Dosar penal in rem după ce peretele unui pasaj din Piteşti s-a prăbuşit peste o adolescentă. Primăria a redeschis pasajul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Accidentul de duminică seara, produs în Pasajul subteran pietonal Magnolia, unde o tânără a fost rănită după ce o porţiune din peretele de deasupra s-a prăbuşit în zeci de bucăţi, Poliţia Argeş a deschis dosar penal in rem. Pasajul, închis după accident, a fost decopetrat, iar marţi a fost redeschis.


Primăria Piteşti a demarat, potrivit precizărilor venite din parte instituţiei, propria anchetă legată de cauza prăbuşirii tavanului, deşi pasajul, construit în 1996, al cărei beneficar este chiar municipalitatea piteşteană, se află în administrarea aceleiaşi primării. Instituţia ar putea împărţi vina cu  firma constructoare.

Cercetările demarate de Poliţie vor fi însă cele care vor stabili cine se face vinovat de prăbuşirea tavanului.

„În acest caz a fost deschis, in rem, un dosar penal pentru vătămare corporală culpă. Se fac cercetări pentru a se stabili cine este responsabil şi cine va fi tras la răspundere”, preczeză agentul de poliţie Andreea Însurăţelu, IJP Argeş

Din fericire tânăra accidentată duminică este în afara oricărui pericol.

După ce, luni, principala calea de traversare subterană a B-dului IC Brătianu a fost închisă publicului pentru o evaluarea tehnică şi măsuri urgente de intervenţie, a început renovarea totală a tavanului Pasajului Magnolia. Deocamdată s-a procedat la decoperea plafonului.

Primăria Piteşti şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate şi a dat asigurări că au fost luate toate măsurile necesare rezolvării acestei situaţii şi reluarii traficului în condiţii de siguranţă. Marţi, pasajul fost redat circulaţiei piteştenilor, în condiţii de siguranţă, după cum asigură autorităţile locale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite