Cum a intrat un oraş din România în Cartea Recordurilor cu cel mai mare mozaic din lume, compus din 20.000 de caiete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
75 de voluntari au lucrat la acest record inedit FOTO: Victoria Bârloiu
75 de voluntari au lucrat la acest record inedit FOTO: Victoria Bârloiu

Graţie unei iniţiative a tinerilor de la Clubul de voluntariat LEO Leolution Câmpulung Muscel, de la finalul săptămânii trecute, oraşul argeşean a intrat în Guinness Worlds Record, cu cel mai mare mozaic din lume realizat din caiete reciclabile.

La acţiune, desfăşurată sâmbătă 31 iulie pe Stadionul Municipal Câmpulung Muscel, au participat nu mai puţin de 75 de voluntari. După ore întregi de muncă, aceştia au realizat un logo-mozaic cu simbolul clubului compus din 20.000 de caiete reciclabile şi care s-a întins pe 1.033 metri pătraţi. Mozaicul de caiete a depăşit vechiul record mondial, ce fusese stabilit pe 21 martie 2018 şi măsura 702,82 metri pătraţi, fiind realizat de Abu Dhabi University & Knowledge Group, în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

„După realizarea mozaicului, pe Stadionul Clubului Sportiv Muscelul,  toate caietele au fost trimise  către A.D.I. SERVSAL  Argeş  pentru redirecţionare către o reciclare eficientă.  Prin doborârea acestui record mondial am dorit să atragem atenţia cât mai vizibil asupra importanţei enorme a protejării mediului şi reciclării hârtiei”, ne-a declarat Carmen-Victoria Bârloiu, preşedinte regiunea Sud-Muntenia pentru Districtul 124 România al Cluburilor LIONS.

Lions Clubs International (LCI) este o organizaţie non-politică veche de peste un secol, ce a luat naştere pe 7 iunie 1917, în Statele Unite ale Americii, la iniţiativa omului de afaceri Melvin Jones. Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de servicii prin voluntariat din lume. Această organizaţie este reprezentată în peste 200 de ţări având 842 districte cu peste 45.000 de cluburi şi peste 1,3 milioane de membri.

record mondial logo caiete campulung muscel 01

În România Districtul 124 este format din 77 de cluburi în care activează peste 1.500 de membri, iar unul dintre cele mai vechi cluburi din ţară este Clubul LIONS ”Negru Vodă” Câmpulung.

LIONS provine de la iniţialele cuvintelor “Liberty, Intelligence, Our Nations Safety”. Misiunea Cluburilor LIONS este crearea şi menţinerea unui spirit de comuniune între toţi oamenii în privinţa ajutorului umanitar prin intermediul voluntariatului, prin implicarea în comunitate şi prin cooperare la toate nivelele atât naţionale cât şi internaţionale.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea impresionantă a tânărului abandonat de mamă care a ajuns student la Academia de Poliţie

Cariera de poveste a tinerei cu minte sclipitoare care a lăsat SUA pentru a fi city-manager la Câmpulung Muscel


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite