Curtea de Apel Piteşti a amânat procesul intentat de Laura Codruţa Kovesi jurnaliştilor postului de televiziune Antena 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

După ce, pe 21 aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul intentat de Laura Codruţa Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti, astăzi, la primul termen, instanţa piteşteană a decis amânarea procesului până pe 14 septembrie.

Decizia judecătorilor Curţii de Apel Piteşti a fost luată după ce jurnalistul Răzvan Savaliuc, care doreşte să se reprezinte singur în instanţă, a solicitat  amânarea procesului invocând o intervenţie chirurgicală care nu i-a permis să se prezinte miercuri la proces.

Reamintim că în iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată postul TV Antena 3, pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc şi pe analistul Mugur Ciuvică, reclamând că, pe 19 iunie, în emisiunea ''Sinteza Zilei'' a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Bercea Mondial (pe numele său real, Sandu Anghel) şi Mircea Băsescu.

La solicitarea jurnaliştilor amintiţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie anul curent, ca procesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti, iar astăzi, instanţa piteşteană fixase primul termen, miercuri, 8 iunie. Procesul a fost amânat pe 14 septembrie.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite