Dani Mocanu s-a trezit cu mascaţii acasă. Percheziţiile vizează deţinerea leului rănit din videoclipul manelistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, poliţiştii din Ştefăneşti, împreună cu  luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, desfăşoară percheziţii domiciliare în judeţele Argeş şi Ilfov, în cadrul dosarului deschis după ce un leu plin de răni a apărut într-un clip al lui Dani Mocanu

Este vorba de trei acţiuni care au loc la câteva zile de la începerea cercetărilor demarate în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitor la realizarea videoclipului cu animalul exotic plin de răni. 

"În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, împreună cu  luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, desfăşoară trei percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Ilfov, în cadrul dosarului penal întocmit conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, cu privire la condiţiile de deţinere a animalului ce apare într-un videoclip", precizează, miercuri dimineaţă, IPJ Argeş.

    

De altfel, videoclipul lui Dani Mocanu a stârnit valuri de indignare pe Facebook. 

Poliţiştii s-au sesizat la sfârşitul săptămânii trecute şi au început  verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deţinere a leului ce apare în materialul filmat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Verificări privind cruzimi împotriva animalelor făcute de IPJ Argeş după apariţia noului clip al lui Dani Mocanu
Verificări privind cruzimi împotriva animalelor făcute de IPJ Argeş după apariţia noului clip al lui Dani Mocanu

Dani Mocanu s-a justificat într-un video postat pe YouTube în care le-a spus celor care-l acuză de cruzime că animalul este tratat "ca un bebeluş", că are "tot ce şi-ar putea dori vreodată un animal" şi că ar fi avut parte inclusiv de "machiaj profesional", pentru a arăta cât mai fioros.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Dani Mocanu, acuzat că a filmat un videoclip cu un leu rănit şi chinuit. Cum se apără manelistul: Nu mi-e frică de nimic pe lumea asta VIDEO

Un tânăr a ucis cu cruzime o iapă aflată la păscut

Revenim cu informaţii

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite