Cum explică renumitul neurolog Dumitru Dulcan faptul că dragostea ne face fericiţi: „Chimia sa este cea a fericirii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţile lui Dumitru Constantin Dulcan s-au vândut în sute de mii de exemplare FOTO: Diana Iordache
Cărţile lui Dumitru Constantin Dulcan s-au vândut în sute de mii de exemplare FOTO: Diana Iordache

Reputatul neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan (80 de ani), profesor universitar, s-a dedicat studierii domeniului conştiinţei, iar cărţile sale s-au vândut în sute de mii de exemplare. Dumitru Constantin Dulcan a acordat un amplu interviu pentru Weekend Adevărul în care vorbeşte despre interdependenţa dintre stres şi boli, despre puterea gândurilor pozitive şi de ce forţa iubirii e mai puternică decât cea a minţii.

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan (80 de ani) şi-a legat numele de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a condus secţia de neuropsihiatrie, apoi clinica de neurologie.

Ca autor de cărţi, dr. Dulcan a devenit foarte cunoscut odată cu publicarea volumului „Inteligenţa materiei“, un best-seller al anilor `80. În cartea sa revoluţionară pentru mentalitatea acelor vremuri, profesorul Dulcan îndrăznea să vorbească despre entitatea care, mai presus de tot, pune în lucruri o ordine firească, dar încă neînţeleasă de noi. Şef la Catedra de Neurologie şi Neuropsihosomatică de la Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti din 2013, dr. Dumitru Constantin Dulcan s-a dedicat studierii domeniului conştiinţei, despre care spune ferm convins că timpul îl va confirma.

În „Inteligenţa materiei”, carte lansată în urmă cu patru decenii şi ce a uimit comunitatea ştiinţifică românească, autorul a demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină. Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică. Volumul său „Inteligenţa materiei“, un best-seller căutat şi astăzi, a fost distins cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române în 1992. „Am dedus că eu nu am fost decât mâna care a scris. Destinul i-a fost hotărât de altă instanţă, situată dincolo de mine“, spunea la un moment dat autorul despre cartea sa. După Revoluţie, au apărut i-au apărut numeroase volume foarte apreciate precum „Somnul raţiunii“, „În căutarea sensului pierdut“ sau „Mintea de dincolo“. Este membru al unor prestigioase societăţi ştiintifice naţionale şi internaţionale, autorul unor brevete de invenţii, titular al unor importante cursuri universitare, precum şi deţinător a numeroase premii ştiinţifice şi literare obţinute în ţară şi în străinătate.

Prin studiu intens şi din experienţele sale, Dumitru Constantin Dulcan a îndrăznit să caute, de-a lungul existenţei sale, răspunsuri despre om şi Univers în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Distinse cu premii şi vândute în sute de mii de exemplare, cărţile sale au schimbat viziunea ştiută despre Univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică.

Cea mai recentă carte a lui Dumitru Constantin Dulcan, „Creierul şi mintea Universului”, face obiectul unui amplu turneu naţional de promovare. Iar Piteşti a fost primul oraş în care a fost lansată cartea, în faţa a peste 500 de oameni. Înainte de evenimentul de la Piteşti, profesorul Dumitru Constantin Dulcan ne-a acordat un amplu interviu.

Cât de mare este interdependenţa între stres şi boli?

Stresul, termen intrat în conştiinţa publică, la fel de mult ca şi cel de informaţie, reprezintă starea de tensiune, de încordare nervoasă determinată de reacţia organismului la un factor perturbator.

Sunt descrise două moduri de stres  -  unul acut, de scurtă durată, trecător şi un altul cronic, persistent.

Stresul acut este văzut acum ca fiind o provocare benefică menită să tonifice organismul, să-l pregătească prin reacţiile de răspuns să învingă un obstacol, să depăşească factorul stresant.

Prin stresul acut, sistemul imunitar, cel care ne apără de boli, este stimulat, iar în stresul cronic această capacitate de apărare a organismului este diminuată datorită eliberării unor substanţe care condiţionează terenul pe care apar bolile cronice.

Se consideră că viaţa ne este scurtată de bolile cronice care se dezvoltă din cauza scăderii capacităţii de apărare a sistemului imunitar – atât prin efectul vârstei cât şi al unor condiţii improprii de viaţă.

dulcan 03

Cum putem reduce implicarea emoţională într-un fenomen negativ ?

 Efectele unui factor stresant sunt dependente şi de gradul de implicare afectivă, emoţională. Reacţia afectivă la stres este diferită în funcţie şi de sensibilitatea nativă, diferită de la om la om, dar şi de atitudinea pe care ne-o putem controla voluntar. Psihologii recomandă mai multe strategii în acest sens, de la autosugestie, la controlul emotivităţii prin comutarea gândirii pe un alt eveniment fericit sau cel puţin neutru şi până la antrenarea prin exerciţii cu rol în dezvoltarea personală.

Care ar fi căile prin care poate fi gestionat stresul la nivel social ?

Cea mai bună strategie de control a stresului este aceea de a fi informat de consecinţele acestuia şi de a reacţiona în consecinţă.

”Creierul este ca şi muşchiul. Dacă nu este menţinut în continuă activitate, se atrofiază”

De ce este comunicarea cu „invizibilul” mai utilă decât tone de cărţi ?

Singura formă de comunicare utilă cu „invizibilul” este credinţa. Studiile efectuate de către psihologi au sesizat efectele favorabile asupra sănătăţii şi longevităţii a celor care au o motivaţie afectivă prin credinţă.

Cât de important este antrenamentul intelectual pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă ?

 Sănătatea creierului este o condiţie necesară sănătăţii corpului, deci a longevităţii. Creierul este ca şi muşchiul. Dacă nu este menţinut în continuă activitate, creierul se atrofiază. Sunt necesare minimum trei condiţii pentru sănătatea creierului şi a corpului : gândirea pozitivă  -  fără stres, ură, invidie, lăcomie şi violenţă; hrănirea prevalentă cu legume şi fructe care completează nevoia de enzime a organismului pentru o digestie completă, mai ales a cărnii şi lactatelor ; o activitate fizică (gimnastică, mers pe jos, cel puţin câte 30 de minute de 3 ori pe săptămână sau alt tip de sport etc).

În ultima mea carte „Creierul şi mintea Universului”, recent apărută, am descris pe larg aceste condiţii.

”Gândirea pozitivă întăreşte sistemul imunitar”

Pot gândurile să ne întărească sistemul imunitar?

 Da, gândirea pozitivă întăreşte sistemul imunitar după cum cea negativă ne scade cert capacitatea de apărare imunitară.

Prin ce mecanism pot influenţa gândurile pozitive persoane aflate la distanţă de noi ?

Gândul este considerat a fi cea mai puternică forţă din Univers. Între doi parteneri, indiferent de distanţa la care se află, dacă îşi transmit gânduri pozitive, prin mijloace tehnice de contorizare a fotonilor, s-a constatat o încărcare fotonică a ambilor interlocutori şi invers, o discuţie contradictorie în termeni de agresivitate provoacă o pierdere de energie a acestora.

dulcan dand autografe

Spuneaţi în anul 2016 că „Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine”. De câte ori aţi simţit până acum că întreaga lume este cu dumneavoastră?

 A spune că vreodată întreaga lume este în acord cu noi este o metaforă. Dar dacă am reuşi să transmitem un sentiment de fericire întregii lumi, cu adevărat am fi cu toţii fericiţi. Vreau să cred că am fost fericit de multe ori când am simţit că am reuşit să comunic ceva util şi interesant, sau să emoţionez fie în conferinţe cu publicul, fie la cursurile cu studenţii.

Ce forţă este mai puternică: a minţii sau a iubirii?

Între minte şi iubire, forţa iubirii este cea mai puternică. Iubirea în sensul său larg, christic, vindecă şi anulează conflictele.

Iubirea şi iertarea sunt imperativele supreme ale armoniei dintre oameni.

Declaraţi la un moment dat că „Între raţiune şi inimă, adevărul pare să fie de partea acesteia ultime”. De ce are inima prioritate în faţa raţiunii?

Pentru că în inimă pare să vorbească vocea Sursei noastre spirituale, în timp ce raţiunea ia în consideraţie circumstanţele unui moment care nu întotdeauna sunt cele mai credibile.

Cât de mare este nevoia de o Nouă Spiritualitate în opinia dumneavoastră şi care sunt şansele ca din nevoie să devină realitate?

Noua Spiritualitate este unica alternativă la agitaţia şi insecuritatea lumii actuale care se manifestă pe întregul mapamond.

Navigăm cu toţii pe o mare în furtună riscând oricând să ne scufundăm. La nivelul atins de înarmarea nucleară nu cred că cineva îşi mai face iluzii că ar mai rămâne viaţă pe Terra.

O simplă apăsare pe buton la ordinul unui dictator nebun şi planeta devine în câteva minute ceea ce a fost la începuturile sale : un simplu bulgăre de foc. Tocmai de aceea nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.

La nivelul actual de agresivitate şi de răutate şansele de evitare a autodistrugerii sunt mici. Depindem de noi, de voinţa noastră dacă vrem să-i dăm o lansă vieţii schimbându-ne modul de gândire şi comportamentul violent.

dulcan dand autografe 01

De ce dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii?

Dragostea ne face fericiţi pentru că chimia sa este cea a fericirii.

Care sunt cele mai importante „ingrediente” pentru a obţine starea de fericire?

Reciproca la întrebarea precedentă este valabilă. Ca să fim fericiţi trebuie să oferim noi înşine iubire şi respect pentru semeni, să evităm conflictele şi să fim toleranţi.

Depinde şi ce înţelegem prin fericire. Este mai mult expresia unor clipe, a unor momente în care obţinem ceea ce ne dorim.  Starea de linişte, de pace cu noi înşine şi cu ceilalţi este dependentă de mulţi alţi factori atât personali cât şi conjucturali.

Cum viaţa în corpul nostru fizic nu poate fi nicicum o perpetuă fericire, cred că avem nevoie în primul rând de multă, foarte multă înţelepciune. Mă repet : înţelepciunea este finalitatea pozitivă a actului de inteligenţă. Omul este o fiinţă inteligentă, dar nu întotdeauna înţeleaptă. Avem zilnic dovada acestui adevăr prin ceea ce se întâmplă în lume şi în jurul nostru.

dulcan jean dumitrascu si octavian sachelarie

 

Parafrazându-l pe Napoleon, de ce oamenii tot încearcă să schimbe istoria cu armele, iar Iisus a reuşit să schimbe istoria cu un singur cuvânt : iubire ?

 Napoleon a spus că oamenii au încercat să schimbe istoria cu sabia, în timp ce un singur om, Iisus, a cucerit-o printr-un cuvânt : iubire. Din păcate nici el nu a reuşit pe deplin. Ba chiar emulii săi „s-au luat în nenumărate rânduri de păr”. Evident, nu din vina lui Iisus, ci tot a oamenilor.

 În urmă cu patru ani, spuneaţi într-un interviu : „dacă l-ar fi acceptat pe Iisus, omenirea ar fi avut 2000 de ani în avans în civilizaţia”. De ce nu l-a acceptat omenirea pe Iisus ?

Egoismul, avariţia, invidia, presiunea instinctelor, dorinţa de dominaţie asupra altora şi de însuşire a surselor de existenţă  -  au permis existenţa răului în lume.

Trebuie să spunem totuşi că în ciuda acestei realităţi istorice, teama de Dumnezeu i-a întors pe mulţi din drumul spre crimă. Nu instituţia Bisericii poartă vina, ci oamenii care au reprezentat-o.

Aş vrea să închei prin excepţionalele cuvinte spuse de Albert Einstein despre Iisus. Întrebat dacă Iisus a existat, Einstein a răspuns : „Incontestabil. Nimeni nu poate citi Evanghelia fără să simtă prezenţa reală a lui Iisus. Personalitatea lui vibrează în fiecare cuvânt. Niciun alt mit nu are atâta viaţă ca el... Sunt evreu, dar sunt subjugat de figura luminoasă a nazarineanului”.

CV

Membru al Academiei Americane de Neurologie

dulcan 01

Numele: Dumitru Constantin Dulcan 

Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1938, Mârghia, Argeş

Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera:

În 1962 a absolvit Facultatea de Medicină generală în cadrul Institutului Medico-Militar Bucureşti.

Şi-a luat doctoratul în Ştiinţe Medicale în 1976

Între 1992 şi 1995 a fost şeful secţiei de neuropsihiatrie în cadrul Spitalului Militar Central din Capitală.

A devenit conferenţiar universitar şi general de brigadă în 1993, iar din 1998 este profesor universitar.

În prezent este şeful Catedrei de Neurologie la Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti.

S-a perfecţionat în mai multe oraşe europene, dar şi în SUA.

A participat la zeci de cursuri şi congrese pe tot globul

Este membru în: Academia Americană de Neurologie, Societatea Europeană de Neurologie, Organizaţia Internaţională de Cercetare a Creierului.

Este autorul mai multor cărţi ce au ajuns best-seller precum „Inteligenţa materiei“, „Somnul raţiunii“, „Conştiinţă şi cunoaştere“, „Gândirea omului modern. Culmi şi limite“, „În căutarea sensului pierdut“.

A inventat un aparat pentru analgezia prin acupunctură, o instalaţie pentru bioalfapunctură şi un aparat electronic pentru captarea, selectarea şi aplicarea semnalelor bioelectrice.

Locuieşte în: Bucureşti

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite