Cum a ajuns un oraş de provincie din România să aibă cel mai scump transport public din Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un abonament lunar nenominalizat pe toate liniile în oraşul românesc cu transport „de lux“ costă 174 de lei. La Arad, acelaşi pachet este tarifat cu 65 de lei, la Cluj – 155 de lei, la Praga - 92 lei, la Budapesta – 136 de lei, iar la Varşovia – 113 de lei.

Piteştiul este oraşul cu cel mai scump transport public din Europa de Est, în condiţiile în care municipalitatea a fost timp de şapte ani (2008-2015) asociată – prin operatorul de transport public Publitrans - cu două firme private, iar în celelalte oraşe din ţară şi Europa de Est transportul public în comun este deţinut în majoritate covârşitoare de către autorităţile locale.

Asocierea cu cele două firme private s-a lăsat cu dosar la DNA din cauza numeroaselor ilegalităţi, 14 persoane - în frunte cu fostul primar Tudor Pendiuc fiind trimise în judecată pentru corupţie, trafic de influenţă şi spălare de bani, cu un prejudiciu adus bugetului local de 6 milioane de euro.

„Adevărul“ a realizat, în premieră, o analiză comparativă a tarifelor practicate la transportul public în comun în cele mai importante oraşe din ţară, precum şi în capitalele din Europa de Est.

Abonamentul lunar în Piteşti, mai scump decât la Praga, Varşovia ori Bratislava!

Transportul în comun din Piteşti este mai scump decât în orice capitală est-europeană, iar asta în condiţiile unui oraş cu doar 160.000 de locuitori şi în care nu circulă decât autobuze şi în care în două dintre cele şapte cartiere nu circulă niciun autobuz. Iar asta nu este singura problemă. În timp ce în multe dintre oraşele din ţară (ca să nu mai vorbim de Europa de Est) s-a trecut la cartele electronice, la Piteşti sunt în autobuze capsatoare vechi şi bilete desuete, iar multe staţii din oraş nu sunt protejate de vânt şi ploaie.
 

Spre comparaţie, am analizat preţul unui abonament lunar nenominalizat pe toate liniile. La Piteşti, preţul este de 174 lei. La Varşovia, capitală cu 1,71 milioane de locuitori ce are tramvaie, autobuze şi metrou, abonamentul lunar pe toate liniile este de 110 de zloţi, adică 112,8 lei! La Budapesta (1,73 milioane locuitori), abonamentul lunar (autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou) este mai ieftin ca la Piteşti: 9.500 forinţi, adică 137,54 lei. Compania care operează aici transportul în comun – BKK – este deţinută în întregime de Primăria din Budapesta.

Şi în capitala Bulgariei, Sofia (1,27 milioane locuitori), abonamentul lunar nenominalizat (autobuze, troleibuze şi tramvaie) costă doar 60 de leva, adică 138,31 lei, cu 36 de lei mai puţin decât la Piteşti. Şi în capitala Sloveniei, Ljubljana (270.000 de locuitori), abonamentul lunar este mai ieftin ca la Piteşti, costând doar 37 de euro, adică 167,53 de lei.

Situaţie similară şi la Bratislava (431.000 de locuitori), acolo unde un abonament pe o lună (tramvaie, troleibuze şi autobuze) este 26,9 de euro, adică doar 121,8 lei. Şi aici Primăria deţine 100% compania de transport în comun - Dopravný Podnik Bratislava.

Şi Praga (1,3 milioane locuitori), capitala Cehiei, unul dintre cele mai frumoase şi cochete oraşe din Europa, face praf Piteştiul la preţul unui abonament pe o lună: doar 550 de coroane, adică 91,95 lei şi asta în condiţiile în care, cu un abonament lunar, poţi merge cu metroul, autobuzul, tramvaiul şi funicularul. Şi Kievul (2,6 milioane locuitori) are preţuri foarte bune, un abonament lunar pe metrou, autobuz, tramvai şi troleibuz costând doar 530 hrvna, adică 87 lei.

O capitală est-europeană foarte ieftină la transportul public în comun este Belgradul (1,15 milioane locuitori). Aici, un abonament nenominalizat lunar pe autobuze, troleibuze, tramvaie şi trenuri costă 2.990 dinari, adică doar 109 lei, faţă de 174 la Piteşti.

La Piteşti, abonamentul lunar este 174 de lei, la Bucureşti – doar 80 lei

Şi în comparaţie cu tarifele la transportul în comun practicate în celelalte oraşe importante din România - Piteştiul este cel mai scump, şi aici nu ne referim doar la abonamentele lunare nenominalizate.

Bucureşti. Capitala României surclasează Piteştiul în ceea ce priveşte abonamentele ieftine. Astfel, un abonament nenominal pe o linie costă 40 de lei (58 lei la Piteşti), unul pe două linii ajunge la 50 lei (92 lei la Piteşti!), iar un abonament lunar nenominal pe toate liniile costă doar 80 lei la Bucureşti şi… 174 lei la Piteşti!

Constanţa (297.503 locuitori). Pentru un abonament lunar pe două linii, piteştenii plătesc 95 de lei, iar constănţenii – doar 80 de lei. La abonamentul lunar pe toate liniile nominalizat, diferenţa este de… 30 de lei: 110 lei la Constanţa şi 140 de lei la Piteşti. Şi la abonamentul lunar nenominalizat pe toate liniile diferenţa este aberantă: 174 lei la Piteşti şi 140 de lei la Constanţa.

