Cine este Cătălin Rădulescu, deputatul condamnat definitiv pentru corupţie care l-a numit „penal“ pe preşedintele Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat anul trecut definit la un an şi şase luni pentru corupţie, a declarat, marţi, 7 februarie, că a părăsit sala de plen unde preşedintele Klaus Iohannis adresa un mesaj Parlamentului pentru că nu vrea să asculte un "penal".  Parlamentarul a mai spus că Iohannis trebuie să stea cu „poporul lui. Noi suntem aleşi ai poporului nostru, nu ai poporului său” .

"Nu vreau să stau să ascult un penal. Am ieşit din sală pentru că nu spune de ce a acceptat ca SRI şi DNA, patru ani de zile, să facă echipe mixte să ancheteze oameni, asta trebuie să ne spună, că era preşedinte, e preşedinte", le-a declarat Rădulescu ziariştilor la ieşirea din sala de plen.

Pe 19 ianuarie a.c., acelaşi parlamentar le declara jurnaliştilor că nicio faptă de corupţie nu se graţiază prin noua ordonanţă pusă în dezbatare publică, motiv pentru care tinerii nu ar trebui să mai iasă în stradă, deoarece acest proiect „nu este făcut pentru politicieni”, ci pentru „hoţi” şi cei care au comis „fapte minore”.

Cătălin Rădulescu are un trecut foarte tumultuos, presărat printre altele cu jingniri la adresa ziariştilor şi poze cu el în chiloţi postate pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv, în decembrie 2016, de instanţa supremă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată în aprilie 2014, de procurorii DNA, care l-au acuzat că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, s-a ocupat şi de administrarea şi controlul societăţii comerciale SC Concordia Con Strade, activitate incompatibilă cu funcţia de deputat.

Procurorii l-au mai acuzat pe deputatul PSD că, la 27 august 2013, în cadrul unei întâlniri cu un manager de proiect, privind construirea unei parcări pentru un supermarket din Piteşti, i-a promis acestuia 10.000 lei. În schimbul banilor, funcţionarul trebuia să semneze procesul verbal de recepţie, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 de lei pentru lucrările prost executate.

La doar câteva zile de la condamnarea cu suspendare, el a candidat pe listele PSD şi a fost ales pentru încă un mandat.

Cum explică un deputat PSD de ce a părăsit plenul la discursul preşedintelui: "Nu ştiu, eu sunt nou p-aici"

Cum a jignit Cătălin Rădulescu o jurnalistă: „Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă”

Pe 12 decembrie 2016, la nici 24 de ore după ce fusese reales pentru un nou mandat de deputat pe listele PSD Argeş, Cătălin Rădulescu a jignit o ziaristă care lucrează pentru un site local de ştiri.  Jurnalista Liliana Costache, de la site-ul institutiilestatului.ro, l-a întrebat pe Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, dacă rezultatul obţinut de PSD în Argeş a fost afectat cumva de condamnarea deputatului Cătălin Rădulescu, condamnare definitivă dată de ÎCCJ cu şase zile înainte de alegerile parlamentare. În acel moment, deputatul Cătălin Rădulescu a izbucnit la adresa ziaristei: "Bă, te-ai gândit mult la întrebarea asta?"

După încheierea conferinţei de presă, deputatul Cătălin Rădulescu a abordat-o, în prezenţa mai multor jurnalişti, pe ziarista Liliana Costache: "Tu dacă mai continui mult cu asta, ori ţi-o iei, ori te dau în judecată! Eşti o proastă!"

Jurnalista i-a replicat: ”Aşa o fi! Oi fi proastă, dar nu condamnată!”. Moment în care deputatul Cătălin Rădulescu a izbucnit din nou: "Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă"

Deputatul a mai jignit şi alţi ziarişti: ”Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani”

image

Nu era pentru prima oară când deputatul Cătălin Rădulescu jigneşte jurnalişti. În primăvara lui 2016, acesta a postat un mesaj jignitor la adresa unui jurnalist din Argeş, care l-a ironizat pe parlamentarul piteştean pe un site de socializare, după ce Cătălin Rădulescu, abia condamnat de Curtea Supremă la închisoare cu suspendare într-un dosar DNA, a început să-şi plângă de milă pe Facebook. Deputatul n-a suportat mesajul “ofensator” al redactorului şef al site-ului ePiteşti.ro, în care se făcea referire la greşelile sale gramaticale.

”Jegurile şi Securiştii se uită la Greşelile Gramaticale care apar uneori din cauza neatenţiei şi stării în care eşti. Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor”, i-a transmis deputatul jurnalistului, într-un mesaj privat (ortografia aparţine autorului). Mesajul a fost distribuit ulterior de redactorul-şef al site-ului epitesti.ro pe Facebook.

Cătălin Rădulescu este ţinta frecventă a ironiilor jurnaliştilor din Argeş, mai ales de câţiva ani încoace de când pe Facebook au început să circule fotografii, de pe contul personal al deputatului, în care acesta pozează în chiloţi (foto sus).

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite