Doi copii au fost răniţi într-un accident, în Argeş. Este al doilea, în decurs de câteva ore, cu minori printre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În maşină se aflau şi doi copii. Foto ISU Argeş
În maşină se aflau şi doi copii. Foto ISU Argeş

Alţi doi copii, de 6 şi respectiv 8 ani, au fost răniţi într-un accident, în Argeş, după ce, tot duminică, un copil aflat într-o maşină implicată într-un alt eveniment rutier a ajuns la spital.

Al doilea accident a avut loc în localitatea Furnicoşi.

"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, o femeie de 33 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DN73, din direcţia Câmpulung către Piteşti, în localitatea Furnicoşi, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens, a izbit un cap de pod şi s-a răsturnat", precizează IPJ Argeş.

În urma accidentului, conducătoarea auto şi doi minori, de 8, respectiv 6 ani, pasageri în autoturism, au fost transportaţi la spital. 

"În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", mai precizează IPJ Argeş.

Al doilea accident cu victime copii

Duminică dimineaţă, alte patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite după ce maşina condusă de una dintre victime, o femeie din Ilfov, s-a răsturnat într-o localitate din Argeş.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Trei adulţi şi un copil, răniţi într-un accident, în Argeş. Maşina în care se aflau a intrat într-un parapet şi s-a răsturnat

Un tânăr a rămas încarcerat după ce a intrat cu maşina într-o glisieră, apoi într-un cap de pod, pe DN73. Bărbatul e în stare gravă

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite