Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Cum se prepară sucul şi maceratul de urzică

0
10 Apr 2019 04:10:40
Autor: Cristina Stancu
Sursă foto: agrointel.ro
Sursă foto: agrointel.ro

Urzica, planta sălbatică despre care bătrânii spun că tratează orice te doare, are, într-adevăr, o serie lungă de proprietăţi tămăduitoare dacă o administrezi corect. Salatele, ceaiurile şi tincturile sunt cele mai comune preparate din această plantă, însă există şi alte forme eficiente în care urzica poate fi folosită pentru a beneficia de substanţele sale active.

Conţinutul bogat în vitamine, substanţe proteice, azotoase, glucide, acizi, săruri minerale, clorofilă şi aminoacizi esenţiali o face apreciată atât în alimentaţie, cât şi în fitoterapie şi cosmetică.
 
Deşi greu de imaginat, din urzică se pot prepara şi sucuri, ce-i drept impropriu denumite, pentru că produsul obţinut nu are tocmai gustul savuros al preparatului pe care-l indică denumirea. Are însă o serie de virtuţi terapeutice datorate conţinutului de vitamina K, cu acţiune hemostatică (de oprire a  sângerării), conţinutului de fier şi histamină care ajută la reducerea simptomelor în orice reacţie alergică, inclusiv rinită alergică, urticarie şi dermatită alergică.
 
„Sucul de urzică se obţine din frunze proaspete, mojarate şi stoarse. Se beau două-trei linguriţe pe zi. Preparatul are efecte diuretice şi hemostatice în boli de rinichi şi vezica urinară, hemoragii, hemoptizie, epistaxis (sângerări din nas). În cazuri de leucoree, anemie şi hemoragii uterine se poate consuma câte o jumătate de pahar dimineaţă şi seara, timp de 10 zile”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea. 
 
Sucul de urzică ajută inclusiv la combaterea anemiei şi oboselii, însă, din cauza conţinutului mare de vitamina K şi a efectului diuretic, se recomandă consultarea unui medic înainte de administrarea acestui preparat pentru oricare din afecţiunile amintite. 
 
Cât despre utilizare plantei în cosmetică şi întreţinere, în afara cunoscutelor şampoane, creme şi loţiuni cu extracte de urzică, există şi preparate "homemade" deosebit de eficiente.
 
Unul dintre esle maceratul din frunze de urzică, obţinur în combinaţie cu frunze de nuc şi mesteacan. Frunzele, în proporţii egale (sau preponderent de urzică) se ţin, una-două ore, în apă clocotită. Lichidul obţinut se foloseşte pentru clătirea părului după spălare, dat fiind faptul că are proprietăţi tonifiante şi de oprire a căderii firelor.
 
Orice probleme medicale aveţi, vă recomandăm să cereţi întâi sfatul unui medic.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările