Chemarea celor ce nu mai sunt. Povestea unei fotografii sepia din 1910

Fotografie de familie din colecţia prof. Adrian Săvoiu

Cunoscutul profesor muscelean de limba şi literatura română Adrian Săvoiu spune, pe pagina sa de Facebook, povestea unei fotografii sepia din 1910.

Este vorba de o amintire de familie, împărtăşită pe reţeaua de socializare cu detalii impresionante despre personajele din fotografie. 

"În camera părinţilor de la Câmpulung, după ce ei n-au mai fost, am aşezat pe un perete o fotografie sepia din jurul anului 1910. Mă uit din când în când la ea. Este de mărimea unei coli A4 şi a fost lipită atunci de fotograf pe un carton gros, cu un chenar frumos în jur. Pentru cei din imagine a fost, fără îndoială, o fotografie foarte importantă. Cele 23 de persoane care stau pe două rânduri, unul lângă altul, sunt membrii familiei Stănescu din Câmpulung, strămoşii mei dinspre partea mamei. Toţi, fără excepţie, sunt îmbrăcaţi în costumul naţional din Muscel", scrie Adrian Săvoiu.

"Străbunicul Bucur se va stinge când Câmpulungul era sub ocupaţie germană"

Fotografia, realizată în urmă cu 110 ani, îl are în centru pe străbunicul profesorului, stâlpul familiei. Adrian Săvoiu imaginează amănunţit chiar şi regia din spatele acestei imagini.

"Pe rândul din mijloc, în centru, stă aşezat, mândru, în vestă tradiţională, <<pater familias>>: Bucur Stănescu, stăbunicul. S-a născut cu exact 100 de ani înaintea mea, adică în 1854. El este întemeietorul familiei. Se vede asta, pentru că prin felul în care fotograful a organizat grupul, el reprezintă centrul de greutate al imaginii. Îi ţine parcă şi aici sub oblăduirea sa, la fel ca acasă, pe toţi cei din jurul său. Străbunicul Bucur va mai trăi încă şapte ani din momentul acesta, căci se va stinge în vârstă de 63 de ani, în 1917, când Câmpulungul era sub ocupaţie germană.

Ce coincidenţă! Celălalt străbunic, din partea Tatei, Pătru Săvoiu, călugărit cu numele Paisie Monahul, se stingea în acelaşi an la mânăstirea Stânişoara din Munţii Coziei, unde se retrăsese în ultima parte a vieţii. Lipită de mâna dreaptă a lui Bucur Stănescu, purtând maramă musceleană, având o figură uşor ascuţită, stă soţia lui şi străbunica mea: Ana (Păuna) Stănescu. Este născută în 1862 şi va fi longevivă, căci va trăi până în anul 1937, încă două decenii după moartea soţului. A fost prinsă în viaţă de mama, care uneori îmi povestea despre ea", spune profesorul.

Profesorul trece apoi cu descrierea la rândul de sus, în care se văd, stând în picioare, numeroşii copii ai lui Bucur şi ai Anei Stănescu, bărbaţi şi femei în floarea vârstei, cu neveste ori soţi.

"După indicaţia fotografului, tolăniţi jos, la picioarele străbunicului şi ale străbunicii, stau doi copii. Cel din stânga, mai mărişor, este Iosif Stănescu, bunicul meu din partea mamei. Are acum cam 13 ani. În familie toţi îi spun Vică. Se născuse la 24 iulie 1897 în Câmpulung, <<orele zece post meridiane>>, în casa părinţilor săi din cartierul Vişoi. După cum scrie în acte, tatăl este Bucur Stănescu, 43 de ani, <<de profesiune speculant>> (a se citi <<comerciant>>), iar mama, Ana, 35 de ani, <<de profesiune familistă>>.

Pe copilul de aici, bunicul Iosif Stănescu, îl voi găsi ulterior doar în trei fotografii de familie. În prima dintre ele, o fotografie sepia din jurul anului 1920, făcută în vremea când acesta era ,;,plecat în cătănie”, e înfăţişat în jurul vârstei de 20 de ani, stând picior peste picior, într-o atitudine degajată. Se află într-un studio şi este aşezat pe o banchetă care pare a fi făcută din lemn alb de mesteacăn. Mâna dreaptă şi-o ţine sprijinită pe o măsuţă din apropiere. Are ochii mari, migdalaţi, părul creţ, negru şi poartă mustăcioară. Pare foarte stăpân pe sine, iar figura şi atitudinea lui degajă multă linişte şi calm.

Iosif Stănescu va merge în anii următori pe drumul deschis de tatăl său – comerţul, începând prin a fi băiat de prăvălie. Însă, chiar până la însurătoare, a ajuns să aibă propria lui prăvălie. Va deveni negustor de cherestea, căci transporta lemn din munţii Muscelului la câmpie, mai ales la Roşiori de Vede, şi de aici aducea în schimb cereale. Iosif a cunoscut-o în această vreme la Câmpulung pe învăţătoarea Zoe Rotaru, o tânără de care s-a îndrăgostit şi a cerut-o repede în căsătorie ", scrie Adrian Săvoiu.

