Dacia Duster este maşina oficială a Festivalului Internaţional „George Enescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Flota de vehicule Dacia Duster 4 x 4 cu echipare de vârf va fi utilizată pentru transportul personalităţilor care vor participa la evenimentul organizat între 1 şi 25 septembrie 2011, la Bucureşti.

acia Duster este maşina oficială a Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XX-a. Flota de vehicule Dacia Duster 4 x 4 cu echipare de vârf va fi utilizată pentru transportul personalităţilor care vor participa la evenimentul organizat între 1 şi 25 septembrie 2011, la Bucureşti. Un astfel de vehicul va fi pus şi la dispoziţia lui Ioan Holender, directorul festivalului, în timpul deplasărilor sale în România pentru organizarea evenimentului. Asocierea Dacia cu prestigiosul eveniment cultural organizat de Guvernul României – Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional reprezintă o premieră.

Două branduri româneşti

„Festivalul «George Enescu» este unul dintre cele mai puternice branduri ale României. Dacia este onorată să se asocieze cu un eveniment de această anvergură. Prin vocaţia lor internaţională, ambele sunt branduri de care românii pot fi mândri, deoarece contribuie cu succes la conturarea unei alte perspective asupra României”, a declarat Jérôme Olive, directorul general al Automobile Dacia şi al Grupului Renault în România.

„Ne-am dorit ca de la aceasta ediţie aniversară să aducem alături de noi cât mai multe branduri autohtone. Festivalul «George Enescu» este o ocazie excepţională de a arăta lumii ce valori există în România, dar şi să le permitem românilor întâlnirea cu valori internaţionale. Prezenţa celui mai mare brand al nostru, Dacia, alături de alţi parteneri autohtoni puternici este o dovadă în plus că festivalul nostru pune la un loc ceea ce e reprezentativ pentru vremurile noastre – creativitatea, capacitatea de adaptare şi spiritul de competiţie”, a declarat directorul Festivalului Internaţional «George Enescu», Ioan Holender.

Dacia are o tradiţie în asocierea cu evenimentele culturale din România, fiind de şase ani partenerul Premiilor Gopo şi al Târgului de Carte „Gaudeamus”.

Dacia Duster, lansată în martie 2010 la Salonul Auto de la Geneva, a obţinut premiul Autobest 2011, a fost aleasă „Maşina Anului 2011” în România şi în Croaţia şi recompensată, în Franţa, cu „Trofeul Argus”, la categoria vehicule de familie.  

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite