Cum se poate divorţa în străinătate dacă soţii locuiesc în ţări diferite ale UE

foto 123rf

În Uniunea Europeană, divorţul şi separarea, în condiţiile în care unul sau ambii parteneri au plecat din ţara de origine, se pot realiza în funcţie de ţara în care a fost introdusă acţiunea. Motivele şi procedurile aferente sunt stabilite în legislaţiile naţionale ale ţărilor din UE.

Deşi regulile sunt foarte diferite de la o ţară la alta, există o serie de norme europene care se aplică în situaţiile în care sunt implicate două sau mai multe ţări - de exemplu, dacă soţii locuiesc în ţări diferite.

Unde se poate solicita divorţul/separarea legală

Partenerii pot solicita divorţul sau separarea legală de comun acord sau individual. Cererea de divorţ poate fi adresată instanţelor din ţara în care locuiesc partenerii, din ţara în care aceştia au locuit împreună ultima dată – dacă unul dintre parteneri mai locuieşte acolo'; din ţara în care locuieşte unul dintre parteneri – dacă cererea se înaintează de comun acord; din ţara de origine a ambilor parteneri; din ţara în care locuieşte partenerul celui care cere divorţul sau din ţara în care locuieşte cel care cere divorţul (dacă a locuit acolo cel puţin şase luni înainte de a depune cererea de divorţ şi dacă este cetăţean al respectivei ţări.

„Dacă nu sunteţi cetăţean al ţării respective, trebuie să fi locuit acolo timp de cel puţin un an înainte de a solicita divorţul”, precizează site-ul oficial al UE, europa.eu.

Competenţa de a se pronunţa în privinţa divorţului o are prima instanţă judecătorească la care s-a depus cererea 

Instanţa care poate să transforme o separare legală în hotărâre de divorţ este instanţa din ţara UE care s-a pronunţat în privinţa separării legale, atât timp cât acest lucru este în conformitate cu normele ţării respective.

Şi tot instanţa care se pronunţă asupra divorţului este şi cea care va lua decizii şi în ceea ce priveşte autoritatea părintească, atâta timp cât copilul locuieşte în ţara respectivă.

Ce norme se aplică 

În cazul în care sunt implicate mai multe ţări, legislaţia aplicabilă în cazul divorţului  nu este neapărat legislaţia ţării în care a fost înaintată cererea de divorţ.

17 state membre ale UE au adoptat un set unic de norme pentru a stabili ce lege ar trebui să se aplice în cazul divorţurilor transfrontaliere. Este vorba de Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria.

În oricare dintre aceste 17 ţări. partenerii pot, de comun acord, să solicite aplicarea legislaţiei în materie de divorţ din:

- ţara în care locuiesc partenerii.

- ţara în care partenerii au locuit împreună ultima dată – dacă unul dintre ei mai locuieşte acolo

- ţara a cărei cetăţenie este deţinută de unul dintre parteneri

- ţara în care s-a înaintat cererea de divorţ.

Există şi situaţii în care partenerii nu cad de acord, iar atunci instanţele din aceste 17 ţăr vor aplica legislaţia din:

- ţara în care locuiesc partenerii

- dacă nu este posibil, ţara în care partenerii au locuit împreună ultima dată - doar dacă mai locuiau acolo cu 1 an înainte de a ajunge în instanţă

- dacă nu este posibil, ţara ai cărei cetăţeni sunt

- dacă nu este posibil, ţara în care s-a înaintat cererea de divorţ.

„În cazul în care depuneţi cererea de divorţ în altă ţară din UE, consultaţi un avocat pentru a afla ce legislaţie se va aplica în cazul dumneavoastră şi cu ce consecinţe”, recomandă europa.eu.

Danemarca face excepţie de la recunoaşterea în străinătate a divorţurilor şi separărilor legale

Decizile de divorţ sau de separare legală pronunţate într-o ţară din UE sunt recunoscute în celelalte state membre UE (nu este nevoie de proceduri suplimentare). Excepţie face Danemarca. Normele UE privind divorţul şi separarea legală (de exemplu, în materie de instanţe competente şi recunoaştere) nu se aplică în Danemarca.