”Buletin de căsătorie” semnat de ofiţerul stării civile ”spre a le servi la ceremonia religioasă”

Potrivit profesorului, în registrul actelor de căsătoriţi pe anul 1922 de la Primăria Câmpulung, judeţul Muscel, este înregistrată cu nr. 42 căsătoria din ziua de 9 februarie, ”orele 10 înainte de amiazi” dintre Iosif Bucur Stănescu, ”în vârstă de ani 24, de profesiune comerciant” şi Zoe Simion Rotaru, ”majoră, necăsătorită, în vârstă de ani 21”. 

"În aceeaşi zi tinerii soţi primeau un ”Buletin de căsătorie” semnat de ofiţerul stării civile ”spre a le servi la ceremonia religioasă”. Cu acest prilej, bunicul Iosif Stănescu îşi va face o altă fotografie, tip carte poştală, alături de bunica, învăţătoarea Zoe. Din ea se deduce că nunta lor a avut loc la trei zile după căsătorie, pentru că pe verso, în locul destinat corespondenţei, stă scris: <<Ca amintire de la nunta noastră, 12 februarie st.[il] n.[ou], 1922, Zoe şi Vică Stănescu>>.

Păstrez această fotografie în albumul de familie şi încerc să descopăr dacă păstrez ceva de la el. Iosif este un bărbat înalt, cu părul negru şi creţ, cu o mustăcioară mai pronunţată decât în imaginea din cătănie. E îmbrăcat într-un frumos costum naţional, care se vede că este nou-nouţ. În dreapta lui stă Zoe, care poartă o rochie albă, modernă, în contrast cu ţinuta tradiţională a soţului", mai scrie Adrian Săvoiu.

Detaliile oferite cu generozitate în mediul virtual scot parcă din fotografie personajele, completând golurile din spatele poveştii pe care imaginea nu reuşeşte s-o surprindă în totalitate. 

"Prins cu nevoile negoţului, Iosif stătea în această perioadă mai mult la Roşiori de Vede, unde îşi luase şi soţia. Aici îşi va face ultima lui fotografie, tot alături de Zoe. Îmbrăcat în ţinută de oraş, stă în picioare, uitându-se direct spre obiectivul aparatului de fotografiat. Şi-a păstrat trăsăturile din fotografia precedentă, dar se vede că au trecut doi ani peste el şi are, parcă, şi ceva griji. În faţa lui, privind şi ea înainte, este aşezată pe un scaun Zoe, îmbrăcată într-o rochie neagră, asortată cu soţul, care e tot în negru.

Pe spatele fotografiei tip carte poştală, cu tuş negru, a rămas scris: «În amintirea zilei de 5/23 aprilie 1924, Roşiori de Vede». Mă uit la bunicul şi la bunica. Este ultima lor fotografie împreună. El are aici 27 de ani, iar ea 24. Făcând un calcul, ştiu însă ceva ce nu se vede în imagine. Zoe poartă în pântec, de câteva luni, pe primul lor copil, Maria (Puia), care se va naşte pe 4 iulie 1924", se mai arată în postare.

"Moartea prematură a lui Iosif Stănescu a rămas până astăzi o enigmă"

Profesorul povesteşte că la Roşiori de Vede, unde negustoria cu cherestea din zona Muscelului îi mergea lui Iosif destul de bine, se năştea pe 1 noiembrie 1925 şi mama sa, Ileana Stănescu, a doua lui fată. 

"În tânăra familie, bucuria venirii pe lume a unui nou copil a fost urmată imediat de o tragedie. La doar zece zile de la naşterea mamei, pe 10 noiembrie 1925 Iosif a murit subit, la numai 28 de ani, în urma, zice-se, a unui atac cerebral. Atât Ileana, cât şi sora ei mai mare, Maria (Puia), nu şi-au putut cunoaşte astfel niciodată tatăl. S-a spus că, asistând la naşterea Ilenei, s-ar fi speriat îngrozitor şi ar fi suferit un şoc din care nu şi-a mai revenit. Moartea prematură a lui Iosif Stănescu a rămas până astăzi o enigmă. Lăsând în urma sa pe Zoe văduvă la 25 de ani şi două copile orfane, Iosif va rămâne toată viaţa pentru fetele lui ”marele absent”. Prin chipul său frumos, prin viaţa consumată atât de repede, dar şi prin şocul provocat în familie de moartea sa neaşteptată a devenit în povestirile mamei şi bunicii mele o persoană aproape legendară.

Iosif Stănescu, băieţandrul de 13 ani din imaginea înrămată care stă pe un perete din fosta cameră a părinţilor mei, mai avea aşadar doar 15 ani de trăit din momentul când apărea în prima sa fotografie. Din preajma lui, lipite unele de altele, mă privesc celelalte neamuri ale mele din familia Stănescu, aşteptând parcă fiecare să îi fie spusă povestea încă nescrisă a vieţii", încheie profesorul.