Doctori acuzaţi că au dat sute de concedii medicale fictive. „Mi-a dat medical cu coloana, dar ăia ştiu că am piciorul în gips“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi doctori şi mai multe infirmiere şi îngrijitoare de la Spitalul Judeţean Argeş au fost trimise în judecată FOTO: Denis Grigorescu
Doi doctori şi mai multe infirmiere şi îngrijitoare de la Spitalul Judeţean Argeş au fost trimise în judecată FOTO: Denis Grigorescu

Un număr de 54 de persoane, dintre care cinci medici, 2 infirmiere, o îngrijitoare şi o asistentă medicală (restul fiind pacienţi), au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Argeş într-un dosar ce corupţie ce vizează acordarea a sute de certificate de concedii medicale false în schimbul a diferite sume. Procesul va începe în luna februarie la Tribunalul Argeş.

Cea mai mare sumă dată de un pacient pentru a i se da mai multe certificate de concedii medicale false a fost de 18.000 lei. Cele mai multe certificate de concedii medicale false, peste 70, au fost date de către o doctoriţă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş, dată între timp afară.

Practic, este vorba de sute de concedii medicale false acordate în schimbul a zeci de mii de lei. Numai prin concediile medicale false emise de Nicoleta Nistor, fost doctor la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş, prejudiciul adus societăţilor angajatoare ale pacienţilor se ridică la peste 43.000 lei. Doctoriţa Nistor şi infirmiera Daniela Moca au fost concediate după declanşarea investigaţiei.

Cazul a ieşit la iveală în septembrie 2017, când la Casa Judeţeană de Pensii Argeş au ajuns nişte dosare de pensionare pe caz de boală cu mai multe documente medicale ce păreau în neregulă. CAS Argeş a cerut verificarea înscrisurilor medicale de către Spitalul Judeţean Argeş. În urma controlului a rezultat că niciunul dintre documente nu era înregistrat în baza de date a spitalului sau în evidenţa celor cinci medici ale căror parafe erau aplicate pe documente. Cinci doctori au fost audiaţi şi au declarat că acele documente nu au fost semnate de ei, unii fiind chiar în concediu medical în zilele menţionate pe acele documente. În octombrie 2017, conducerea spitalului a formulat un denunţ la Parchetul Tribunalului Argeş.

Câteva luni mai târziu, în mai 2018, în urma unor percheziţii domiciliare, două infirmiere şi o îngrijitoare de la Spitalul Judeţean Argeş au fost reţinute de poliţişti. Ele erau cercetate pentru trafic de influenţă, uz de fals şi instigare la abuz în serviciu. Este vorba de infirmierele Ionica Daniela Moca, Gabriela Daniela Gheorghe şi îngrijitoarea Gazela Sandu. Ele ar fi ajutat mai multe persoane să obţină în mod ilegal concedii medicale şi să întocmească dosare de pensionare pe caz de boală.

Daniela Moca, infirmieră în cadrul Spitalului Judeţean Argeş, este inculpata acuzată de cele mai multe infracţiuni în dosar: trafic de influenţă în formă continuată, uz de fals în formă continuată, complicitate la înşelăciune, complicitate la tentativă de înşelăciune, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigare la abuz în serviciu. Aceasta obţinea pentru pacienţi documente fictive în schimbul remiterii unor sume de bani. Practic, pacienţii primeau certificate medicale fără să facă vreun consult.

Analizând sute de documente şi făcând zeci de interceptări, procurorii au ajuns la medicul Nicoleta Nistor, care lucra în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Doctoriţa Nistor este acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual. Iar procurorii spun că aceasta ar fi eliberat nu mai puţin de 74 concedii medicale fictive pentru 26 de pacienţi.

dr nicoleta nistor spitalul judetean arges

Nicoleta Nistor (foto sus) mai fusese sancţionată în 2016 de către CAS Argeş tot pentru eliberarea unor concedii medicale fictive. Iar procurorii precizează cu referire la doctoriţa Nistor că „cerinţele de integritate morală şi profesională sunt cu atât mai mari cu cât se constată faptul că începând cu luna martie 2018, veniturile sale lunare nete, rezultate exclusiv din activitatea desfăşurată în cadrul Spitalului Judeţean Argeş au înregistrat o creştere constantă, de la circa 12.000 lei până în luna februarie 2018 inclusiv, la peste 21.000 lei în luna aprilie 2018, deci o creştere cu 75% a drepturilor salariale. Surprinzător, în aceeaşi perioadă, actele de urmărire penală realizate în prezenta cauză ilustrează o escaladare a activităţii infracţionale desfăşurate de această inculpată”. Conform procurorilor, doctoriţa Nistor primea 50-100 lei pentru fiecare concediu medical fictiv eliberat.

Tot din cadrul Spitalului Judeţean Argeş a fost trimisă în judecată şi doctoriţa Valentina Neacşu,.

În dosar sunt cercetaţi şi alţi trei medici din afara Spitalului Judeţean Argeş pentru că au eliberat concedii medicale false. Este vorba de Sergiu Arman – medic primar ortoped la Centrul de Diagnostic şi Tratament Piteşti şi la Spitalul Militar Piteşti, Maria Iordache, medic pediatru şi medic de familie, precum şi Martin Marion Carmen Ulrike – medic oftalmolog la o clinică privată.

Îi dau la femeia asta patru milioane jumate iară”

După cum precizează procurorii Parchetului Tribunalului Argeş, infirmiera Daniela Moca şi îngrijitoarea Gazela Sandu „au pretins şi primit în mai multe tranşe suma de 18.000 de lei de la numitul Octavian Muşat pentru obţinerea actelor medicale necesare pentru Muşat Octavian în comisia de expertiză medicală a capacităţii de muncă, în vederea pensionării medicale a acestuia, fără a fi nevoie ca acesta să se prezinte pentru a fi examinat medical”.

Relevantă legat de dosarul concediilor medicale fictive este o discuţie din 10 aprilie 2018 interceptată de procurori. Dialogul s-a purtat între pacientul Narcis Rădulescu, ajuns apoi inculpat, şi pacientul A.N., ajuns acum martor în dosar. Iată conţinutul discuţiei:

Radulescu Narcis: Da mă şi când îţi trebuie să îţi prelungeşti ăla, medicalul?

A.N.: Păi ştii că nici nu l-a luat pe ăsta. Am toată luna asta. Mă duc iară, îi dau la femeia asta, patru milioane jumate iară... Eu nu am fost în comisie când am fost cu mâna, când m-a operat, dar eu stau acuma..., că ştie şi coarda aia dracu că sunt în medical şi poate să mă dea la întreprindere că cică eu le-am spus că am piciorul în gips, că sunt în pat.

R.N.: Nu ştiu dacă ţi-a dat medical cu piciorul, am impresia că ţi-a dat cu coloana.

A.N.: Cu coloana, dar ăia ştiu că am piciorul în gips şi că sunt în pat şi nu mă pot da jos din pat şi m-a văzut unul al dracu.

R.N.: Stai şi tu mai ferit să nu te vadă, dă-i dracu.

Medicii din acest dosar nu au putut fi contactaţi de jurnalişti pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite