Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Cornerstonerecoverycenter.com
FOTO: Cornerstonerecoverycenter.com

Fanteziile şi preocupările bizare, dificultăţile în stabilirea de relatii sociale, orientarea preponderentă către activităţi solitare, anxietatea socială şi neadaptarea la şcoală sunt semne care indică un viitor adult iraţional, excentric şi cu o capacitate redusă de răspuns la situaţii emoţionale intense, pe scurt, o personalitate schizotipală.

“Cei care se înscriu în această tulburare de personalitate sunt prin excelenţă persoane introverte care trăiesc într-o lume interioară, detaşaţi de exterior şi de lumea reală”, explică, pentru “Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Cei care suferă de tulburarea de personalitate schizotipală - problemă ce ţine de spectrul schizofreniei  - simt nevoia de a se izola din punct de vedere social, au comportament straniu şi convingeri ciudate.

“Tulburarea  de personalitate schizotipală are ca trăsături esenţiale: o serie de excentricităţi în comportament şi în modul de prezentare (comportamentul expresiv şi aspectul vestimentar prezintă un aspect particular şi nu rareori bizar);  rezonanţă afectivă redusă (capacitatea redusă de răspuns la situaţii emoţionale intense, stresante, la frustrare sau situaţii psihotraumatizante); telaţionare slabă în plan social (sociofobie şi absenţa prietenilor sau persoanelor apropiate cu care să stabilească relaţii şi legături apropiate); convingerea sau ideaţia dominantă că posedă însuşiri sau capacităţi rare, particulare (clarviziune, capacitatea de premoniţie, telepatie sau superstiţie; la copii şi adolescenţi, fantezii şi preocupări bizare); suspiciunea exagerată sau distorsiunile cognitive (convingerea că se vorbeşte despre ei sau ceilalţi oameni îi doresc răul)”, spune Ionuţ Ghiugan.


Psihologul aminteşte în lista de trăsături specifice acestei tulburări şi o anxietate socială excesivă, “care nu scade o dată cu familiarizarea, fiind asociată mai curând cu temeri paranoide, decât cu judecaţi negative despre sine”. 

Funcţionarea personalităţii schizotipale 


Persoanele cu astfel de tulburări au o stimă de sine redusă, se simt mult mai bine departe de ceilalţi, au un grad mare de incapacitate în a dezvolta relaţii apropiate şi percepţii distorsionate faţă de exterior, ceea ce le provoacă suferinţe.  

“Prezenţa în sine a acestei tulburări de personalitate nu presupune obligatoriu o invalidare funcţională semnificativă, însă complicaţiile care sunt asociate cu aceasta (suicid, episoadele psihotice scurte, depresia, tulburarea delirantă, tulburarea schizofreniformă şi chiar schizofrenia) pot să determine disfuncţii semnificative în viaţa profesională şi sociofamilială. În profesii care presupun munca în echipă sau interacţiunea cu ceilalţi, personalitatea schizotipală funcţionează foarte dificil, în principal datorită iraţionalităţii sale (excentricitate, credinţe ciudate, percepţii distorsionate)”, explică specialistul. 

Simptomele personalităţii schizotipale debutează de cele mai multe ori în copilarie sau adolescenţă, tulburarea fiind considerată a se dezvolta ca urmare a unor experientele negative suferite în această perioadă, în multe cazuri fiind vorba de umilinţe repetate.

“În istoricul de dezvoltare a acestor personalităţi, apar experienţe timpurii de intimidare, respingere sau abuz. Aceste episoade de persecuţie dezvoltă credinţe neobişnuite şi dezaptative: gândire magică, suspiciune exagerată, idei de referinţă sau halucinaţii. Pentru a compensa aceste credinţe (<<sunt diferit>>, <<sunt rău sau anormal>>), personalitatea schizotipală în formare, adoptă comportamente şi strategii de tipul: vigilenţă exagerată şi refuzul de a avea încredere în oameni”, explică renumitul psiholog. 

Cum se tratează această tulburare


Tulburarea de personalitate schizotipală este considerată afecţiune cronică. Nu se vindecă prin tratament medicamentos, deşi anumite medicamente pot ajuta la ameliorarea simptomelor, dar răspunde bine la psihoterapie. 
 

“În abordarea psihoterapeutică a tulburării de personalitate schizotipală, o atenţie deosebită trebuie acordată formării alianţei terapeutice şi menţinerii acesteia pe întreg parcursul intervenţiei. Neîncrederea, teama de a fi judecat sau ridiculizat sunt obstacole reale ce pot influenţa negativ sau întrerupe procesul terapeutic şi obţinerea unor rezultate pozitive. Răbdarea, grija şi discreţia sunt elemente cardinale ale relaţiei psihoterapeut – client”, mai spune specialistul. 

Ce face psihoterapia

“Psihoterapia personalităţii schizotiplale este centrată pe atingerea următoarelor obiective: reducerea anxietăţii (anxietatea socială nu provine dintr-o teamă de evaluare sau o imagine de sine negativă, ci este rezultatul suspiciunii excesive şi paranoiei); modificarea convingerilor paranoide, pentru că prezenţa acestor convingeri disfuncţionale (<<ceilalţi oameni sunt fiinţe periculoase şi nedemne de încredere>>) minează relaţiile interpersonale şi-l împiedică pe individ să experimenteze comportamente adaptative în contexte sociale; rezolvarea problemelor legate de stigmatizare”, mai spune psihologul, care precizează că după depăşirea problemelor legate de anxietatea socială şi convingerile paranoide, terapia se orientează spre formarea unei imagini de sine pozitive şi neutralizarea credinţelor negative legate de sine. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite