Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Cine este afaceristul care trebuie să dea statului zeci de milioane de euro primite ilegal ca despăgubiri. Acţionar la Fondul Proprietatea, judecat pentru dare de mită

17
27 Jul 2021 13:53:00
Autor: Denis Grigorescu
Valentin Vişoiu, unul dintre marii beneficiari ai retrocedărilor din România FOTO: ziarulargesul.ro
Valentin Vişoiu, unul dintre marii beneficiari ai retrocedărilor din România FOTO: ziarulargesul.ro

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis la sfârşitul săptămânii trecute că trei oameni de afaceri din Argeş trebuie să înapoieze statului zeci de milioane de euro primite ilegal ca despăgubiri pentru un teren din Bucureşti. Iar Valentin Vişoiu, cel care trebuie să dea înapoi aproximativ 50 de milioane euro, este unul dintre cei mai mari beneficiari ai retrocedărilor date în România.

Pe 23 iulie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de către ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor) în contradictoriu cu oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Gheorghe Manole şi Florin Barbu. Procesul priveşte cea mai mare despăgubire primită de Valentin Vişoiu – 266.286.168 acţiuni la Fondul Proprietatea – dată în deja celebrul dosar al drepturilor litigioase cumpărate pentru un teren de 20,5 hectare din sectorul 3 al Capitalei, drepturi cumpărate pentru 2,7 milioane euro. Dosarul a fost soluţionat în septembrie 2008, la ANRP terenul fiind evaluat la 375.050.942 lei. Valentin Vişoiu a transmis către Adrian Gheorghe Manole şi Florin Şerban Barbu o cotă parte de 12%, respectiv 17% din drepturile litigioase, care făceau obiectul cererii de despăgubire în dosar, acesta păstrând la rândul său o cotă parte de 71%. Conform procurorilor DNA, valoarea despăgubirii a fost umflată cu aproximativ 60 milioane euro.

Însă pe 23 iulie, magistraţii din Bucureşti au decis anularea titlului de despăgubire emis pe 25 septembrie 2008, şi i-a obligat pe cei trei oameni de afaceri să restituie sumele primite ilegal sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea astfel: Valentin Vişoiu- 266,2 milioane lei, Gheorghe Manole- 45 milioane lei şi Florin Şerban Barbu – 63,75 milioane lei. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Despăgubiri uriaşe pe bandă rulantă

Conform Topului Capital din 2018, Valentin Vişoiu avea o avere estimată la 52-55 milioane euro. Valentin Vişoiu a dezvoltat în ultimii 10 ani mai multe complexuri rezidenţiale în Bucureşti. Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, anul trecut, Conarg Real Estate, una dintre firmele deţinute de către Valentin Vişoiu, a raportat o cifră de afaceri de 49, 4 milioane lei, având un profit de 6,7 milioane lei şi un număr de şase angajaţi.

Omul de afaceri este totodată unul dintre acţionarii Hotelului Ramada din Piteşti. Cu cinci dosare de retrocedări la ANRP, Vişoiu, unul dintre cei mai mari beneficiari ai retrocedărilor dubioase, a ajuns să aibă 3,5% din Fondul Proprietatea, reprezentând peste 408 milioane acţiuni.

În data de 18 octombrie 2007, Vişoiu a primit despăgubiri pentru un teren agricol de 0,86 ha, situat în Piteşti, după ce a cumpărat drepturile litigioase contra sumei de 120.000 euro. O afacere foarte rentabilă în condiţiile în care cuantumul despăgubirilor acordate a fost de aproape 30 de ori mai mare: 11,4 milioane lei. După ce a valorificat titlul de despăgubire, Vişoiu a primit 11.478.730 acţiuni la Fondul Proprietatea.

În al doilea dosar de retrocedare cu cântec, Valentin Vişoiu a primit despăgubiri de 13,4 milioane lei pentru un teren agricol de un hectar, situat în Piteşti, după ce a dobândit drepturile litigioase, împreună cu o altă persoană, pe o sumă de trei ori mai mică. Dosarul a fost finalizat de către ANRP pe 16 septembrie 2008. Titlul de despăgubire a fost emis pe numele lui Valentin Vişoiu şi al celuilalt cumpărător al drepturilor litigioase. Ulterior, omul de afaceri a primit 11.862.400 acţiuni la Fondul Proprietatea.

Într-un al treila dosar, Valentin Vişoiu a primit, în 2008, 44,9 milioane acţiuni la Fondul Proprietatea ca despăgubiri pentru un teren de patru hectare din Piteşti. Dosarul a fost soluţionat de ANRP pe 26 septembrie 2008, la doar 10 zile faţă de dosarul precedent în care Vişoiu primise aproape 12 milioane de acţiuni.

Cea mai mare despăgubire primită de Valentin Vişoiu – 266.286.168 acţiuni la Fondul Proprietatea – a fost dată în dosarul drepturilor litigioase cumpărate pentru 2,7 milioane euro pentru un teren de 20,5 hectare din sectorul 3 al Bucureştiului.

Valentin Vişoiu a mai primit în martie 2011 nu mai puţin de 74 milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea ca parte dintr-o despăgubire penru un teren de 13 hectare din Sectorul 2 al Capitalei.

Acuzat că a dat mită un apartament fiicei fostului primar al Piteştiului

În februarie 2008, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Valentin Vişoiu la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare (sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, următorul termen fiind în septembrie a.c.) pentru dare de mită într-un dosar privind un contract de achiziţie a unor autobuze de către SC Publitrans 2000 SA, societate ce asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti. Procurorii anticorupţie susţin că fostul primar Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi societăţile private CNCD/Girexim Universal SA, în folosul ultimelor două firme, la care acţionari majoritari erau oamenii de afaceri Valentin Vişoiu şi Gheorghe Văsâi.

Pe 18 februarie 2008, cu patru zile înainte de încheierea contractului de asociere în participaţiune cu cele două firme, Emanuela Pendiuc, fiica primarului Piteştiului, a primit ca mită un apartament evaluat la 130.000 de euro în Complexul Quadra Place din Bucureşti, complex deţinut de Valentin Vişoiu, condamnat şi el ulterior în dosar.

Vă mai recomandăm şi:

Tudor Pendiuc rămâne în arest. Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţiile formulate de edil şi oamenii de afaceri Vişoiu,Văsîi şi Scarlat

„Camarila“ fostului primar din Piteşti. Afacerişti cu averi de zeci de milioane de euro, acţionari la Fondul Proprietatea şi samsari imobiliari, trimişi la închisoare

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Groza Carmen
27.07.2021, 14:07:27

Cine da si cine ia mita sint la fel de vinovati. Iar mita indirecta tot mita ramane, pe vecie - sporind (anti)cultura coruptionala.

-8 (30 voturi)
Marian Petrescu
27.07.2021, 14:10:59

Dar pe ciobanul jiji din pipera nu-l ia la puricat ca el numai din asta a facut avere..lua terenuri pe nimic de la cei care se judecau cu statul ani de zile si apoi miraculos primea despagubiri de zeci de milioane de euro.

+11 (11 voturi)
Ludwig
27.07.2021, 14:14:31

DAr la puscarie nu se duc pentru faptele lor?

+8 (8 voturi)
Tomescu Tom
27.07.2021, 14:55:10

Să dea înapoi zecile de milioane de euro ... până CÂND ?

-8 (16 voturi)
Mihai Popescu
27.07.2021, 14:58:40

Dar de retrocedarile ilegale facute de ANRP ce se mai stie ? S-a pus "batista pe tambal" ? Si acolo era vorba de sute de milioane de euro.

-6 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările