vinovăţie, ură şi dezamăgire ) dezvoltă o serie de mecanisme de adaptare la stres disfuncţionale: interiorizează emoţiile negative şi le descarcă asupra propriului său Eu sau externalizeză aceste emoţii intolerabile sub formă unor comportamente de opoziţie şi agresivitate în relaţie cu mediul social. În astfel de situaţii, evaluarea psihologică reprezintă o necesitate pentru a se putea stabili gradul de afectare, precum şi resursele psihologice de care dispune copilul în acel moment. Ulterior, plecând de la evaluarea psihologică se pot stabili măsuri psihoterapeutice de corecţie, formare şi educare. Dacă nu se intervine timpuriu, atunci procesul dezaptativ este fixat la nivelul viitoarei personalităţi a adultului, intervenţia şi schimbarea fiind mult mai dificile şi complexe ulterior", explică Ionuţ Ghiugan.

Uneori, ambii parteneri doresc despărţirea, alteori doar unul dintre ei. Adesea, în această ultimă situaţie, unul dintre părinţi încearcă să atragă copilul de partea sa, denigrând celălat părinte şi întorcând copilul împotriva acestuia, doar în scopul de a se răzbuna pe fostul partener.

,,Divorţul are implicaţii serioase mai ales atunci când în familie sunt şi copii. Cuvântul serios nu descrie o experienţă negativă atunci când părinţii tratează acest aspect în mod responsabil şi având grijă ca efectele să fie resimţite foarte puţin spre deloc de către copil. Însă sunt şi cazuri în care părinţii fac din copil un aliat, fără a lua în considerare faptul că atât mama, cât şi tatăl au roluri determinante în viaţa unui copil. Ambii părinţi influenţează dezvoltarea copilului şi, implicit, modul în care acesta va dezvolta uterior relaţii", explică, pentru "Adevărul", psihologul Erna Constantin, specialist în Psihologie integrativă.

Toate aceste poliţe pe care părinţii şi le plătesc reciproc folosindu-se de copil se răsfrâng asupra celui mic. Copilul devine nu doar armă, ci şi victimă în acest război.

"O  situaţie specială pe care o întâlnim în contextul disputelor intens conflictuale dintre părinţi, o reprezintă abuzul emoţional al unui părinte asupra copilului, prin faptul că modifică în sens negativ percepţia copilului despre celălalt părinte sau întrerupe în mod brutal această relaţie. Evaluarea psihologică reprezintă o urgenţă în aceste cazuri, pentru a se putea identifica comportamentele disfuncţionale ale unui părinte şi gradul de îndoctrinare al copilului. Dacă nu se vor lua măsuri, în timp, imaginea distorsionată negativ a părintelui alienat se va fixa puternic în conştiinţa copilului, iar acesta va respinge categoric orice relaţie cu părintele respectiv în viitor. În lipsa unui părinte sau cu o imagine distorsionată negativ despre acesta, copilul se va dezvola  incomplet şi nu-şi va atinge potenţialul, rămânând cu dificultăţi funcţionale mai ales în stabilirea şi menţinerea unor relaţii de familie armonioase.”, spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

 "Schimbarea domiciliului în urma divorţului părinţilor poate fi impactantă"

Este o realitate faptul că parintii sunt, în timpul şi după divorţ, măcinaţi de propriile lor probleme, şi dispun de prea puţine resurse pentru a gestiona corect durerea copiilor. Aşa se ajunge la situaţii de genul celor amintite de specialist. Pentru a le preveni sau măcar pentru a diminua impactul lor, copilul are nevoie de evaluare şi consiliere psihologică.

"În viaţa unui copil, dezvoltarea psihică este cel putin la fel de importantă ca cea fizică. Astfel, în expertiza psihologică, interesul superior al copilului primează. Se iau în considerare atât aspectele emoţionale, impactul pe care îl are relaţia dintre părinţi asupra copilului şi relaţia părinţilor cu copilul. Mai mult decât atât, stadiile dezvoltării copilului în momentul divorţului părinţilor lui sunt luate în calcul. Într-un fel va fi impactat un copil cu vârsta de până la doi ani, de exemplu, atunci când el are nevoie de contacte dese cu ambii părinţi, dar în special de persoana principală, de îngrijire şi ataşament, şi într-un fel va fi impactat un copil în vârstă de nouă ani, care este posibil să se simtă abandonat şi să îşi dorească să îi convingă pe părinţii lui să formeze din nou un cuplu. În adolescenţă, importantă este şi apropierea de grupul de prieteni, astfel că schimbarea domiciliului în urma divorţului părinţilor să fie impactantă", mai spune psihoterapeutul Erna Constantin, specialist în Psihologie integrativă.

"Divorţul este al părinţilor şi nu al copiilor.”

Pe de altă parte, o stare de anxietate ar putea pune stăpânire pe copil, având în vedere că acesta se simte ,,altfel” decât copiii cu familii complete. Anxietatea se manifestă prin teamă, fobii, tristeţe, care pot fi somatizate şi atunci apar şi dureri de cap, ameţeală, dureri de stomac. Netratarea duce la depresie, dificultăţi în relaţionare, comportamente antisociale.

Comportamentul copilului afectat se traduce prin: negare - ,,Nu se poate, nu e adevărat!” - însoţită de plânsete şi refuzarea realităţii; furie - ,,Tu eşti de vina!” - când copilul spune lucruri dureroase celuilalt părinte; vinovăţie -,,Eu sunt de vina!”, ,,Am fost rău!” (tradus în ,,nu corespund”) şi confuzie: ,,De ce?” (de ce m-a abandonat) şi atunci ajunge să nu mai aibă încredere că ceea ce face este bun, ceea ce poate conduce la o formă de depresie", mai spune Erna Constantin.

Este vorba, potrivit specialistului în psihologie integrativă, de un comportament, atitudini, credinţe care se perpetuează şi este important echilibrul cognitiv şi emoţional al părintelui care intervine în dezvoltarea copilului.

"De aceea poate fi necesară şi evaluarea psihologică a părintelui care influenţează copilul. În cazul în care copilul este privat de modelele parentale, pe termen lung se vor înregistra disfuncţii în relaţiile sociale, în relaţiile de cuplu şi în relaţiile cu viitorii copii. Divorţul este al părinţilor şi nu al copiilor.”, încheie Erna Constantin.