De ce posesivitatea şi controlul sunt forme de abuz într-o relaţie şi cât de greu este să strigi după ajutor - explicaţia psihologului

Posesivitatea vine din nevoia de a proteja relaţia dar nu prin consolidare, ci prin constrângere şi limitare a partenerului în viaţa socială. Foto Arhivă adevărul

Chiar dacă, de multe ori, poate fi legată de iubire, posesivitatea nu este decât un instrument de control asupra partenerului care, în cele din urmă, ajunge să trăiască sentimente de frică în locul celor de dragoste. Când îşi dă seama că, de fapt, este abuzat, partenerul controlat întâmpină dificultăţi serioase în a se elibera de influenţa partenerului posesiv.

“Posesivitatea însoţeşte în mod natural sentimentul de iubire şi reprezintă un barometru important privind evaluarea relaţiei din perspectiva apartenenţei şi implicării emoţionale. Din păcate, nu toţi oamenii au aceeaşi perspectivă asupra acestui aspect important al relaţiei de cuplu. Există situaţii când partenerul nu este evaluat ca o persoană independentă şi autonomă, ci ca o posesie, ca un obiect ce trebuie controlat şi stăpânit. Pe baza acestei atitudini egocentrice, persoana adoptă comportamente lipsite de respect şi empatie pentru identitatea şi perspectiva personală a celuilalt”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Posesivitatea naşte probleme majore în viaţa de cuplu

Posesivitatea vine din nevoia de a proteja relaţia dar nu prin consolidare, ci prin constrângere şi limitare a partenerului în viaţa socială. Chiar dacă seamănă oarecum cu gelozia, este mai mult decât atât, pentru că, spre deosebire de aceasta din urmă, care se declanşează în prezenţa unei a treia persoane, evaluată ca o ameninţare la adresa relaţiei, posesivitatea n-are devoie decât de ideea că cineva ar putea ameninţa relaţia, nu şi de existenţa propriu-zisă a unei alte persoane. 
 

“Gândirea posesivă, care naşte probleme majore în viaţa cuplului, are la bază nevoia de control absolut şi pleacă de la lipsa de interes pentru nevoile şi aspiraţiile celuilalt. Este o gândire “rece”, de tip obiectual care promovează o atitudine “dezumanizată” faţă de partenerul de cuplu. O astfel de persoană îi vede pe ceilalţi ca un mijloc de a obţine ceea ce îşi doreşte fără să considere că pot exista diferenţe de perspectivă, iar partenerul are propriile drepturi şi interese”, mai spune cunoscutul psiholog.

Intr-o relaţie există nevoia firească de certitudine, de siguranţă, însă atunci când această nevoie se transformă într-una de control faţă de celălalt, ia forma unui abuz.

Pentru a nu pierde controlul, abuzatorul merge până la presiune şi şantaj

Când partenerul trece la verificarea amănuntelor vieţii personale a celuilalt, când ajunge să ia decizii şi în numele acestuia din urmă şi să pună interdicţii celui controlat, relaţia pe care cel abuzat o presupunea a fi una iubire se dovedeşte a fi plină de frustrări. Iar în momentul în care cel controlat va încerca să atragă atenţia partenerului asupra acestui abuz exercitat prin posesivitate, ar putea avea parte de surprize şi mai dureroase. 

“Atunci când partenerul îşi declară independenţa sau adoptă comportamente autonome, persoana posesivă reacţionează intens negativ, utilizând o paletă largă de strategii agresive: comportamente abuzive şi manipulatoare, ameninţări verbale, violenţă fizică, campanii de denigrare. Dacă persoana nu revine în sfera de influenţă, partenerul posesiv-egocentric va escalada conflictul utilizând toate mjloacele pe care le are la dispoziţie. Pentru a nu pierde controlul asupra partenerului răzvrătit, în multe cazuri se ajunge la comportamente extrem de grave: utilizarea propriilor copii ca mijloc de presiune şi şantaj, utilizarea puterii financiare sau influenţei pentru a pedepsi şi descuraja”, mai spune specialistul.

Autovictimizarea menţine abuzul

Partenerul care vrea control asupra celuilalt se concentreează mai degrabă pe ceea ce face şi spune celălalt, decât pe propriile sale acţiuni. O parte din “vina” acestei forme de abuz aparţine însă şi partenerului controlat care, la începutul relaţiei confundă posesivitatea cu iubirea. 

“Relaţia cu un astfel de partener este o relaţie într-un singur sens, care naşte foarte multe tensiuni şi conflicte. Prevenirea unor astfel de relaţii de exploatare este uneori dificilă, pentru că, iniţial, individul nu conştientizează sensul negativ al relaţiei, evaluând nevoia de control ca un semn firesc al iubirii şi interesului. De asemenea, pesoanele posesive aleg parteneri vulnerabili privind stima de sine, autonomia şi capacitatea decizională. Când relaţia devine vizibil abuzivă, partenerul exploatat întâmpină dificultăţi serioase în a se elibera de influenţa toxică a relaţiei de subjugare, menţinând abuzul prin autovictimizare”, încheie psihologul Ionuţ Ghiugan.