Autorităţile locale din Constanţa le bat măr pe cele din Piteşti şi la grija faţă de pensionari. Astfel, la Constanţa, pensionarii cu pensii până la 1000 de lei au abonamente lunare gratuite, de aceeaşi facilitate beneficiind şi persoanele de peste 60 de ani care nu au venituri. La Piteşti, pensionarii au doar reducere numai pentru abonamentele pe o linie sau două linii.

  La Cluj, orfanii, studenţii şi şomerii au gratuităţi la abonamente

Cluj (303.047 locuitori). Şi Clujul dă clasă Piteştiului la preţurile şi facilităţile acordate pentru transportul public. Abonamentul lunar pe două linii este doar 84 de lei la Cluj şi 95 de lei la Piteşti. Din nou diferenţe foarte mari la abonamentele lunare pe toate liniile: 125 lei (nominalizat) şi 155 lei (nenominalizat) la Cluj, faţă de 140 lei (nominalizat) şi 174 lei (nenominalizat) la Piteşti. Mai mult, la Cluj, orfanii, studenţii la zi şi şomerii au gratuitate la abonamentele lunare. Abonamente gratuite au şi invalizii, precum şi însoţitorii acestora. Nu acelaşi lucru se întâmplă la Piteşti, unde Primăria este interesată să câştige bani mulţi din transportul în comun cu orice…preţ.

Iaşi (318.871 locuitori). Un abonament lunar pe două linii costă la Iaşi 87 de lei, iar la Piteşti – 95 lei. Şi abonamentul nominal lunar pe toate liniile este cu mult mai ieftin la Iaşi faţă de Piteşti: 116 lei faţă de 140 lei.

Galaţi (286.530 locuitori). Oraşul de pe Dunăre are preţuri foarte bune la abonamente, diferenţa fiind astronomică: la Piteşti, un abonament nenominal pe toate liniile costă 174 de lei, iar la Galaţi, doar 100 de lei. 

Braşov (275.514 locuitori). În oraşul de sub Tâmpa circulă autobuze, troleibuze şi microbuze, iar tarifele sunt extrem de convenabile. Din nou diferenţe mari la preţul abonamentului lunar nenominal: doar 70 lei la Braşov faţă de 174 lei la Piteşti.

Ploieşti (224.406 locuitori). Abonamentul lunar pe toate liniile este cel mai ieftin aici dintre toate marile oraşe: doar 63 lei.

Cu o populaţie aproape egală cu a Piteştiului, Aradul are preţ la abonament pe toate liniile de aproape trei ori mai mic

Timişoara (306.462 locuitori). În Timişoara, un abonament pe două linii costă doar 74 de lei, faţă de 95 lei la Piteşti. Abonamentul pe toate liniile este 93 lei. Aproape la jumătate faţă de Piteşti.

Craiova (293.567 locuitori).  Un abonament nominalizat pe toate traseele de autobuz, minibuz şi tramvai costă 65 de lei (140 de lei la Piteşti), iar un abonament nenominalizat este 110 lei, cu mult sub cel de la Piteşti (174 lei).

Brăila (206.599 locuitori). Diferenţă foarte mare şi în ceea ce priveşte abonamentul nenominalizat lunar pe toate liniile: 110 de lei faţă de 174 lei la Piteşti.

Arad (162.984 locuitori). Arădenii se pot lăuda cu un abonament lunar foarte ieftin: doar 65 lei, de aproape trei ori mai ieftin faţă de Piteşti, în condiţiile în care populaţia este numeric aproape la fel.

Manuel Rotaru, director Publitrans: ”Vrem să reducem preţul la abonamente, Dar dacă încasăm mai puţin de la populaţie, Primăria trebuie să crească subvenţia”

image

Legat de faptul că Piteştiul are cele mai mari preţuri la abonamentele pentru transportul public, am stat de vorbă cu Manuel Rotaru, directorul general al societăţii Publitrans 2000 SA, operatorul de transport în comun din oraş.

”Politica tarifară se stabileşte de către fiecare unitate şi se aprobă de către Consiliul Local. Noi propunem şi Consiliul Local aprobă. Depinde foarte mult şi de valoarea subvenţiei acordate de la bugetul local. Până să luăm autobuzele noi (n. red.- 70 de autobuze achiziţionate anul trecut printr-un credit BERD de 13 milioane euro), valoarea subvenţiei era de 300.000 lei pe lună. La ora actuală avem 70 de autobuze noi achiziţionate anul trecut, mai avem 15 autobuze mai vechi din 2003 şi 2005 şi mai avem un BMC din 2010”, spune Manuel Rotaru.

Legat de preţurile mai mici ale abonamentelor din celelalte mari oraşe din ţară, iată ce ne-a declarat directorul Publitrans: ”Nu ştiu cum au stabilit ei politica tarifară. Probabil că au o bază legală. La Braşov, de exemplu, pe abonament nu mai sunt scrise toate traseele. A fost o invenţie. Aş vrea să vă spun că avem două proiecte în derulare finanţate de BERD, cu doi consultanţi. Unul ne ajută să avem un plan de afaceri şi unul de marketing. În cadrul programului de marketing vrem să reducem preţul la abonamente. Depinde şi câţi bani este dispusă Primăria să dea ca să scadă tarifele. Dar dacă încasăm mai puţin de la populaţie, Primăria trebuie să crească subvenţia.”

La Piteşti se are în vedere şi introducerea sistemului de e-ticketing, tot în cadrul unui program finanţat de BERD. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite