Piteşti

articolul anterior articolul urmator

De ce n-au putut colegii vânătorului omorât de urs să împuşte animalul. Zona în care se aflau, extrem de periculoasă

16
6 Dec 2017 17:30:53
Autor: Denis Grigorescu
Bărbatul a murit înainte să sosească echipajele de intervenţie FOTO: sursata.ro
Bărbatul a murit înainte să sosească echipajele de intervenţie FOTO: sursata.ro

Un bărbat de 40 de ani din comuna argeşeană Vlădeşti a fost omorât de un urs, în timpul unei partide de vânătoare la care se află în după-amiaza zilei de miercuri, 6 decembrie.

Surse din cadrul Poliţiei Argeş ne-au declarat că bărbatul omorât de urs s-a separat la un moment dat de restul grupului.

Ajuns pe o potecă, bărbatul a fost atacat prin surprindere de animal, care l-a muşcat de piciorul drept, secţionându-i artera femurală, fapt ce a dus la decesul vânătorului în mai puţin de o jumătate de oră.

Ceilalţi trei vânători, deşi se aflau la câţiva zeci de metri de locul incidentului, nu au putut trage în urs, deoarece aveau autorizaţie numai pentru vânat vulpi.

Zona în care s-a produs tragedia, o pădure din comuna Aninoasa, este cunoscută ca un teritoriu în care se află numeroşi urşi, iar vânătorii fuseseră avertizaţi legat de acest fapt.

Bărbatul atacat de urs a murit până la sosirea Ambulanţei. Asta şi deoarece zona este una foarte greu accesibilă şi au trecut mai bine de 20 de minute până ce echipajele de salvare au putut urca până acolo.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

unU
6.12.2017, 17:37:47

Probabil, vanatori inteligenti ce sunt, n-au auzit de garou ! Lobotomizati !

-2 (4 voturi)
Utilizator Adevărul
6.12.2017, 19:15:14

Comentariu considerat abuziv.

Cel Mare Scarambeu
6.12.2017, 18:41:58

Ursul ala a atacat pe vanator fiind revoltat ca ii fura mancare.Cam asa ar trebui sa pateasca si cei din Parlament care ne fura noua mancarea.Nu ar fi rau sa aducemniste ursi pe la Casa Poporului sa vezi ce ar mai alerga hotii pe holuri,mama mama!!!!

+3 (3 voturi)
Valeriu Petrescu
6.12.2017, 19:13:54

Bine ursu'! La cât mai mulți din ăștia care vânează doar ca să ucidă din plăcere!

+3 (5 voturi)
Gigi Gogu
6.12.2017, 19:34:58

ar trebui să trimitem un urs în parlament, ar reprezenta mai bine românii

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările